Travel

A apărut prima ediţie din 2020 a După Afaceri Premium. Începem prin a vă povesti ce soluţie antistres am găsit pentru noul an, care face cât mai multe cutii de sedative sau cât o lungă serie de şedinţe la psiholog, costisitoare mai ceva ca o vacanţă „exotică“

31 ian 2020 583 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Când francezii controlau actuala Asie de Sud-Est, au ajuns la concluzia că fiecare stat e diferit de celelalte, de la cultură la stil de viaţă şi productivitate în muncă. Pentru a sumariza situaţia, ei au spus aşa: „vietnamezii plantează orezul, cambodgienii se uită la el cum creşte, iar laoţienii îl ascultă cum se dezvoltă“. Nu cred că a sumarizat nimeni mai bine situaţia şi diferenţele dintre ţări, diferenţe care s-au păstrat până astăzi.

După o săptămână în Laos şi două în Cambodgia am putut să văd că secole de istorie mai mult sau mai puţin zbuciumată nu au schimbat mare lucru. În populara şi veşnic în dezvoltare Cambodgie mergi să te minunezi de ce pot face oamenii, atât bine - „imperiul“ format din Angkor Wat, Angkor Thom şi toate celelalte zeci de temple - cât şi rău - cruzimea regimului Khmer Rouge şi genocidul care a marcat istoria recentă a acestei ţări sunt greu de digerat chiar şi la circa 40 de ani distanţă.

Laos, pe de altă parte, e locul acela unde te duci să te faci bine de lume. Am mers fără aşteptări majore, dar am reuşit să mă deconectez complet şi nu din lipsă de internet cum s-ar putea crede. Da, acest stat - poate cel mai sărac din regiune - este adaptat prezentului, cu conexiune la internet şi multe, multe telefoane inteligente, dar rămâne ancorat în trecut, într-o eră în care  timpul nu însemna bani. Pe scurt, în Laos nimeni nu se grăbeşte. De la câinele care traversează strada, la chelnerul care te serveşte la restaurant sau la persoana de la schimbul valutar. Faptul că s-a format o coadă de zece turişti care vor să schimbe dolari sau euro în kipi (moneda naţională din Laos) nu îi determină pe angajaţi să se grăbească, ci doar să zâmbească îngăduitori, ştiind că vizitatorii or să aibă ceva de aşteptat. Dar în final, localnicii nu se grăbesc nicăieri. Nu au nimic altceva mai bun de făcut.

Pentru un occidental această atitudine este la început enervantă. Îţi vine să îi iei locul la ghişeul de doi metri pătraţi şi să faci tu rapid calculele. Îţi vine să-i urli în faţă că pierzi timp preţios din vacanţa creionată cu grijă, la minut. Îţi vin multe pe limbă pe care i le-ai striga grăbit, pentru că altfel nu prea ai cum, că doar eşti nervos nevoie mare. Dar nu o faci, ci te adaptezi. Sau dacă o faci, e degeaba, şi apoi tot te adaptezi.

Aşa că, după câteva zile, nu prea multe, de fapt maximum două, ajungi să mergi mai agale, să mănânci mai lent şi să te uite sfântul zgâindu-te la un templu, două-trei, la o cascadă sau la călugării îmbrăcaţi în portocaliu viu care se îndreaptă încet dar sigur către o destinaţie doar de ei ştiută.

Când am ajuns în Cambodgia eram atât de relaxată încât mă enerva graba localnicilor. Nu mai înţelegeam traficul şi agitaţia de la orice colţ de stradă. Nu mai auzeam cum creşte orezul, era nevoie să-l privesc ca să înţeleg.

Am învăţat în Laos - deşi nu ştiu cât o să mă ţină lecţia - că de multe ori dacă te grăbeşti, nu ajungi mai repede, ci doar mai agitat şi mai nervos. Laoţienii, majoritar budişti, cred că viaţa asta e doar una dintre vieţile pe care le vor trăi, şi nu doar atât, ci cu siguranţă nu e cea mai importantă. Aşa că o trăiesc fără să viseze să se îmbogăţească. E suficient să aibă ce mânca şi să fie liniştiţi, motiv pentru care nu se vor speti muncind pentru mai mult. Nu zic că e bine să se generalizeze acest crez, pentru că de fapt această filosofie de viaţă e cea care poate fi găsită vinovată pentru subdezvoltarea economiei, a sistemului medical sau educaţional.

Ce zic eu e că, din când în când, e o lecţie ce trebuie predată în Occident. O săptămână în Laos face cât mai multe cutii de sedative şi pastile anti-stres la un loc. Sau cât o lungă serie de şedinţe la psiholog, costisitoare mai ceva ca o vacanţă „exotică“.