Style

Vedeta ţinutelor de primăvară - sacoul în culori naturale, pasteluri electrice, verde crud, albastru marin şi ocru intens

16 mai 2017 1325 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Când vine vorba de sacoul perfect, mereu mă gândesc la Daniel Craig. De fapt la James Bond şi la jachetele lui parcă turnate. Niciun centimetru prea mari sau prea mici, niciun nasture nelalocul lui. Cum am ajuns să mă gândesc la Daniel Craig şi la jachete? (Nu că aş avea nevoie de motive să mă gândesc la Daniel Craig.) Pentru că primăvara este o ocazie tocmai bună pentru reînnoirea garderobei, şi totul pleacă de la sacou. În jurul lui se poate construi o întreagă ţinută.

„Sacoul este un element deosebit în ţinuta unui bărbat şi are un rol esenţial în vestimentaţia masculină. El trebuie să fie ales în concordanţă cu restul ţinutei. Construcţia soft, inspiraţia modernă, linia slim, umărul rotund şi soft sunt doar câteva dintre elementele de bază ale unui sacou“, spune antreprenoarea Julia Kristenssen, cea care a fondat businessul Casa Frumoasă. Pe lângă magazinele multibrand cu acelaşi nume şi re-staurantul Veranda, ea mai are şi o altă linie de business, respectiv cea a hainelor realizate pe comandă.

Culorile naturale, dar şi pastelurile electrice, tonurile de verde crud, albastrul marin şi ocrul intens sunt culorile pe care Julia Kristenssen pariază. „De asemenea, texturile şi materialele în carouri sunt elemente distinctive ale sezonului.“

Imprimeurile cel mai des întâlnite la sacouri sunt de fapt carourile, cu trecere în ultima perioadă spre carourile mai mari, de tip Windowpane, explică Alin Copindeanu, CEO şi co-fondator al Tudor. Personal Tailor, unul dintre primele businessuri de pe piaţa locală care au readus în prim-plan arta costumelor făcute pe comandă.

„Cel mai inedit model de sacou pe care l-am realizat recent este unul care nu a fost cerut de purtător. El nici măcar nu ştia de existenţa lui, pentru că a fost un cadou pentru ziua sa de naştere. Fiind un domn curajos în ceea ce priveşte ţinutele, şi totodată un suflet tânăr, i-am făcut un sacou «tablă de şah».“ Acesta a fost compus din două culori, bordo şi bej. Pieptul stâng al sacoului a fost bordo, pieptul drept bej, iar mânecile invers. Mâneca stângă era bej, iar cea dreaptă bordo. „Buzunarele aplicate, la fel, culoare inversă faţă de culoarea pieptului. A adus un zâmbet pe chipul purtătorului. Urmat de hohote de râs.“

Vorbind de coloristică, culoarea anului conform institutului Pantone este Greenery, un verde praz, spune Alin Copindeanu. El este însă de părere că cel mai important este să purtăm „culori care ne fac să ne simţim bine şi care ni se potrivesc. În funcţie de cât de curajos este  fiecare purtător, pe lângă verde, acesta poate opta pentru mov, bordo sau indigo.“ Pentru domnii care preferă tonurile clasice, există întotdeauna opţiuni precum bleumarin, gri sau maro.

Simona Hulber, designer şi consilier imagine al Zenonni, primul business local de costume

made-to-measure, lansat acum circa un deceniu, spune că tendinţele recente sunt de a exagera pe partea de coloristică. Se preferă culorile prea puternice, carourile prea evidente. Ea recunoaşte însă că o altă greşeală sunt croiurile excesiv de cambrate, când de fapt sacoul este o piesă esenţială a ţinutei, caracterizată prin comoditate şi lejeritate în purtare.

Cea mai frecventă greşeală când vine vorba de sacouri este purtarea unuia care nu este măsura potrivită, crede şi Alin Copindeanu. „Vedem de multe ori sacouri care sunt prea mari, cu mânecile prea lungi, care nu lasă la vedere acel un centimetru din manşeta cămăşii.“ Mai mult, adaugă el, în ultimii ani a apărut o tendinţă fix opusă celei descrise mai sus, mai exact trendul hainelor prea strâmte. „Niciunul dintre cele două scenarii nu este potrivit, şi aici intervine importanţa hainelor realizate pe comandă.“

Din ce în ce mai multe persoane adoptă un stil vestimentar corect, dar sunt foarte mulţi domni care îşi aleg în continuare sacoul prea scurt pentru înălţimea şi constituţia lor, adaugă Vlad Mariş, un inginer care a pus în urmă cu circa trei ani bazele Mariş Made to Measure, un atelier de costume made-to-measure (la comandă). El este partener în businessul acesta cu soţia sa.

La bărbaţi, sacoul trebuie să acopere în totalitate muşchii fesieri, indiferent de tipului sacoului, business, casual sau de ceremonie, explică el.

„Sacoul acestei primăveri este unul lejer, semicăptuşit sau chiar necăptuşit. Croiul rămâne unul slim, iar modelele suferă doar câteva modificări faţă de sacoul clasic. În primul rând reverul sacoului s-a lăţit şi ascuţit în acest sezon. Culorile sunt pastelate, iar vedetele, exceptând bineînţeles clasicul bleumarin, sunt bleu ciel, verde, alături de pasteluri“, adaugă Simona Hulber, care a pornit în business alături de soţul său Ciprian Vlad. Ţesăturile sunt structurate, cu desene mici sau carouri mari, dar tendinţa generală este de orientare către un aspect natural.

Vlad Mariş este de părere că în 2017 culoarea anului a influenţat foarte mult design-ul sacourilor. De exemplu, pe lângă sacourile verde uni, există multe alte opţiuni pentru a combina tonurile de verde. „Gri deschis cu carouri verzi, verde cu negru, maro cu tipar Prince of Wales verde“, sunt doar câteva variante.

„Din modelele de sacouri existente, în această primăvară se poartă sacoul cu doi nasturi şi cu reverul ascuţit. În acelaşi timp, câştigă foarte mult teren sacoul la două rânduri de nasturi“, crede el. Reverul este un element important în construcţia unui sacou deoarece formele diferite ale acestuia oferă avantaje şi dezavantaje purtătorului, crede Vlad Mariş. Reverul ascuţit are rolul vizual de a lăţi umerii purtătorului, fiind recomandat persoanelor cu constituţie atletică. Reverul şal este recomandat domnilor cu umerii foarte laţi, iar reverul drept este potrivit oricărui domn pentru sacourile de zi cu zi, explică Vlad Mariş.

„Şliţurile sunt un alt element important, pentru că oferă mobilitate sporită sacoului. Cu toate că în trecut au existat modele cu un singur şliţ sau cu nici-unul, noi recomandăm exclusiv alegerea sacourilor cu două şliţuri, tocmai pentru o mobilitate sporită.“

Iar când vine vorba de butoniere, Vlad Mariş afirmă că, în opinia sa, acestea sunt mereu funcţionale.

Alin Copindeanu spune că în această primăvară sacoul pe lângă look trebuie să aibă şi funcţionalitate. Mai exact, poate fi vorba de un buzunar special de telefon cu orificiu pentru căşti sau de un buzunar de portofel, „dezvăluite“ doar de un fermoar discret.

Croiurile sacourilor au fost stilizate şi restilizate în ultima perioadă, explică el. Se poartă haine mai apropiate de corp, cu lejerităţi mai mici decât în trecut, cu singura rezervă că aceste croiuri nu avantajează toate conformaţiile.

„Ca şi elemente distinctive avem nasturi cu diverse tematici sau din lemn de cocos, căptuşeli colorate cu diferite imprimeuri, butoniere în contrast, buzunare aplicate în loc de cele cu clapetă.“

Referitor la ţesături, executivul Tudor. Personal Tailor aminteşte de amestecuri de lână cu mohair, compoziţie care face ţesătura mai răcoroasă şi mai rezistentă la şifonare, bumbac cu caşmir pentru un look casual şi confortabil, iar pentru zilele cu temperaturi ridicate, inul sau inul cu mătase sunt alegerile potrivite. Ultimele două au însă dezavantajul de a se şifona mai repede, chiar dacă sunt variantele cele mai „răcoroase“.

„Odată cu apropierea sezonului călduros, culorile şi imprimeurile devin din ce în ce mai îndrăzneţe, iar jacheta în carouri va fi vedeta acestui sezon. Ma­terialul recomandat pentru aceste jachete este amestecul de lână de Merinos cu mohair. Printre ca­lităţile acestor jachete se numără atât confortul termic, cât şi rezistenţa la şifonat“, spune şi Vlad Mariş.

În final, ţinuta se alege în funcţie de evenimentul la care se participă, explică Julia Kris­tenssen.

Sacoul este varianta clasică, smokingul fiind ţinuta formală. „Aş vrea să reamintesc însă ceea ce eu consider a fi o regulă de bază, şi anume că ţinutele de zi trebuie să sclipească puţin, cât mai puţin. Iar pentru cei care nu sunt siguri şi nu vor să greşească, o jachetă bleumarin şi o cămaşă albă sunt întotdeauna alegerea potrivită.“

Un sacou de seară se diferenţiază de unul de zi în primul rând prin ţesătură, spune Simona Hulber. Sacoul de zi este mult mai colorat, mai lejer, ţesăturile sunt din lână, in sau amestecuri din fibre naturale, dar fără luciu. Desenele pot fi accentuate, carourile pot fi mari, iar dungile pot fi late. „Sacoul de zi poate fi necăptuşit sau semicăptuşit.“

Blazerul este sacoul de zi acceptat ca făcând parte din ţinuta bussines casual. Este sacoul cu nasturi metalici, bleumarin sau albastru. „Blazerul este o piesă versatilă, adaptată fiecărei ocazii în funcţie de modul în care este asortată.

Ţesătura pentru seară poate fi un amestec cu mătase, cu un luciu natural, subtil. Culorile sunt în general mai închise, mai vibrante. De la negru şi bleumarin la gri şi violet. Desenele sacoului de seară sunt însă mai subtile, jacheta fiind de preferat uni, iar linia este una elegantă. „Pot fi sacouri chiar cu un singur nasture, cu rever ascuţit sau rever şal, dar fără detalii din mătase aplicate pe rever.“

Vlad Mariş conchide. „Smoking-ul este tinuţa cu cel mai înalt nivel de eleganţă!“

James Bond: „Am nevoie de un frac“.

Vesper Lynd: „Există fracuri şi fracuri. Tu trebuie să arăţi ca un bărbat care are ce căuta la masa aceea“.

James Bond: „Cum ai ştiut?... e croit parcă pentru mine“.

Vesper Lynd: „Te-am măsurat din ochi în momentul în care ne-am cunoscut“.

Discuţia a avut loc între Daniel Craig (James Bond) şi Eva Green (Vesper Lynd) în filmul Casino Royale, unul dintre cele mai reuşite din seria Bond, şi evidenţiază, încă o dată (dacă mai era nevoie), importanţa sacoului masculin croit pe comandă, despre care se spune că are asupra unei femei acelaşi efect pe care îl are lenjeria intimă de damă asupra bărbaţilor. Pe asta se bazează de altfel şi James Bond.