Style

Trucuri de răsfăţ cu stil

03 iul 2017 445 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Vara aceasta miroase a cireşe şi trandafiri, a smochine, bergamotă şi floare de portocal. Într-un anotimp care este prin tradiţie sinonim cu vacanţa, parfumurile sunt florale, delicate ca briza mării într-o zi senină. Arsenalul de înfrumuseţare nu este complet însă fără o trusă de farduri în tonuri neutre, fără o cremă cu factor mare de protecţie şi un spray de păr menit să-l protejeze de razele nemiloase ale soarelui arzător.

 

 

Geanta pentru cosmetice de la Balmain Paris Hair Couture conţine un parfum şi un spray de păr, două elemente must-have în trusa de înfrumuseţare din această vară. Parfumul pentru păr repară şuviţele deteriorate şi le îmbogăţeşte cu strălucire şi arome sublime. Sprayul texturizant cu sare oferă părului flexibilitate şi volum de invidiat, fiind ideal pentru obţinerea celor mai frumoase bucle. Geanta este ea însăşi un accesoriu perfect pentru această vară datorită combinaţiei elegante de tonuri de auriu şi bronz.

Produs disponibil în magazinul online Sole.

 

Notele vii de cireşe şi bergamotă din Intense Cherry, de la Montale, delicat atinse de acordurile seducătoare de iasomie şi petale de trandafiri, lasă în urmă un miros delicios şi aproape intoxicant.

Produs disponibil în parfumeriile Elysée.

 

 

Un fard de pleoape trei în unu. Style Blackstar, By Terry oferă efect smokey-eye, precizie de eyeliner pentru a defini privirea, dar poate fi utilizat şi pentru iluminarea feţei în punctele-cheie, prin adăugarea unei străluciri fine. În plus, Style Blackstar, By Terry, este waterproof, deci ideal pentru căldurile toride din timpul verii. Au fost create opt nuanţe, mate sau perlate, care oferă multiple stiluri de aplicare - grafic de blenduire, smudge sau layering.

Produs disponibil în parfumeriile Madison.

 

 

Prison Blues, de la Ideo Parfumeurs, este parfumul aventurierilor care îşi păstrează însă indiferent de circumstanţe eleganţa şi seriozitatea. Esenţa este un oud neaşteptat şi diferit, care reprezintă ADN-ul casei Ideo Parfumeurs. Un parfum plin de contradicţii, în care acordurile verzi şi lemnoase oferă oudului acea prospeţime de neuitat.

Produs disponibil în parfumeriile Elysée.

 

Eau de cologne de la Chanel este o colonie unisex ce se remarcă datorită notelor bogate de floare de portocal. Un parfum versatil şi vesel datorită amestecului subtil de citrice proaspete şi revigorante şi note aerate de neroli. Esenţa este o odă închinată lui Coco Chanel, care în afară de modă iubea sportul şi viaţa în aer liber.

Produs disponibil în Chanel Espace Beauté, din Băneasa Shopping City.

 

 

Laboratoarele Lierac au creat prima gamă de pro­tecţie solară cu efect anti-aging. Produsele din gama Suni­ssime pro­tejează îm­potriva întregului spectru de radiaţii solare şi, în acelaşi timp, ener­gizează pielea, pentru un bronz uniform şi natural.

Acţionează împotriva radiaţiilor UVB, a radiaţiilor scurte sau lungi UVA, dar şi împotriva radiaţiilor infraroşii şi a luminii vizibile, responsabile de intensificarea semnelor vizibile ale foto-îmbă­trânirii - riduri, lipsă de fermitate şi pete brune, furnizând un efect calmant.

Produs disponibil în farmaciile Help Net.

 

Fără parabeni, testat dermatologic şi cu factor de protecţie solară SPF 20, fondul de ten Time Frame Foundation, de la delilah, are o textură fluidă, care se omogenizează perfect cu pielea.

Acoperă uşor pielea, fără a o încărca, are o luminozitate subtilă şi o textură catifelată, iar vitamina E funcţionează ca un puternic antioxidant, în timp ce amestecul de peptide ajută la prevenirea semnelor de îmbătrânire.

Produs disponibil în parfumeriile Madison.

 

 

Solaris, de la Agonist, este inspirat de soarele vibrant, dar delicat, al ţărilor nordice, care luminează cerul chiar şi atunci când în cealaltă emisferă este miezul nopţii.

Proaspăt, lejer, dar cu un joc olfactiv energizant, parfumul conţine ingrediente precum coacăze negre, grapefruit, lămâie, ghimbir şi piersică, ce îi oferă un caracter efervescent. Notele de patchouli, benzoin, piper negru şi ambră construiesc o bază aromată deosebită şi deloc încărcată, ideală pentru zilele călduroase de vară.

Produs disponibil în parfumeriile Madison.

 

 

Crema High Protection Day Cream, cu factor de protecţie 30, de la Bellefontaine, este recomandată pentru a preveni apariţia pigmentării şi a semnelor inestetice, cauzate de efectele negative ale razelor soarelui. Aceasta oferă luminozitate pielii datorită texturii sale bogate şi elementelor nutritive menite să prevină pierderea supleţei şi a elasticităţii, asigurând hidratarea optimă în straturile superioare ale epidermei.

Produs disponibil în parfumeriile Elysée.

 

 

Rose Pompon, de la Annick Goutal, spune povestea unei tinere femei pariziene, care, foarte natural, emană în jurul ei un „joie de vivre“ şi îi seduce pe toţi cu eleganţa ei irezistibilă.

Parfumul său, de trandafir proaspăt, cu o consistenţă spumoasă, este expresia farmecului şi a fericirii. Trandafirul bul­găresc şi trandafirul de Taif sunt în armonie cu notele de bujor, zmeură, piper roz, lemn de cedru şi mosc alb.

Produs disponibil în parfumeriile Madison.

 

 

Valentina, apa de parfum a casei de modă Valentino,  este o esenţă orientală florală de damă, lansată în 2011. Parfumul, creat de Alberto Morillas şi Olivier Cresp, conţine ca note de vârf bergamotă şi trufe, dez­vă­luind, la mijloc, note de iasomie, floare de portocal african, tuberoză şi frăguţe. La bază conţine arome de cedru de Virginia, ambră şi vanilie.

Produs disponibil în magazinul online Sole.

 

 

„În mijlocul verii, în Grecia, pentru a ajunge la mare“ îşi aminteşte Yves Coueslant, unul dintre fondatorii casei Diptyque, „trebuie să treci printr-o livadă de smochini“. Întorcându-se în Paris, Desmond Knox-Leet, un alt fondator al aceleiaşi case, a adus cândva câteva frunze de smochin într-o cutiuţă. Ani mai târziu, aceste frunze încă nu-şi pierduseră aroma. Philoskyos, parfumul de la Diptyque, al cărui nume, în greacă, înseamnă „prietenul smochinului“, este o odă dedicată acestui copac. Esenţa conţine note proaspete de frunze, de lemn încălzit la soare şi o savoare lăptoasă a fructelor.

Produs disponibil în parfumeriile Beautik Haute Parfumerie.