Style

Se cunosc din copilărie, au studiat designul şi au decis să lanseze un business cu o tehnică specială: „Sursa de inspiraţie sunt motivele tradiţionale româneşti"

23 mai 2016 3766 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie
Flavia Scînteanu şi Andreea Batros sunt designeri de interior şi se cunosc de mici. Prima şi-a făcut studiile în Milano, la Scuola Politecnica di Design, în timp ce Andreea a lucrat timp de mai bine de trei ani în cadrul unui studio de design din Shanghai. În noiembrie anul trecut însă, cele două s-au reunit şi au lansat împreună un business cel puţin îndrăzneţ, Dare to Rug, un proiect despre covoare făcute printr-o tehnică specială şi a căror inspiraţie a fost culeasă din toate colţurile ţării. 
 

„Dare to Rug s-a născut din pasiunea pentru design de interior şi pentru covor, ca element central de decor. Şi eu, şi Andreea am lucrat ca designeri de interior în afara ţării (eu în Milano, Andreea în Shanghai) şi am creat obiecte de decor personalizate. Ne-am îndrăgostit de covoare ca elemente aducătoare de culoare şi căldură într-un cămin şi am decis să facem ceva în sensul ăsta, ţi­nând cont de faptul că în România covoarele nu sunt foarte prezente pe piaţă“, spune Flavia Scînteanu.

Prima colecţie de covoare se numeşte Romanian Moods şi este mai degrabă o ţesătură de stări, de ispiraţii din zece zone istorice româneşti: Oltenia, Maramureş, Transilvania, Moldova, Basara­baia, Bucovina, Dobrogea, Mun­tenia, Banat şi Crişana.

„Principala sursă de inspiraţie a covoarelor din colecţia Ro­manian Moods sunt motivele tradiţionale româneşti. Sunt 10 covoare în colecţie şi fiecare dintre ele celebrează o zonă istorică a ţării. Ne-am inspirat din tradiţii, covoare de patrimoniu, elemente arhitecturale şi mai ales din cusăturile specifice fiecărei zone. Principalul obiectiv a fost să aducem aceste elemente în contemporan, să le dăm un aer modern, vesel şi revigorant.“ 

Culori puternice, senzaţii tari, reinterpretări a unor inspiraţii de sute de ani în obiecte de artă pentru generaţii actuale.

Potrivit site-ului Dare to Rug, acesta este primul brand de design autohton care foloseşte pentru realizarea covoarelor tehnica hand-tufted.

„Tehnica hand-tufted presupune inserarea unor smocuri de lână cu un dispozitiv special acţionat de mână pe o suprafaţă mare din bumbac, pe care s-a desenat înainte modelul covorului. Apoi, spatele se lipeşte cu latex, iar faţa şi marginile se tund şi se finisează“, explică Flavia.

Potrivit acesteia, covoarele sunt făcute din lână din Noua Zeelanda, materialul ideal pentru covoarele hand-tufted.

„Spatele se căptuşeşte cu o suprafaţă din bumbac, care-i asigură covorului protecţie şi o viaţă mai lungă. Pentru producţie colaborăm cu un atelier cu experienţă din sudul Chinei.“

Astfel de covoare nu se fac cât ai bate din palme, aşa că realizarea unei piese poate dura chiar şi trei săptămâni.

„Însă din cauza faptului că le producem atât de departe, termenul nostru de livrare este de 90 de zile. Preţul covoarelor din colecţia Romanian Moods este 250 euro/mp. Putem personaliza dimensiunile sau putem să propunem un model cu totul nou în colaborare cu clientul sau cu designerii/arhitecţii unui proiect. Pentru modele noi putem alege dintr-o gamă mai largă de materiale şi din 1.400 de culori. În aceste cazuri preţul se discută la cerere“, explică Flavia.

Potrivit acesteia, deja covoarele Dare to Rug au ajuns în 15 case.

„Sperăm ca până la finalul anului 2016 să ajungem la 50 de covoare vândute.“

Lansarea unui proiect precum Dare to Rug vine în contextul în care este vizibilă necesitatea introducerii în spaţiile interioare a unor elemente naturale care să calmeze cumva „furia“ tehnologiei care a pus stăpânire pe toţi.  

„Un element realizat dintr-un material natural cu textura nefinisată poate deveni un obiect de decor în sine, care să echilibreze un spaţiu neutru. Ne îndreptăm spre interioare mai responsabile, în care beneficiarii investesc mai mult în piese naturale, de durată, decât în tendinţe trecătoare, ceea ce nouă ne place foarte mult, fiind şi designeri de interior.“

Flavia spune că deocamdată nu se gândesc să lanseze şi alte produse, dar au planuri de a diversifica portofoliul de covoare.

„Pregătim lansarea celei de-a doua colecţii  de covoare de autor, care sperăm să fie gata de lansare în toamnă. În paralel ne gândim şi la alte idei de covoare, ca tehnici de producţie şi materiale, mai neconvenţionale şi care să răspundă mai multor tipuri de bugete. De asemenea, cu ocazia Romanian Design Week (20 mai - 5 iunie), vom susţine un eveniment colateral la noi în studio, unde vom organiza un workshop şi un concurs. Vom invita studenţi de la arhitectură, design şi arte şi îi vom provoca să creeze un covor cu inspiraţie dadaistă (anul acesta se sărbătoresc 100 de ani de la apariţia curentului artistic dadaist). În urma evenimentului vom alege un desen câştigător şi îl vom transforma într-un covor real, pe care îl vom adăuga în portofoliul de produse Dare to Rug, semnat bineînţeles de autorul său.“

Practic, indirect, în scurt timp Dare to Rug va avea un nou membru în echipă. Rămâne de văzut doar cine va accepta provocarea de a ridica şi mai sus covorul fermecat.