Ascunsă pe străduţele pline de istorie din centrul Bucureştiului, casa artistului Dan Coma pare mai degrabă un muzeu care a adunat de-a lungul a mai mult de trei decenii obiecte de artă încărcate de poveşti şi valoare emoţională. Între tablourile care redau pitorescul oraşului Balchik şi creaţiile proprii ale artistului stau cuminţi câteva zeci de păpuşi cu chip de porţelan care deşi au au împlinit cel puţin 100 de ani încă transmit emoţia copilăriei.
„Frumosul a început să dispară astăzi, lumea s-a vulgarizat, de aceea noi (colecţionarii - n.red.) ne refugiem în colecţiile noastre şi ne este tot mai greu să găsim acele obiecte frumoase. Curentele artistice de astăzi sunt discutabile, de aceea colecţionarul merge către o altă perioadă din timp“, spune artistul care afirmă că deşi nu şi-a numărat niciodată păpuşile, ştie povestea fiecăreia dintre ele.
Păpuşile au o viaţă a lor, reuşind să supravieţuiască după ce au trecut prin mâinile copiilor, apoi prin războaie şi cutremure, adaugă el. Create după luni de muncă, aceste păpuşi erau considerate atunci, ca şi astăzi, opere de artă şi erau preţuite ca atare.
„Un colecţionar nu îşi numără operele - în cazul meu păpuşile - şi niciodată nu are destule. Le ştiu pe toate şi ţin la toate la fel de mult“, afirmă Dan Coma, designer de genţi, pantofi şi accesorii. A mers în toată lumea pentru a le găsi şi pentru a construi această colecţie în mai bine de 30 de ani.
Păpuşile au devenit obiecte de artă acum multă vreme. Perioada lor de aur a fost între 1860 şi 1920, era pre-industrializării când artizanii au început să realizeze aceste păpuşi cu o măiestrie şi un rafinament care astăzi nu mai există. „Cei care au creat şi au impus păpuşile au fost francezii, ei reuşind să imprime chipurilor din porţelan expresii umane.“
Cei mai importanţi artizani din domeniu au fost cei din familia Jumeau - Pierre-Francois şi fiul său Emile - care au câştigat numeroase medalii la târgurile de specialitate. În cazul unei păpuşi focusul se pune pe expresia feţei şi pe mesajul pe care aceasta îl transmite. Nu era ignorată nici vestimentaţia sau alte detalii ale corpului. Hainele unei păpuşi spre exemplu, respectă întru totul tendinţele vremii, ţinându-se cont de tot, de la desuuri la bijuterii.
„Pentru că realizarea lor a ajuns atât de aproape de perfecţiune, fiind implicaţi maeştri de renume ai vremurilor respective, păpuşile au devenit obiecte de colecţie. Aşa au apărut colecţionarii de păpuşi, păpuşa ca obiect de artă.“
Aceste păpuşi sunt realizate de artizani adevăraţi, adică de artişti care au reuşit să ofere expresie unei bucăţi de porţelan, explică el. Întregul proces al realizării unei păpuşi era manual, la Paris fiind deschise ateliere care angajau nu doar artişti, ci şi croitori, peruchieri. O păpuşă are capul din porţelan, ochii din sticlă suflată, iar corpul din piele fină de capră umplută cu paie sau talaş fin. Aceşti artizani au făcut ca prin meşteşuguri dispărute astăzi această piele să reziste până în zilele noastre. Atenţia pentru detalii se vede nu doar la faţă, ci şi la articulaţii sau la degetele care imită sugestiv corpul uman.
„Am găsit unele păpuşi în cutia în care au fost cumpărate chiar şi cu chitanţa lor. Preţul nu era nici atunci neglijabil. O colecţie necesită timp, dedicare, sacrificiu, dar necesită şi o anumită cultură. Nu este de neglijat nici preţul acestor păpuşi astăzi. Aici nu contribuie doar unicitatea lor ci şi fragilitatea. Au rămas foarte puţine, sunt foarte greu de găsit, deci costisitoare.“ El nu oferă însă cifre, spunând că accentul îl pune pe valoarea lor artistică.
„Pentru un colecţionar contează bucuria de a le aduna, nu contează investiţia sau sacrificiul. Sunt păpuşi care au fost create pentru capete încoronate şi sunt păpuşi care au rezolvat conflicte. Spre exemplu, când francezii i-au dat o păpusă reginei Angliei aceasta a amânat trimiterea unor trupe şi astfel conflictul nu a mai avut loc.“
Pentru documentare Dan Coma cel mai des merge la muzee pentru că ele au reuşit să adune colecţii întregi cu exemplare diferite. Toate capitalele lumii au muzee de păpuşi, preferatul său este Il Museo delle Bambole din Paris, creat de un scenarist italian şi lăsat moştenire fiului său. „Aşa se întâmplă de regulă cu colecţiile.“
Prima sa păpuşă, pe care artistul român a primit-o cadou, era un Jumeau de la 1910 moştenit de o familie din Bucureşti. Apoi, a primit un nou model însă cu capul complet sfărâmat. A dus-o la un restaurator care a reuşit să îi redea expresia iniţială. O mai are şi astăzi. După ce a restaurat-o, Dan Coma a început să o studieze, şi apoi a început să o înţeleagă şi să îi placă. Aşa a început totul.
„Orice colecţionar pleacă de la un obiect pe care îl studiază şi îl îndrăgeşte şi care pentru el reprezintă frumosul. Aceste păpuşi îţi insuflă dorinţa de a le colecţiona pentru că ele reuşesc să transmită atât frumuseţea obiectului în sine cât şi al copilăriei.“ Astăzi nu se mai produc astfel de exemplare, nu mai există rafinamentul din perioada 1860-1920, afirmă el. Păpuşile de astăzi nu au varietatea expresiilor pe care o au cele cu chip de porţelan, şi Dan Coma nu crede că vor deveni vreodată obiecte de colecţie, „din păcate“. „Orice colecţionar evoluează în timp, împreună cu colecţia sa, orientându-se către obiecte mai frumoase, mai importante, mai preţioase.“
Artistul a călătorit în toată lumea pentru a-şi completa colecţia, însă afirmă că există multe păpuşi pe care le-a găsit în Bucureşti şi în diverse oraşe din ţară, precum Brăila. Încă de atunci (1860-1920) românii mergeau la Paris să le cumpare. Un exemplar din cele pe care le are a fost găsit în podul familiei Radivon, furnizorul de bijuterii al familiei regale. „Acest lucru ilustrează nivelul de dezvoltare al societăţii româneşti de atunci.“
Pentru un colecţionar este important ca o operă, o păpuşă sau un obiect să aibă semnătura creatorului. Până şi pantofii păpuşilor au semnătura artistului care i-a făcut. „Am o păpusă realizată de Francois Gaultier care există doar în două exemplare. Unul îl am eu, iar celălalt este la New York. Sunt foarte mândru.“ De asemenea, colecţia sa cuprinde o singură păpuşă bărbat, ele fiind mult mai rare.
„Un colecţionar înainte de a începe trebuie să meargă în timp să înţeleagă istoria obiectului pe care îl vrea.“ Astfel, Dan Coma a ajuns să descopere că în Napoli există Ospedale delle Bambole unde de patru generaţii o familie de italieni restaurează păpuşi. „Acesta exemplifică cât de sunt de importante şi de preţioase aceste păpuşi.“
Datorită meseriei artistul a început să colecţioneze şi pantofi şi genţi. A mers înapoi în timp şi a strâns obiecte care l-au ajutat să înteleg istoria produselor. „Nu poţi crea dacă nu înţelegi trecutul.“ Soţia sa, creatoarea de modă Doina Levinţa, colecţionează rochii cu istorie. Pe viitor Dan Coma se gândeşte să îşi deschidă o fundaţie care să se ocupe de toate colecţiile şi de activitatea sa actuală. „Este un proiect.“
