Când te uiţi la fiecare dintre aceste proiecte îţi dai seama că, deşi diferite, toate au fost creionate folosind aceleaşi linii simple, acelaşi stil descătuşat de inutilitatea detaliilor în plus. Acestea sunt caracteristice Elizei Yokina şi soţului său care cred că minimalismul, atât timp cât nu devine o extremă, poate oferi foarte multă libertate.
Eliza Yokina este de origine din Bulgaria, de undeva de aproape de graniţa cu România. Vorbeşte însă o română perfectă, iar pistruii şi părul blond te duc mai degrabă cu gândul către o ţară cu soare mult. Când era mică şi-a dorit să picteze, dar nu a intrat din prima la facultatea de artă, aşa că a venit cu bursă la Bucureşti la Facultatea de Arhitectură. A fost totuşi dragoste la prima vedere.
La soţul său, relaţia cu arhitectura a venit natural, încă din copilărie. „Mie mi-a plăcut de mic să organizez spaţii. Când aveam doar zece ani am făcut planul curţii bunicii mele. Părinţii mei aveau pe atunci un prieten arhitect şi când i-am descoperit apartamentul am realizat că este complet altfel. Atunci am conştientizat că arhitectul poate schimba lucruri“, îşi aminteşte el.
S-au cunoscut în 2005, la biroul de arhitectură al lui Adrian.
„Era începutul boomului imobiliar şi biroul deja făcea lucrări mari. Ne-am unit ulterior forţele din dorinţa de a face arhiectură contribuind la dezvoltarea oraşului“, povesteşte Eliza. Adrian câştigase deja la acel moment o serie de concursuri în Europa şi aşa a atras-o în biroul său de arhitectură pe cea care avea să îi devină soţie. „După un an de lucru acolo a venit şi ideea de a forma o nouă echipă.“
Eliza Yokina îşi aminteşte şi acum că primul lor proiect împreună a fost un centru de sport şi spa. „Astăzi am ajuns deja la peste 100 de proiecte la care am lucrat împreună. Trebuie să menţionez însă că nu toate proiectele pe care le pui pe hârtie se concretizează. Ai noroc dacă devine realitate unu din cinci. La fiecare lucrezi de la câteva luni la câţiva ani.“
Proiectul care a durat cel mai mult este o casă pentru două familii, Casa O. Din prima fază a proiectului până a fost gata s-au scurs şase ani. Când vine vorba să aleagă un proiect de suflet, cei doi spun că nu pot, pentru că toate sunt precum copiii lor. Recunosc însă că în ultimii ani clientul a devenit mai rafinat, mai atent, iar arhitectura evoluează odată cu el.
„Arhitectura ne oferă libertatea pe care am vrut-o. Ne plac lucrurile simple, dar totodată fără a pica în extrema minimalismului. Preferăm clienţii pro-activi şi deschişi. Ne place să ne implicăm până la sfârşit în proiectele de care ne ocupăm, de la accesorii la plante şi mobilier.“
Un alt proiect realizat de cuplul din spatele SYAA este noul Simbio, un bistro amplasat pe străduţele din zona Armenească, într-o casă cu o istorie de peste un secol.
„Cafenelele şi restaurantele, spre exemplu, au un nou public acum şi astfel şi un nou design.“ Se simte influenţa vestului, a Scandinaviei, unde localurile sunt simple, chiar reci precum vremea din Nord.
„Călătoriile te pot inspira în munca de arhitect, nu sunt doar pentru viaţa personală. Te încarcă şi cu energie, şi cu idei“, povestesc cei doi arhitecţi despre Simbio.
Proiectul preluat anul trecut şi finalizat în 2015 a păstrat elementele caracteristice unei case cu istorie, însă spaţiile sunt în continuare bine definite, mobilierul este funcţional, iar liniile interioare sunt drepte.
O bună parte din elementele de la Simbio se regăsesc în mai multe dintre proiectele biroului de arhitectură condus de cei doi soţi.
După toate aceste proiecte, a venit rândul altuia, mai important şi mai personal decât oricare altul, propria casă. „Lucrăm deja la ea. Au fost multe (scenarii - n.red.), însă sperăm că va fi ultimul. Este o zonă care ne place foarte mult (zona Dacia din Bucureşti - n.red.), mie personal mi-a plăcut încă de când eram copil“, povesteşte Adrian Soare. „Noi am desenat toate toate produsele de mobilier din casa noastră actuală şi apoi le-am realizat în ţară. Totul este alb şi mobilierul este realizat din lemn de stejar“, completează arhitectul. Casa lor viitoare, spun ei, va fi simplă. Exact ca un scut de protecţie împotriva unei lumi din ce în ce mai complicate.
