Style

Furnizorii Casei Regale a României: 80 de designeri şi producători de cafea, bijuterii, parfumuri, îmbrăcăminte, produse din porţelan stau în slujba celor cu sânge albastru

10 sep 2017 1397 afişări de Mădălina Panaete
Din aceeaşi categorie

Familiile regale au fost dintotdeauna un simbol al eleganţei, nobleţei şi discreţiei, iar vestimentaţia şi prezenţa acestora în viaţa publică au fost de fiecare dată fără cusur. În spate se află adevărate instituţii, care lucrează pentru ca statutul şi tradiţia să fie păstrate. Tradiţia este şi cuvântul de ordine atunci când vine vorba despre instituţia Furnizorilor Casei Regale a României, care a adunat sub umbrela sa mai bine de 80 de designeri şi producători de cafea, bijuterii, lactate, parfumuri, îmbrăcăminte, produse din porţelan sau încălţăminte.

 

Anul trecut, la aniversarea de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, paharele au fost umplute cu vinul Castelul Peleş - Ediţie Jubiliară, creat special pentru acest eveniment de către Crama Tohani, care de cinci ani este unul dintre furnizorii Casei Majestăţii Sale Regelui.

„Familia Regală apreciază vinurile de Tohani în egală măsură, însă vinurile preferate fac parte din colecţia Nuntă Regală, care include vinurile Tămâioasă Românească 1996 şi Cabernet Sauvignon 1996 şi din colecţia Principele Radu, Merlot“, a spus Oana Stan, marketing manager în cadrul Tohani România.

Un produs trebuie să primească dreptul să poarte numele propriu al unui membru al Familiei Regale sau al unui imobil aflat în proprietatea Familiei Regale. Acesta va putea purta apoi pe etichetă şi ambalaj cifrul (însemnele) şi/sau numele membrului sau proprietăţii Familiei Regale. Un exemplu este vinul Castelul Peleş sau colecţia Principele Radu ale cramelor Tohani.

Compania a devenit furnizor al Casei Regale a României în anul 2012, iar în anul 2015 această calitate i-a fost prelungită. De altfel, calitatea de furnizor regal este oferită persoanelor sau companiilor care livrează bunuri sau servicii către Casa Regală pe o perioadă de cel puţin un an, însă perioada standard este de trei ani. Purtarea  acestei „etichete“ poate fi prelungită, dar şi retrasă de către Casa Regală. „Calitatea de furnizor nu este un titlu sau o distincţie, ci o recunoaştere a calităţii de persoană sau companie comercială de la care Casa Regală a solicitat bunuri sau servicii. În consecinţă, calitatea de furnizor nu implică aspecte juridice, politice sau comerciale şi nu este expresia unui parteneriat, ci o diplomă care recu­noaşte că serviciile sau produsele persoanei sau companiei comerciale au fost solicitate şi apreciate de către Casa Regală“, explică reprezentanţii Casei Regale.

„Instituţia“ Furnizorilor Casei Regale are în spate o istorie circa 100 de ani, cu o pauză de aproape jumătate de secol, însă tradiţia a fost reluată în 2003 de către Regele Mihai. Unele dintre companiile care livrează astăzi produse către Casa Regală existau şi atunci când „instituţia furnizorilor“ abia lua naştere. Exemple sunt producătorul de vinuri Domeniul Coroanei Segarcea sau brandul de ciocolată Kandia. Mulţi dintre furnizorii Casei Regale au creat şi produse speciale pentru alteţele regale.

„Bijuteriile cu diamante şi pietre preţioase au fost dintodeauna preferate de familiile Regale. În acest sens, Bijuteria Stil intenţionează să creeze o colecţie specială de bijuterii cu pietre preţioase dedicată Principesei Moştenitoare Margareta“, afirmă Ion Groza, fondatorul Bijuteria Stil, atelier care a primit recent titlul de Furnizor al Casei Regale. Antreprenorul a început să producă mai întâi bijuterii din aur, iar apoi a creat chiar şi bijuterii cu pietre preţioase şi diamante. Tot furnizor de bijuterii este şi Malvensky, brand deţinut de către Malvina Cservenschi. Ce înseamnă pentru Malvensky titlul de furnizor al Casei Regale primit în acest an?

„Statutul de furnizor al Casei Regale a României este o invitaţie la responsabilitate, creativitate şi bucurie în acelaşi timp. Această onoare înseamnă ca eu creez atât pentru Casa Regală a României cât şi pentru Casele Regale ale lumii, oriunde Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Marga­reta şi Principele Radu ai României călătoresc şi doresc să ofere în dar creaţiile mele. Astfel, aleg tradiţii, folclor sau culturi specifice ocaziilor sau ţărilor respective şi le traduc în aur şi pietre preţioase“, spune Malvina Cservenschi.

Malvensky a creat două bijuterii cu ocazia nunţii Principelui Moştenitor Leka al Albaniei cu Principesa Elia, cadou care a fost dăruit în ziua nunţii de Principesa Moştenitoare Marga­reta şi Prin­cipele Radu ai Româ­niei. O altă creaţie care îi poartă semnătura  este o bijuterie în formă de cruce de aur pavată cu 60 de rubine şi care a fost oferită cadou Princi­pesei Moştenitoare Margareta de către Crucea Roşie.

De asemenea, ea a mai realizat pentru Principesa Margareta un set de margarete din aur cu perle, colier şi cercei cu ocazia zilei de naştere oferit din partea companiei Malvensky.

„Fiecare bijuterie creată are gravat pe spate cifrul Alteţelor lor Regale şi data la care a fost realizată bijuteria şi este pentru mine un privilegiu de creaţie, dar şi o responsabilitate onorantă“, a mai spus Malvina Cservenschi, care adaugă faptul că Alteţele lor Regale apreciază foarte mult povestea, însemnătatea şi mesajele din spatele bijteriilor. Furnizorii au dreptul de a folosi Stema Casei Regale a României sau Cifrul personal al Majestăţii Sale Regelui (după caz), plasând dedesubt menţiunea „Furnizor al Casei Regale a Ro­mâniei“.

Dacă din punct de vedere al bijuteriilor, membrii Casei Regale aleg creaţiile din aur, cu pietre preţioase sau diamante, balerinii se regăsesc în topul încălţămintei favorite şi nelipsite din dresing-ul alteţelor sale regale, spune Cristina Gheorghe, general manager al companiei Hispanitas România, care comercializează pantofi şi genţi. Hispanitas este furnizor de pantofi de damă pentru Casa Regală începând din luna aprilie a acestui an.

„Pentru Casa Regală a fost livrată încălţăminte care a fost accesorizată în funcţie de culoarea ţi-nutelor Alteţelor Sale Regale“, afirmă Cristina Gheorghe. Povestea brandului Hispanitas începe în Spania în urmă cu mai bine de 25 de ani, însă compania are în spate o istorie de peste 90 de ani în zona de producţie. Pentru a fi furnizor al Casei Regale nu contează originea brandului, pe listă regăsindu-se atât nume locale, cât şi internaţionale.

Calitatea de furnizor se conferă printr-un document eliberat de Casa Regală. El are calitatea de a recunoaşte Casa Regală ca beneficiar al unor servicii şi nu implică nimic mai mult decât prestigiul care derivă din existenţa acestui document.

An de an, companii noi primesc această distincţie, iar domeniile din care provin sunt variate, de la producători de tâmplărie, de decoraţiuni interioare şi mobilier, de sisteme de iluminat sau produse de porţelan, la gastronomie. Şi lista este lungă.

Sonimpex Topoloveni (dulce­ţurile Topoloveana), Albalact (lactate), Brutăria Rue du Pain (produse de patiserie), Ocean Fish (pentru peşte şi produse din peşte), Agricola Bacău (carne de pui şi salamuri crud-uscate), Aqua Queen (apa minerală), Borsec (ape minerale), Tchibo (cafea), Cumpăna (cafea şi apă îmbuteliată) sau Leonard Caffe (cafea) sunt doar câteva nume.

„Livrăm multe produse către Casa Regală precum gama de peşti proaspeţi ai Ocean Fish (somon, păstrăv românesc, dorada şi altele), produsele semipreparate din gama premium precum somonul norvegian afumat , caviarul din somon sălbatic sau ton afumat Ocean Fish etc.“, a spus Olesea Brînzilă, import director în cadrul Ocean Fish. Ea povesteşte că tonul afumat, somonul fume, fructele de mare asortate sunt preferate de către Principesa Margareta şi Principesa Maria.

Preferinţele capetelor încoronate au suscitat mereu interesul, fie că este vorba de preferinţe culinare, vestimentare sau turistice. Nu degeaba satul transilvănean Viscri a crescut sub aripa protectoare a Prinţului Charles al Marii Britanii care s-a îndrăgostit de acest tărâm uitat de lume. După el au venit „batalioane“ de turişti din întreaga lume.

La fel, pentru un furnizor al Casei Regale, această calitate poate atrage o creştere a notorietăţii sau a vânzărilor.

„Considerăm un real privilegiu faptul că am obţinut acest statut deoarece reprezintă o validare directă a calităţii serviciilor şi companiei noastre. A fi desemnat furnizor al Casei Majestăţii Sale implică o responsabilitate“, spune Luiza Dumitrăcel, brand manager în cadrul distribuitorului de cafea şi apă îmbuteliată Cumpăna.

În total, sunt peste 80 de persoane şi de companii care poartă emblema de furnizori ai Casei Regale. Ei au tranformat cuvântul sec „furnizor“ într-un sinonim al măreţiei.