Style

Este una dintre cele mai puternice femei din energie. Ce a determinat-o să aleagă această carieră?

19 mar 2015 2281 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie
Carmen Neagu este preşedintele consiliului de supraveghere al Transelectrica, sistemul de vene prin care trece tot „sângele electric“ necesar pentru a alimenta România, dar priveşte funcţia pe care o are acum, după o experienţă de 30 de ani în domeniul energetic, ca pe un pas. „Cel mai mare succes din carieră este în faţa mea“, spune acum Carmen Neagu, un om pentru care fascinaţia pentru energie a început de la o vârstă fragedă, într-o vacanţă cu părinţii.
 

„Eram copil, călătoream spre Valea Prahovei împreună cu pă­rinţii şi mergând pe centura oraşului Ploieşti, mi-a atras atenţia o conductă ce îmi părea la acea dată, imensă. Când l-am întrebat pe tatăl meu ce este, mi-a explicat că el a desenat-o şi că prin ea circula apa fierbinte ce pleacă din centrala Brazi şi merge să încălzească oraşul. Mi s-a părut fascinant, în mintea de copil, să poţi duce căldură în casele oamenilor“, spune Carmen Neagu.

Din acel moment, energia a devenit pasiunea ei, lucru care se vede şi în evoluţia profesională a lui Carmen Neagu, de la inginer stagiar la centrala electrică Doiceşti sau activitatea din cadrul Insti­tutului de Studii şi Proiectări Energetice până la funcţia de director regional pentru GE Energy, unul dintre cele mai puternice braţe ale gigantului american General Electric, sau cea de preşedinte al consiliului de supraveghere al Transelectrica.

„Energia a fost şi este resortul fundamental al civilizaţiei moderne“, spune Carmen Neagu care crede cu tărie că în orice domeniu succesul este o noţiune legată intrinsec de pasiune.

„Ca urmare, pasiunea mea este meseria mea. Mi-am dedicat peste 30 ani domeniului energetic, aşa că tot ce este legat de acest domeniu mă pasionează în continuare.  Pentru echilibru însă, e important să-ţi lărgeşti cât mai mult orizontul, aşa că mă interesează literatura, cu o aplecare specială spre memorialistică în ultima perioadă, istoria şi, nu în ultimul rând, arta cinematografică, mai ales că fiica mea a ales o carieră în acest domeniu, ca regizor de film“, completează Carmen Neagu.

Ce trăsături trebuie să ai pentru a reuşi în acest domeniu? Cum v-aţi acomodat cu domeniul pe care acum îl conduceţi?

Un ingredient suplimentar cred că îl reprezintă capacitatea de a te menţine continuu curios şi dornic de a învăţa şi a acumula noi cunoştinţe şi, nu în ultimul rând, ştiinţa de a-i asculta pe ceilalţi. Pentru a mă acomoda în orice situaţie cred că simţul umorului m-a ajutat şi mă ajută în continuare.

Care este cea mai bună carte pe care aţi citit-o?

Fiind o împătimită de lectură, mi se pare una dintre cele mai grele întrebări. Detest topurile, „cel  mai…“ sau „cea mai…“ Au întotdeauna o doză de subiectivism şi ţin de foarte multe variabile ale contextului  vârsta, experienţa, starea emoţională. Mi-e greu să spun care este cea mai bună carte citită, însă vă pot spune că autoarea mea de suflet va rămâne mereu Françoise Sagan.

Cel mai mare succes în carieră.

Îmi place să cred că cel mai mare succes din carieră este în faţa mea şi încă nu l-am realizat.

Cel mai dificil moment ...

Nu am înregistrat dificultăţile, ci am considerat provocările. Fiecare proiect nou început este o provocare.

Parfumul preferat

Guerlain - Champs Elyssées.

Muzica de suflet

Chansoneta franceză - Piaf, Montand, Becaud, Brassens şi mai ales, Aznavour.

Cea mai frumoasă destinaţie văzută

Mont Saint Michel, sub un curcubeu spectaculos şi Obcinele Bucovinene.

O descoperire recentă

Cercetările în domeniul transformării energiei solare în combustibil lichid - Sun-Gas.

Bijuteria preferată

Un medalion cu cruce primit în dar de la Părintele Sofian Boghiu.