Style

Cum se bucură oamenii din business şi cultură de sărbătorile de iarnă. Episodul 4: Sărbători cu miros de portocale

19 dec 2017 663 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Andra Ergen coordonează activitatea locală a brandurilor premium Karen Millen, Max Mara Weekend şi Marina Rinaldi, din portofoliul grupului Solmar.

 

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveţi de sărbători?

Amintirile mele cu sărbătorile sunt legate de copilărie, de bradul de Crăciun, de veniriea moşului şi de primirea colindătorilor în seara de Crăciun. Primeam zeci de colindători în fiecare Ajun. Mai am amintiri olfactive legate de mirosul portocalelor (pe care în copilărie le primeam doar de Ajun) şi al bananelor care se coceau pe dulap :) Ador mirosurile astea şi în ziua de astăzi, mai ales că încă asociez portocala cu Crăciunul. 

 

Care este cel mai frumos cadou pe care l-aţi oferit de Crăciun până acum?

Nu ştiu ce să va răspund, probabil ofer cele mai frumoase cadouri copiilor mei în fiecare an. Probabil că dragostea cu care îmi răsfăţ familia ar putea fi cel mai frumos cadou pe care îl pot eu oferi. Şi viceversa.  

 

Ce nu lipseşte de pe masa de sărbători?

Meniul diferă în funcţie de unde ne găsesc sărbătorile, dar în România nu lipseşte cozonacul şi curcanul la cuptor. Noi nu mâncăm porc. 

 

Unde vă va găsi noul an?

Anul nou ne va găsi undeva într-o ţara îndepărtată, la căldură, toţi patru.