Nu suntem niciodată prea bătrâni să citim sau să ascultăm poveşti. E unul dintre crezurile mele. Poate şi de-asta, la cei 33 de ani ai mei, eu citesc preponderent beletristică. Nu ştiu dacă aş avea ce învăţa din cărţile de dezvoltare personală sau profesională - poate că da, dar nu m-au atras niciodată. Însă, simt că după fiecare poveste - de dragoste, de viaţă, de istorie sau de orice altă natură - sunt mai bogată, cel puţin spiritual.
Şi totodată cred că nu poţi să scrii bine ca jurnalist dacă nu citeşti mult. Dar asta e o altă poveste.
Ce voiam să zic e că la Ziarul Financiar, noi jurnaliştii scriem ştiri, interviuri, analize, chiar şi reportaje pe alocuri. Unele sunt seci, altele mai savuroase, cu o tentă de istorie. Adevăratele poveşti însă eu personal le-am scris pentru După Afaceri Premium. Aici am reuşit să descos oamenii, să decojesc „ambalajul“ de antreprenor sau executiv şi să descopăr acelaşi personaj, dar într-o altă ipostază.
Şi ce mi se pare mai fascinant - şi totodată motivul pentru care cred că jurnalismul e cea mai faină meserie din lume (vă rog să îmi daţi voie să fiu subiectivă) - e că nu doar că spun lumii poveşti, dar le şi ascult direct la prima mână.
Număr de număr, în După Afaceri Premium, atât eu, cât şi colegii mei aflăm lucruri noi, descoperim pasiunile unor oameni cu care în mod normal vorbeam de cifre (de afaceri, profit sau număr de salariaţi) ori poveştile unor artişti, antreprenori sau executivi cu care altfel poate nu ne-am fi întâlnit.
În numărul acesta spre exemplu eu am descoperit un brand românesc nou - Lunet (producător de ochelari) - şi am aflat că România a produs în perioada interbelică Ford V8, o maşină care - în umila mea părere de şofer nonpracticant - şi-ar putea găsi loc şi astăzi pe şoselele din toată lumea, cel puţin din punct de vedere estetic. Şi asta din poveştile creionate de colegii mei.
Tot pentru această ediţie am cunoscut-o pe Oana Aristide, economist de profesie, care alături de mama şi de sora sa a cumpărat, renovat şi deschis în plină pandemie un hotel de lux pe insula Syros din Grecia. Amplasat într-o clădire istorică, Hotelul Aristide este o poveste unde arta, designul de interior şi natura îşi dau întâlnire. Şi tot acum am discutat cu Roxana Savin despre ce înseamnă să te reinventezi complet, să laşi în urmă avocatura şi cariera construită timp de mulţi ani în mai multe ţări, pentru a deveni artist. Ea povesteşte (şi eu scriu) despre cum a fi soţie de expat - soţul său e unul dintre cei mai puternici executivi români de peste graniţă - poate reprezenta o provocare, dar şi şansa de a-ţi găsi o nouă direcţie de dezvoltare. Şi acestea sunt doar câteva exemple.
Nu cred că a existat vreo ediţie a revistei, în cei nouă ani de când semnez aici, în care să nu fi învăţat ceva, în care să nu fi cunoscut un om de la care să-mi trag inspiraţia. Şi sper că nu sunt doar eu în situaţia asta.
Aşa că vă urez lectură plăcută şi la cât mai multe poveşti citite!
P.S. Dacă tot am vorbit de poveşti, în 2021 l-am descoperit pe autorul irlandez Colum McCann, datorită romanului său Apeirogon pe care-l recomand cu tărie. Apeirogon e un poligon cu un număr de laturi infinit numărabil, iar scriitura lui McCann e specială.
