Style

Ce face în timpul liber omul care are grijă de ceasurile Versace: Cel mai bun loc în care am pescuit a fost Alaska şi locul în care vreau să ajung să pescuiesc este Noua Zeelandă

20 aug 2015 838 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Anul acesta, la BaselWorld, cel mai mare eveniment din lume dedicat orologeriei şi bijuteriilor de lux, casa italiană Versace a aniversat 25 de ani de la lansarea primului ceas. Când alte branduri aniversează sute de ani de tradiţie neîntreruptă, 25 de ani pot părea puţini. Paolo Marai, preşedintele şi CEO-ul diviziei de lux din cadrul Timex, care este direct responsabil pentru branduri precum Versace sau Salvatore Ferragamo, crede contrariul, mai ales fiind vorba despre ceasuri fashion, şi mai crede că Versace poate rezista încă 25 de ani pe piaţă. Iar în timp ce toată lumea la Basel era agitată din cauza ceasurilor inteligente, Paolo Marai putea vorbi confortabil despre AC Milan, pescuit în Alaska şi momeala perfectă.

„Anul trecut ţin minte că eram singurul care vorbea despre smart watch. Acum toţi vorbesc numai despre asta. Smart watch-ul este pentru o nouă generaţie, aşa că nu cred că va copleşi alte categorii de consumatori“, spune Paolo Marai.

La BaselWorld, la standul Versace a fost organizată o mică petrecere cu şampanie şi căpşune trase în ciocolată prin care brandul italian a dorit să marcheze cei 25 de ani de când a intrat în piaţa ceasurilor.

Cu această ocazie, Versace a lansat un model în doar două exemplarae, DV 25, muza fiind inevitabil Donatella Versace. Un ceas merge la femeia care a dus mai departe numele Versace, iar cealaltă piesă va fi scoasă la licitaţie. Deocamdată nimic despre ceasuri inteligente în planurile Versace.

„Sunt primele generaţii de ceasuri inteligente şi din păcate primele generaţii sunt eşecuri. Sunt drăguţe, dar de ce mi-aş cumpăra aşa ceva? Când Apple a prezentat iPhone-ul, reacţia a fost wow. La ceasul inteligent nu a fost la fel. Tehnologia încă nu este acolo unde ar trebui. Ceasul inteligent îmi arată de fapt acum nişte informaţii pe care oricum eu le am în telefon. De ce aş face trecerea de la telefon la ceas? A, dacă aş avea un ceas care să-mi monitorizeze tensiunea, iar la primele probleme să trimită prin intermediul telefonului un mesaj la doctor, atunci da, aş putea discuta despre o funcţie utilă. Ceasurile inteligente însă nu sunt interesante acum din punctul de vedere al ceasului“, crede Marai.

Timpuri provocatoare

Dincolo de ceasurile inteligente, Paolo Marai mai scoate în evidenţă şi alte probleme cu care se confruntă acum industria. Din păcate, nu sunt deloc puţine.

„Este un moment foarte provocator. Am avut la începutul anului întărirea francului care a creat probleme în Europa, apoi avem situaţia din Rusia, petrolul ieftin loveşte în Orientul Mijlociu, dar şi în piaţa americană, iar apoi sunt problemele din China, iar acum a fost lansat şi ceasul inteligent. Sunt multe provocări.“

După ce face acest rezumat, Marai spune însă că anul trecut vânzările de ceasuri Versace au crescut cu 20%, cea mai bună piaţă fiind cea din State, unde oamenii îşi doresc piese mari şi flashy tocmai pentru a reflecta revenirea economică şi nici Europa nu a mers rău, în ciuda creşterii economice anemice.

„Noi suntem între media de preţ de 1.000-3.000 de euro, aşa că suntem mai puţin afectaţi. Pentru ceasurile foarte ieftine este un moment delicat şi la fel pentru ceasurile foarte scumpe, dar pentru noi aceasta este o opor­tunitate“, explică Marai.

În plus, ceasurile fashion prind din ce în ce mai bine, iar anumite părţi ale globului vibrează puternic la numele Versace.

„În Orientul Mijlociu avem nişte fanatici ai brandului, în SUA consumatorii vor piese mai mari, piese ţipătoare în ton cu revenirea economică de care se bucură, în timp ce consumatorul din Asia şi Europa este ceva mai conservator. Pentru anul acesta ne-am bugetat o creştere de 50%“, plusează Marai.

 

De unde vine acest optimism?

„Vedem un shift de la clasic la fashion pe segmentul de 500-3.000 de euro. Ce depăşeşte pragul de 5.000 de euro este deja un Olimp al orologeriei. Nu ai cum să te caţeri pe acest munte“, spune Marai.

Practic, Marai spune că strategia Versace pentru a rezista în piaţă ţine şi de o oarecare precauţie, de cunoaşterea cu exactitate a locului pe care-l ocupă în piaţă. Nu ar avea niciun rost să intre pe un teren „minat“ într-o luptă cu branduri de ceasuri care rezistă de sute de ani. Acolo este o altă bătălie.

„Noi aniversăm 25 de ani de ceasuri Versace, ceea ce pentru un brand de fashion este mult. Cu această ocazie am lansat modelul DV 25 în două unităţi. Una a fost dată Donatellei (Donatella Versace - n.red.), muza noastră, şi una va fi lici­ta­tă în scopuri caritabile. Eu cred că acest brand se va descurca şi în urmă­torii 25 de ani. De obicei, segmentul de ceas­uri este între 0 şi 10% din cifra de afa­ceri a unui grup de fashion“, spune Marai.

Dincolo de măsurarea timpului

Omul care are acum în mâini divizia de lux a Timex nu a lucrat mereu cu ceasuri, nici măcar nu a fost tot timpul legat de industria modei, dar i-a plăcut întotdeauna să aibă de a face cu produse care sunt foarte apropiate de consumator.

„Povestea mea cu industria ceasurilor a fost o alegere personală. Eu am studii economice. Mulţi care urmează aceste studii se duc în bănci, dar nimic nu este mai plictisitor decât băncile. O altă opţiune era lucrul într-o corporaţie. Pentru mine a fost important să lucrez în firme care generau produse cu care clientul avea apoi o relaţie personală. Eu sunt un om pasionat de muzică, aşa că am lucrat o perioadă pentru Philips la electronice pentru consumatori, apoi am trecut la industria modei şi apoi la ceasuri“, spune Marai.

Dar dincolo de ceasuri, Marai a avut grijă să-şi cultive şi alte pasiuni. Aproape că ar fi fost de neconceput ca un italian să nu iubească fotbalul, iar Marai este în galeria de tifosi (suporteri ñ n.red.) ai AC Milan, unul dintre cele mai mari cluburi din istoria fotbalului, deţinător a şapte trofee UEFA Champions League. Doar Real Madrid a depăşit această perfomanţă având în vitrină 10 trofee Champions League.

Marai este însă puţin nefericit pentru că AC Milan este departe de anii în care ridica stadioane în picioare şi-i apropia pe zeci de mii de suporteri de pragul infarctului, dar ştie că dragostea adevărată se testează şi cu rele, şi cu bune, iar la final se vor întâlni doar cei puternici.

„Îmi place sportul şi sunt un susţinător al AC Milan. Nu trece prin cel mai bun moment, dar o pasiune este pasiune, indiferent de rezultat.“

După ce se termină agitaţia de pe stadion, reglarea pulsului se face tot în aer liber, la pescuit de exemplu.

„Îmi plac mult activităţile în aer liber. De exemplu mă duc la pescuit. Îţi curăţă mintea, ai lupta cu peştele, trebuie să ştii ce momeli să aduci. Plec cu un grup de prieteni. Avem fiecare cred câte 500 de momeli, dar când ajungem la locul de pescuit ne dăm seama că nu avem fix momeala care ne trebuie, aşa că ne apucăm s-o facem. Am mereu nevoie de ceva care să-mi cureţe mintea“, spune zâmbind Marai.

Are multe locuri în care „şi-a curaţat mintea“, alături de prietenii săi şi de momeli imperfecte la început, dar refăcute apoi. Totuşi, unul i-a rămas în minte şi într-unul vrea neapărat să ajungă.

„Cel mai bun loc în care am pescuit a fost Alaska şi locul în care vreau să ajung să pescuiesc este Noua Zeelandă.“

Citiţi mai multe analize, dar şi interviuri în exclusivitate cu cei mai importanţi executivi din industria orologeriei de lux în prima ediţie a catalogului de ceasuri şi bijuterii premium, Timpul Luxului.