Style

Cadourile care nasc pasiuni şi colecţii

22 dec 2017 306 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Într-o perioadă în care preţul petrolului fluctuează nestingherit, bursele nu mai par nici ele la fel de atrăgătoare ca până acum iar aurul este deja passe, vinul devine o opţiune din ce în ce mai căutată. În România şi pretutindeni. Nu este un fenomen nou, ba din contră, connoisseurii şi pasionaţii de vinuri au în pivniţele proprii sau în unele private licori în valoare de sute de mii, chiar milioane de euro, provenind din regiuni cu tradiţie sau, de ce nu, din lumea nouă.

Toată lumea ştie că unele dintre cele mai apreciate şi scumpe vinuri din lume sunt cele cu vechime, mai exact cele care au stat ani de zile la maturat în butoaie de lemn atent selecţionate. La fel se întâmplă şi cu whiskey-ul, o altă licoare care poate naşte pasiuni mistuitoare şi care dovedeşte că nu toate esenţele tari stau în sticluţe mici.

Puţini ştiu însă că acesta este şi cazul cafelei. Într-o perioadă în care cafeaua proaspăt prăjită este pe val, există şi acei curajoşi care vor o cafea care îşi poartă cu mândrie vârsta.

Ce ne spune acest lucru? Că un cadou potrivit poate naşte pasiuni noi. Iar ciocolata fină şi cafeaua aromată sunt, poate, cele mai bune exemple. Tot un cadou are puterea de a-i transforma pe cei care-l primesc în colecţionari şi, de ce nu, în investitori.