Style

Art Safari este cel mai cunoscut eveniment de artă din România, cu zeci de mii de vizitatori per ediţie. Cu ce vine nou în 2018?

13 apr 2018 426 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie
„She never looked nice. She looked like art, and art wasn't supposed to look nice; it was supposed to make you feel something.“ („Ea nu era drăguţă. Arăta ca o operă de artă, iar arta nu trebuie să fie drăguţă, trebuie să te facă să simţi ceva“ - trad.)

 

De fiecare dată când mă gândesc la artă, mă întorc la citatul lui Rainbow Rowell din romanul „Eleanor & Park“. Pe scurt, cred că arta este menită să transmită o emoţie, să reuşească să creeze o relaţie sentimentală cu cel care o admiră, o cumpără sau o colecţionează. De aceeaşi părere este şi Ioana Ciocan, curator independent şi director general al Pavilionului de Artă Bucureşti - Art Safari.

„Nu trebuie să fii nici doctor docent şi nici milionar ca să te poţi numi colecţionar. Nici nu cred că există un număr minim de lucrări care să îţi confere acest titlu. Poţi să fii colecţionar şi cu trei lucrări atâta timp cât le păstrezi şi ai o relaţie sentimentală cu arta“, spune Ioana Ciocan, care adaugă că România are colecţionari.

Şi ea se numără printre ei, deşi nu s-a autointitulat nicioda­tă astfel. De fapt nici nu s-a gândit vreodată că ar fi.

„Eu am lucrări peste tot, şi expuse şi în spatele canapelei. Cele care nu sunt expuse sunt mai vechi, gusturile se schimbă. Şi mai sunt oameni ca mine care cumpără artă, dar nu se autointitulează colecţionari.“

Cifrele publice sunt însă dovada că lucrările circulă şi piaţa de artă se dezvoltă, deşi cu viteza unei ţări care a fost atâţia zeci de ani sub dictatură, după cum spune Ioana Ciocan.

Evenimentul Art Safari este el însuşi un exemplu care ilustrează evoluţia pieţei de artă.

„În 2014, la prima ediţie, am avut 15.000 de oameni care ne-au vizitat, iar anul trecut am ajuns la 29.000.“ Ministerul Culturii şi INS chiar au făcut un studiu pe Art Safari pentru a descoperi profilul vizitatorului. Este tânăr, curios şi doreşte să cumpere artă. Şi ştie totodată că poate cumpăra o operă de artă şi cu 200 de euro, explică directorul evenimentului.

„Când vorbim de artă contemporană este important că poţi cunoaşte artistul, îl poţi ajuta, poţi să ai o lucrare făcută special pentru tine.“ Arta de patrimoniu are într-adevăr un public mai larg, pe când la arta contemporană vorbim de unul mai targetat, unde ponderea tinerilor este mai mare.

Grupul Artmark, cel mai important jucător de pe piaţa de artă din România, este alcătuit din zece entităţi independente, iar Pavilionul de Artă Bucureşti - Art Safari este una dintre acestea.

„Ediţia din acest an este pentru noi una specială pentru că aniversăm cinci ani de activitate, motiv pentru care ne întoarcem la origini. Mai exact, ediţia din acest an va avea loc în Piaţa George Enescu, acolo unde a început totul în 2014.“

De această dată, evenimentul va avea un pavilion expoziţional construit de o firmă din Germania care doreşte astfel să îşi facă intrarea în România. Această companie este specializată în realizarea de pavilioane pentru evenimente, realizând şi construcţiile pentru evenimente de renume internaţional precum Frieze de la Londra şi Art Basel Miami şi Hong Kong. Construcţia pavilionului va începe pe 25 aprilie.

Acest proiect a fost supervizat de arhitectul român Attila Kim, comisarul României pentru Bienala de la Veneţia (2016 până în prezent).

„Vom crea acest muzeu temporar care va fi segmentat în patru părţi relativ egale.“ Într-unul dintre spaţii va avea loc o expoziţie curatoriată de Hervé Mikaeloff, care momentan este curator pentru grupul LVMH, cel mai important jucător din industria mondială de lux, ce cuprinde branduri precum Louis Vuitton.“ El a organizat în 2013 la Fondation Louis Vuitton o expoziţie cu artişti români contemporani şi este şi pasionat şi colecţionar al artei locale. O lucrare din portofoliul fundaţiei Louis Vuitton va fi expusă la Art Safari în acest an, este vorba despre o lucrare de mari dimensiuni (10 metri lungime) a lui Mircea Cantor. Vor fi şi scene de artă performativă, instalaţii speciale realizate de Ioana Stanca şi Alex Mirutziu.

Cea de-a doua expoziţie o are drept curator pe istoricul de artă Alina Şerban care va aduce laolaltă opere de artă de tezaur. „Timp de zece zile, colecţionari privaţi din România şi străinătate, alături de 25 de muzee de artă partenere din România, vor împrumuta lucrările lor de Ion Ţuculescu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian sau Nicolae Tonitza pentru ca publicul larg să se bucure de ele.“

A treia expoziţie din acest an reprezintă o premieră la Art Safari, este vorba de colecţia de artă a BCR care va fi expusă public pentru prima dată. Este un demers început acum trei ani şi astfel vor fi prezente cele mai importante 60 de lucrări ale băncii. Cea de-a patra expoziţie este una surpriză, după cum spune Ioana Ciocan.

„Colecţia BCR am vrut să o aduc la Art Safari cunoscând-o personal. Am văzut acum câţiva ani un catalog unde era prezentată. Îmi amintesc că mi-a atras atenţia opera „Fetiţă cu fundiţă roz“ a lui Tonitza pe care am şi avut-o la ediţia din Palatul Dacia România, fostul sediu al BCR.“ A fost expusă timp de două zile şi a fost un prim pas.

Pe lângă cele patru expoziţii, vor avea loc şi programe edu­caţionale ce vor consta în tururi ghidate pentru copii, acestea urmând a fi ţinute de adolescenţi care studiază la şcoli partenere sau la British Council. După aceste tururi, copiii pot opta pentru cursuri de arts & crafts.

„Pentru fiecare nouă ediţie este nevoie de 12 luni de muncă. Este foarte dificil să organizezi o expoziţie şi costă foarte mult. Anul trecut am avut expuse cele mai importante lucrări ale lui Luchian care valorau 7 milioane de euro.“ Trebuie luate în considerare atât costurile de asigurare, cât şi disponibilitatea acestor lucrări. Şi bineînţeles disponibilitatea curatorilor. Attilo Kim este şi comisarul României la Bienala de la Veneţia, pe când Alina Şerban este curatorul Pavilionului României la Bienala de la Veneţia.

„A fost un noroc să îi avem pe toţi disponibili în aceeaşi perioadă. Hervé Mikaeloff este book-uit şi cu un an şi jumătate ani în avans, însă am avut norocul să fie pasionat de arta contemporană românească.“

Pentru a avea aceste lucrări la fiecare ediţie este nevoie de un transport special. Se merge prin ţară să se colecţioneze lucrările, iar maşina este în permanenţă însoţită de Jandarmerie pentru că este vorba de bunurile statului român. Mai mult, se înnoptează în unităţile militare din teritoriu.

Ediţia Art Safari din acest an durează zece zile. „Nici nu am putea să extindem prea mult tocmai din cauza costurilor mari. Asigurarea pentru operele lui Brâncuşi spre exemplu se face pe oră. Am avut în 2016 o operă pe care am ţinut-o doar câteva ore. Am mai avut iarăşi pe acelaşi perete trei opere ale lui Victor Brauner, fiecare evaluată la 500.000 de euro.“

În 2017 Art Safari a avut 29.000 de vizitatori şi 2.000 de copii au participat la cursurile organizate. Anul trecut evenimentul a fost organizat în Galeriile Kreţulescu, un spaţiu abandonat amplasat în zona centrală. Tot în 2017 durata evenimentului a crescut la o lună pentru că „ne-am dorit să oferim iubitorilor de artă posibilitatea de a se bucura de cele mai importante lucrări de Luchian.“ În acest an s-au întors însă la varianta de zece zile (ce include două weekend-uri) pentru că este cea care a funcţionat cel mai bine până acum. O constantă este faptul că fiecare ediţie se organizează în luna mai. Variabilele sunt locul şi data. Anul acesta, Piaţa George Enescu, între 11 şi 20 mai.

„Avem o serie de parteneri tradiţionali, iar de doi ani suntem sub patronajul Primăriei Bucu­reşti prin intermediul Creart. Partenerii noştri mai sunt Metro­politan Life pentru zona de educaţie, Glo pentru expoziţia centrală şi BCR. Avem şi sprijinul ambasadelor SUA, Germaniei, Israelului, Suediei, dar şi sprijinul British Council. Avem mulţi expaţi care ne vizitează.“

Echipa Art Safari este foarte mică, formată din doi angajaţi permanenţi, doi part-time şi mai mulţi colaboratori. „Eu am preluat Art Safari în octombrie 2014“, îşi aminteşte Ioana Ciocan.

Dintre momentele memorabile din această perioadă îşi aminteşte cum în 2017, când a venit transportul cu tabloul „Maci“ al lui Luchian, în sală era zumzet continuu. În momentul în care a fost scoasă lucrarea, pe care o ştia toată lumea, s-a făcut linişte. „A fost o scenă demnă de film.“

Din ediţia precedentă, cea din 2016, rememorează perfect traseul lucrării lui Brâncuşi care a plecat din Depozitele Universi­tăţii Naţionale de Artă. „Avea de parcurs un traseu scurt, însă am vorbit continuu cu ei la telefon, ştiam la ce semafor sunt. Fiind asigurată cu ora, trebuia să fim siguri că nu există întârzieri.“ Iar la ediţia din 2015 de la Ciclop, ea nu ajunsese încă, dar la 12 fix, când trebuia să înceapă, a primit 20 de mesaje cu poze. Poze cu coada care se formase afară.

„Toată viaţa mea este legată de artă. În clasa a cincea am ajuns la liceul Tonitza sprijită de părinţii mei care încercaseră anterior de toate, de la tenis la balet.“ Nu a vrut altceva decât artă. A avut apoi un traseu firesc, după cum spune chiar ea, până în clasa a 12-a a studiat la Tonitza, iar apoi a urmat UNARTE. A plecat ulterior din ţară cu o bursă, însă a plecat pentru a se întoarce. „Am mers la Londra şi Copenhaga doar că să învăţ şi să devin mai bună. Zilnic aplic ceva din ce am învăţat.“ Apoi, odată întoarsă în ţară a început Proiect 1990 - Artă în spaţiul public, proiect ce a trăit până în 2014.

Înainte de 1989 în Piaţa Presei Libere trona statuia lui Lenin, însă după aceea ea a fost dată jos pentru că era un simbol comunist. Locul a rămas gol în perioada 1990-2010, după care Ioana Ciocan l-a transformat în spaţiu de expoziţie, fiind expuse în total 20 de lucrări de artă contemporană.

„La Art Safari am ajuns în 2014 ca să lansez catalogul Proiect 1990. Nu m-am gândit că peste câteva luni urma să preiau eu proiectul. Experienţa anterioară m-a ajutat însă.“

Ioana Ciocan predă la Fa­cutatea de Istoria Artei un curs despre piaţa de artă şi spune că în România piaţa de artă contemporană şi supercontemporană (2010-2018) este în creştere, iar acest lucru îl putem vedea  după numărul de tranzacţii locale şi internaţionale în care sunt implicaţi artişti locali. Îl observăm şi după numărul de galerii care îi expun şi după prezenţa lor la târgurile internaţionale. Există şi exemple recente de reuşite ale unor artişti români, cum este cazul vernisajului lui Marius Bercea la Berlin, un important centru de artă.

Pe lista artiştilor de urmărit ea îi menţionează pe Vlad Olariu, Răzvan Boar, Arantxa Etche­verria şi Radu Cioca. Dar lista este mult mai lungă.

„Ultima lucrare cumpărată este cea a unui student de-al meu din anul trei pe care am văzut-o

într-o expoziţie. Cea mai valoroasă sentimental însă, se schimbă mereu. Acum este una de Larisa Sitar, după ce luna trecută fusese o lucrare a lui Dumitru Gorzo.“

Ioana Ciocan spune că îi place să facă scouting, să descopere artişti şi să-i expună mai degrabă decât să lucreze cu oameni deja consacraţi. Are artişti pe care

i-am văzut în facultate precum Răzvan Năstase pe care l-a descoperit întâmplător la UNARTE, la secţia de Pictură şi apoi a colaborat cu el pentru expoziţii la Bucureşti şi Viena.

Când vine vorba de artă, momentan cel mai vizibil şi cunoscut artist român contemporan este Adrian Ghenie, ale cărui lucrări se vând în licitaţii internaţionale cu milioane de dolari. „În artă este foarte importantă relaţia dintre artişti şi galerist, dar şi dintre galerist şi colecţionar. În final este o relaţie tri-dimensională dificilă, dar de lungă durată. Ghenie spre exemplu are o listă de colecţionari agreaţi şi liste de aşteptare.“ Lucrează pentru comenzi preluate acum 2-3 ani. La fel a fost şi cazul lui Rembrandt sau Vermeer, ambii foarte cunoscuţi din timpul vieţii lor.

Iar acesta este doar începutul. Pentru Ghenie şi pentru mulţi alţi artişti români.