Parfumierul român Mădălina Stoica, cofondator al casei Jul Et Mad Paris, spunea recent că dacă ar fi să creeze o esenţă care să reprezinte Bucureştiul, cu siguranţă ar mirosi a flori de tei, aromă care înmiresmează străzile Capitalei primăvara. Dacă ar fi să fac acelaşi exerciţiu de imaginaţie pentru Viena, eu aş alege aroma cafelei, poate pentru că relaţia dintre cele două datează de sute de ani şi nu doar că nu s-a rupt niciodată, dar e mai strânsă ca oricând.
Multă vreme am ocolit Viena pentru că mi se părea a fi prea aproape, prea sobră, poate chiar prea comercială. Voiam să văd orizonturi mai îndepărtate şi să păstrez clasica Viena pentru alte vârste. Credeam că are ceva din sobrietatea Londrei - oraş care pe mine nu m-a cucerit - şi prea puţin din romantismul Parisului sau din coolness-ul Berlinului. Recunosc acum, nu i-am dat nicio şansă.
Prima dată am ajuns relativ întâmplător, pentru o reuniune cu nişte prieteni străini care au ales capitala Austriei pentru că era relativ aproape de oricare dintre noi (la mai puţin de o oră şi jumătate de zbor pentru fiecare) şi totodată un oraş pe care majoritatea nu-l vizitase.
Mi-am făcut temele şi am citit despre Viena, votată ani la rând în topul celor mai bune urbe de locuit, în 2018 aleasă chiar pe prima poziţie. Este un loc care respiră istorie, care emană artă şi cultură prin toţi porii. Am aflat acest lucru atât din lectură, cât şi la prima mână când l-am luat la pas.
Cam asta a fost impresia după prima vizită în care am „bifat“ marile obiective turistice. Pe listă însă, s-au strecurat invariabil încă de atunci şi două cafenele - una istorică şi una modernă - din două motive: primul, pentru că îmi place cafeaua, acest aur negru alternativ, iar al doilea deoarece citisem că există unele cafenele cu istorie de sute de ani, unde poţi simţi că ai călătorit în timp.
Aşa am ajuns la Cafe Sperl, deschisă în 1880, una dintre cele mai vechi cafenele din Viena şi o destinaţie în sine. Am ajuns sâmbătă dimineaţa (relativ dimineaţa) şi multe dintre mese erau pline. Iar cele care nu erau, erau de fapt rezervate. Din pur noroc (care veţi vedea că mă urmăreşte la Viena) am găsit repede locul unde să ne savurăm un cappuccino înspumat şi un apfelstrudel (strudel de mere): o masă la fereastră de unde am putut admira din plin Viena. Dar înainte de a admira oraşul, ne-a luat o vreme să studiem interiorul acestui loc care şi-a păstrat farmecul chiar şi odată cu trecerea timpului. Podelele sunt încă din lemn masiv atent lustruit. Tavanul are stucatura încă intactă, o parte din mese sunt în continuare din marmură, iar candelabrele atârnă elegante din tavan.
M-am întors atunci acasă crezând - în mod eronat - că de fapt Cafe Sperl e o excepţie. Nu ştiam că acest oraş pe care-l poţi descoperi la pas, găzduieşte nu mai puţin de 2.600 de cafenele noi şi vechi. Ele fac parte din ADN-ul Vienei.
În ultimele luni, am revenit în capitala Austriei de trei ori şi de fiecare dată am descoperit o nouă faţă a acestui oraş, iar un lucru e cert, e un loc unde mergi pentru o supradoză de cultură şi pentru ceva lecţii privind arta de a trăi frumos. Iar cafeaua - fie preparată după reţete tradiţionale, fie proaspăt prăjită şi pregătită la espressoare de ultimă generaţie - este invariabil parte din film.
Pe final de noiembrie, când Viena se îmbrăcase deja în haine de sărbătoare, am ajuns în oraş la invitaţia companiei aeriene Austrian Airlines, care leagă Bucureştiul de Viena prin cinci curse zilnice, alte zboruri directe fiind operate din Sibiu şi Iaşi. Compania aeriană a organizat un tur diferit al oraşului, mai exact pe urmele cafenelelor vieneze. Probabil că nu îţi ajung câţiva ani buni pentru a le descoperi pe toate, dar am reuşit în câteva zile să mă delectez cu creaţi-ile unora dintre cele mai importante dintre ele, cafenele istorice şi noi deopotrivă.
Wiener Melange, Franziskaner, Ein-spänner, Maria Theresia şi Fiaker sunt doar câteva dintre specialităţile care au pus Viena pe harta internaţională a cafelei încă de acum câteva sute de ani. Pe unele dintre ele le-am testat şi eu.
Wiener Melange este o cafea care la prima vedere seamănă cu un cappuccino, dar la o analiză mai atentă am descoperit că se prepară fix invers, mai exact se pregăteşte întâi un shot de espresso, iar apoi acesta se infuzează cu spuma de lapte. Einspänner şi Maria Theresia sunt băuturi cu reţete mai complexe, care au la bază cel puţin un alt ingredient faţă de cele tradiţionale, fie că este vorba de frişcă, fie de lichior. Maria Theresia le are pe amândouă, mai exact, se prepară dintr-un espresso îndulcit, frişcă şi lichior de portocale. Rezultatul? O explozie de arome pentru papilele gustative.
Şi totuşi, cea mai interesantă poveste o are specialitatea Einspänner care în traducere înseamnă caleaşcă trasă de un singur cal. Cum s-a ajuns la această asociere? În timpul Primului Război Mondial, din lipsă de mâncare, trăsurile erau trase de un singur cal, iar vizitiul avea grijă de jobul său cu o mână, în timp ce în cealaltă îşi ţinea cafeaua servită pe atunci într-un pahar transparent. Numele i-a rămas acestei băuturi până în zilele noastre, la fel şi modul de servire, într-un pahar transparent de sticlă. De fapt, mai sunt şi alte lucruri care nu s-au schimbat în Viena, în continuare străzile din centrul oraşului sunt populate cu trăsuri - trase însă de doi cai sănătoşi şi bine hrăniţi. În plus, rolul lor este acum pur turistic.
Există lucruri peste care timpul a trecut fără să le schimbe, iar cele câteva sute de cafenele istorice sunt dovada vie. Relaţia dintre Viena şi cafea începe să se scrie încă de la finalul secolului al 17-lea, primele cafenele devenind loc de întâlnire pentru artişti precum Mozart, Beethoven, Josef Strauss, Gustav Klimt sau Egon Schiele. Dacă ai noroc, poţi ajunge să stai în acelaşi colţ, la acelaşi geam cu ei, şi să priveşti aceeaşi Viena, doar un pic întinerită, culmea, de trecerea timpului. De altfel, cafenelele tradiţionale ale Austriei au intrat în patrimoniul UNESCO începând cu 2011.
Iar în umbra acestor locuri istorice, se dezvoltă şi localuri noi, cool, cu arhitectură modernă şi cafea proaspăt prăjită. Unul dintre ele este CoffeePirates, cafeneaua votată a fi cea mai bună din Viena şi chiar din Austria.
Este o cafenea micuţă, intimă, cu mult lemn şi multă lumină, unde proprietarii vorbesc cu cei care le trec pragul aşa cum ar face-o cu prietenii dragi. Amplasată dincolo de nucleul turistic al oraşului, dar totuşi în centru, CoffeePirates îţi dă ocazia să guşti cafele din toate colţurile lumii, cafea de specialitate culeasă manual şi prăjită personal de proprietarul locului. De altfel, la plecare poţi lua cu tine o pungă de boabe pe care să le râşneşti şi să le pregăteşti acasă. E o experienţă diferită de cea pe care o poţi trăi într-o cafenea istorică spre exemplu.
Acestea din urmă sunt de fapt o călătorie în timp, în vremuri de mult apuse şi sunt o experienţă vizuală totodată. Mi-e greu să aleg cea mai frumoasă cafenea din Viena, deşi recunosc că lupta se dă între Cafe Central, Cafe Sacher şi Palmenhaus. Fiecare e un loc cu un altfel de farmec.
La Cafe Central trebuie să ajungi pentru că trebuie. „După cum spun chiar ei, există cafenele şi există Cafe Central.“ Amplasat în inima oraşului, acest loc a atras încă de acum 150 de ani unele dintre cele mai luminate creiere ale lumii.
„Un revoluţionar (Trotsky), un psihoanalist (Freud), mai mulţi scriitori şi poeţi (printre care Polgar, Zweig şi Altenberg) şi un arhitect (Loos) au intrat într-o cafenea. Pare începutul unui banc, dar este de fapt o poveste reală, un eveniment care avea loc zi de zi la Cafe Central“, conform descrierii de pe site-ul propriu. Există puţine locuri care să fi auzit atâtea poveşti ca acesta. Şi există şi mai puţine locuri unde mergi pentru că vrei o cafea care are acelaşi gust ca altădată.
Nu departe, la câteva minute de mers pe jos, se află cafeneaua Sacher, amplasată la parterul hotelului cu acelaşi nume şi la câţiva paşi de Opera din Viena. Cine a ajuns măcar o dată în capitala Austriei, dar nu numai, a auzit de celebra prăjitură sacher-torte, desertul iconic al austriecilor. Ei bine, după reţeta originală se pregăteşte încă acest tort în Cafe Sacher, un loc pictat în tonuri de roşu şi alb, aceleaşi de pe drapelul ţării. Şi nu doar atât, dar prăjitura cu ciocolată şi gem de caise merge perfect cu o cafea. Singurul inconvenient poate fi coada care se formează rapid la intrare din cauza numărului mare de turişti care vor să guste puţin din tradiţionala Viena. La fel se întâmplă şi la Cafe Central, unde nu se fac rezervări şi se merge pe principiul primul venit, primul servit.
Cu puţin noroc (cum am avut eu, pentru că după cum spuneam anterior, norocul mă urmăreşte la Viena), nu am stat la rând la Sacher, ba chiar am putut să-mi aleg masa preferată. Când am ieşit însă, erau mai bine de 20 de oameni care pândeau plecarea noastră pentru a ne prinde masa.
Situaţia nu e diferită nici la Palmenhaus unde există un mix de istorie şi noutate. Mai exact, cafeneaua-braserie a fost deschisă acum abia 20 de ani, dar sera care găzduieşte localul are peste un secol de istorie.
Este cu siguranţă diferită de celelalte cafenele din oraş, însă are o frumuseţe aparte, plante care mai de care mai exotice cocoţându-se până aproape de tavanul înalt şi îmbrăcat în fier forjat, iar lumina pătrunzând fără probleme prin ferestrele generoase. Cafeaua pare că are alt gust în timp ce priveşti clădirile istorice care înconjoară localul.
Fumuseţea acestor locuri şi istoria lor le justifică popularitatea. Cam ca în viaţă. Pe scurt, în concluzie, Viena are cafenele pentru toate gusturile, până şi cele mai fine nasuri şi cele mai exigente papile gustative îşi vor găsi aici naşul.
