După Afaceri

Pandemie sau nu, îngrijirea animalelor este la fel de importantă. Care sunt secretele de frumuseţe pentru prietenii necuvântători?

27 oct 2020 187 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

O vorbă spune că, atunci când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă. Doar că, dacă prin „pisică“ înţelegem oameni, iar prin „şoareci“ înţelegem animalele de casă, de mai bine de jumătate de an ei nu prea mai pot să-şi facă liniştiţi de cap, pentru că work from home i-a dat, de fapt, complet peste cap. Dacă, până acum ceva timp, pisicile, câinii şi orice alte animale menite să le facă oamenilor viaţa mai veselă aveau momentele lor de respiro când stăpânii erau la serviciu, pandemia a stricat acest echilibru. Ca revanşă pentru timpul liber „furat“, le putem acorda mai multă atenţie când vine vorba de îngrijirea personală. Iată cum:

 

În cazul câinilor, un ritual ideal de îngrijire ar trebui să ţină cont de nevoile specifice ale fiecărui animal. Astfel, curăţarea urechilor se face cu produse specifice, odată la două sau trei săptămâni, unghiile se ajustează periodic, în funcţie de gradul lor de tocire - o unghie cu o lungime normală nu trebuie să atingă solul atunci când animalul păşeşte. Zona ochilor se şterge în funcţie de necesităţi, cu produse adecvate. Blăniţa trebuie periată zilnic dacă este lungă şi cam o dată pe săptămână, dacă este scurtă, iar odată la două-trei luni, este nevoie de îmbăiere.

În mare, acestea sunt punctele de atins atunci când vine vorba de îngrijire corporală, cu o atenţie, în mod particular, şi la îngrijirea cavităţii bucale. Însă abordarea este diferită în funcţie de specia şi rasa animalului care convieţuieşte cu noi.

„De exemplu, câinii sunt în topul animalelor care beneficiază de un adevărat răsfăţ în ceea ce priveşte îngrijirea din partea proprietarului, pe când la păsări implicarea stăpânilor este cât se poate de redusă, acestea preferând să se toaleteze singure“, spune medicul Anca Ivan, specialistul reţelei de pet-shopuri Animax.

Diferite sunt şi gamele de produse, care au devenit la fel de „stufoase“ precum cele ale doamnelor pretenţioase. Mai mult, în topul preferinţelor s-au instalat, în ultimii ani, şi produsele bio, în cazul cărora posibilele reacţii adverse din partea animalelor sunt minime. Cum le alegem?

„În general, pentru animalele cu blană, orice părinte trebuie să achiziţioneze o perie, pe care o va alege în funcţie de lungimea firului de păr. Şamponul trebuie să ţină cont de vârsta animalului, de textura blănii, de lungimea firului de păr, dar şi de eventuale probleme de sănătate. În funcţie de preferinţă sau de necesitate, putem adăuga şerveţele umede, parfumuri, creme de protecţie împotriva factorilor de mediu“, adaugă Anca Ivan.

Un produs bun nu trebuie ales după criteriile personale ale stăpânului, ci după necesităţile animalelor care îl vor folosi. Aşa că, deşi unii „părinţi“ vor ca produsele pentru cosmetică să aibă un miros puternic, recomandat este ca acesta să fie de fapt neutru, deoarece aromele puternice reprezintă un factor de stres pentru animale, făcându-le să devină agitate şi chiar confuze.

Fruntaşi în saloanele de cosmetică sunt, în cea mai mare parte, câinii, urmaţi îndeaproape de pisici. Cele mai pretenţioase exemplare în cazul ambelor specii rămân animalele cu blană lungă, a căror îngrijire corporală presupune o periere zilnică, pentru a evita încâlcirea blăniţei, dar şi folosirea produselor speciale pentru îngrijirea părului.

„La câini, se disting rasele Yorkshire, Shih Tzu, Bichon, precum şi câinii foarte blănoşi - Terra Nova, Malamut, Chow Chow, iar la pisicuţe - Persană sau Norvegiană de pădure, care necesită o periere riguroasă a părului.“

Şi chiar dacă nu ajung în saloanele de înfrumuseţare, şi aricii reprezintă o categorie aparte pentru care toaletarea periodică trebuie făcută cu regularitate. În cazul lor, îngrijirea presupune îmbăierea frecventă, cu scopul de a menţine pielea sănătoasă şi curată, precum şi tăierea periodică a gheruţelor, deoarece acestea nu se mai pot toci în mod natural.

Păsările exotice, la rândul lor, au nevoie de cădiţe de îmbăiere pentru a-şi menţine penajul curat, dar şi pentru a supravieţui temperaturilor ridicate. Şi pentru că am adus vorba de temperaturi...

„În sezonul cald, animalele cu blană trebuie periate mai des. Animalele nu transpiră la nivelul corpului, aşa cum se întâmplă în cazul nostru, motiv pentru care căldura se înmagazinează mai repede în interiorul corpului. De aceea, pentru ca circulaţia aerului să se realizeze eficient la nivelul pielii, părul trebuie să fie foarte bine periat, astfel încât să nu existe zone cu păr adunat, care ar acţiona precum o pătură, iar animalul ar suferi şi mai rău de căldură“, explică Anca Ivan de la Animax.

Tot în sezonul cald, programul de plimbare, cel puţin în cazul câinilor, se face în funcţie de temperatură, evitându-se partea de mijloc a zilei. Ideal este ca ieşirea să se facă dimineaţa devreme, până în ora 10, şi/sau seara târziu, după ora 19, când soarele începe să apună. Plimbarea presupune şi folosirea cremelor cu protecţie solară, care trebuie aplicate îndeosebi la nivelul extremităţii urechilor, a cozii şi a nasului. Nici şepcile nu sunt de ignorat, ca măsură de protecţie a zonei capului.

Mai mult, sezonul cald este şi cel în care animalele sunt mult mai expuse acţiunii paraziţilor externi, motiv pentru care aplicarea produselor antiparazitare specifice reprezintă o prioritate. În sezonul rece, pe de altă parte, la mare căutare sunt cremele care protejează pernuţele de îngheţ, dar şi de soluţiile corozive care se aplică pe străzi împotriva îngheţului.

„Cele mai multe dintre articole cosmetice pentru animale au apărut dintr-o necesitate, atât pentru a asigura nevoile specifice în funcţie de anumite situaţii, cât şi pentru a nu folosi produsele proprii, deoarece acestea nu respectă cerinţele fiziologice ale animalelor de companie.“

Oamenii tolerează mai bine „chimicalele“ din produsele cosmetice, deoarece ph-ul este diferit, iar stratul de grăsime se reface mai uşor şi protejează mai bine pielea, însă la animale acesta se reface mai greu, iar pielea tinde să se usuce sub acţiunea diferitelor substanţe din produsele de uz uman. De aceea, un câine va face baie odată la două-trei luni, şi nu zilnic, ca stăpânul său.

Cei mai iubiţi dintre prietenii necuvântători ajung să testeze şi conceptul de spa, care a prins din ce în ce mai mult teren în ultimii ani. Aşa se face că foarte multe „mame“ de căţei vor ca patrupedele lor, mai ales dacă sunt fetiţe, să aibă anumite porţiuni din blăniţă, îndeosebi urechile, vopsite. În acest caz, se foloseşte o vopsea fără amoniac sau alte chimicale.

„Tot pentru răsfăţ, saloanele pun la dispoziţia clienţilor şi modalităţi inedite de relaxare. Există astfel saloane care folosesc instalaţiile de ozonoterapie, terapie cu efecte benefice atât asupra pielii, cât şi asupra întregului organism“, spune medicul Anca Ivan.

Pandemie sau nu, îngrijirea animalelor este la fel de importantă. E drept însă că, în această perioadă, saloanele de toaletare au fost închise în mare parte, dar niciodată nu e prea târziu pentru o sesiune de răsfăţ. Daiana Marcov este unul dintre acei oameni care se asigură că niciun „client“ pe două sau patru picioare nu pleacă nemulţumit din salonul ei, Alpha Pet.

„Recomand vizita la salon la fiecare patru-şase săptămâni. Stăpânul împreună cu groomerul (un fel de stilist pentru animalele de companie - n. red.) stabilesc cât de des va fi tuns căţelul, dar între tunsori, acesta are nevoie de întreţinere“, adaugă Daianca.

Când căţelul este pregătit pentru sesiunea de la salon, adică după o baie, el este tuns, i se curăţă urechile şi i se taie unghiile. În general, căţeii de talie mică, cei care locuiesc în casă sunt toaletaţi mai des. Exact lor li se adresează Alpha Pet, salonul pe care Daianca l-a deschis în 2015 în Bucureşti. Cei mai frecvenţi clienţi sunt căţeii din rasele Bichon Maltese, Bichon Frise, Bichon Bolognese, Bichon Havanese, Yorkshire Terrier, Shih Tzu, Pomeranian, West Highland White Terrier şi Poodle.

„Fiecare părinte de copil blănos trebuie să aleagă cu mare grijă produsele pentru îngrijirea acestuia. Este indicat să folosim două tipuri de şampon - întâi unul de curăţare, pentru a elimina mizeria, apoi un şampon specific tipului de păr. După ce blăniţa este curată, aplicăm o mască sau un balsam.“

Lungimea blănii ar trebui să fie optimă şi potrivită atât pentru iarnă, cât şi pentru vară, ţinând cont de mai multe aspecte, cum ar fi tipul părului, sensibilitatea pielii căţelului, culoarea. Dacă uneori patrupedul gâfâie când gradele din termometre sunt multe, ar trebui ştiut că acesta este modul prin care îşi reglează temperatura şi nivelul de stres, şi nu înseamnă neapărat că este epuizat de căldură.

La Alpha Pet, un toaletaj complet pentru căţeii de talie mică ajunge la 160 de lei, iar întreţinerea lunară este 100 de lei pentru clienţii care vin odată la patru săptămâni. Preţurile diferă însă în funcţie de starea blăniţei, de temperamentul căţelului şi de cât de des frecventează salonul.

Sunt tunşi doar căţeii din rase care necesită acest tip de îngrijire, existând şi unele care nu trebuie supuse acestor servicii, precum rasele nordice, care pot avea probleme de piele dacă sunt tunse.

Dacă v-aţi făcut lecţiile, relaxare plăcută la salon!