După Afaceri

La 35 de ani după ce Steaua a devenit Campioană Europeană, Muzeul de Artă Recentă lansează o expoziţie despre arta sportului românesc

07 mai 2021 458 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Muzeul de Artă Recentă (MARe) deschide azi expoziţia C.S.A Clubul Sportiv al Artelor, prima expoziţie muzeală dedicată reprezentării sportului în arta românească. Data nu este întâmplătoare, pe 7 mai 1986, la Sevilla, Steaua Bucureşti câştigând pentru prima oară Cupa Campionilor Europeni după ce Helmut Duckadam a reuşit să apere patru lovituri de la 11 metri.

Expoziţia va fi deschisă pentru public de azi şi se va închide pe data de 19 septembrie 2021. În cadrul expoziţiei sunt prezentate 53 de lucrări de artă (pictură, desen, sculpură, fotografie, video, instalaţie), realizate de 48 de artişti români, din colecţiile a 12 muzee din ţară (inclusiv MARe), a 9 colecţii private şi a 4 galerii de artă.

„Expoziţia va scoate în evidenţă predilecţia pentru înot şi canotaj a şcolii de la Balcic, obsesia pentru box şi aviaţie a avangardei şi va prezenta în detaliu viziunea preponderant atletică asupra sportului, pe care realismul socialist şi arta oficială comunistă au cultivat-o timp de 40 de ani. Arta contemporană, cu accentul ei reflexiv şi adesea critic pentru sport ca element iconic al culturii de masă şi pentru sublimarea sportului în virtual pe de-o parte (televiziune, internet, jocuri electronice) şi în modelarea aspectului fizic potrivit presiunii exercitate în imaginarul colectiv de diverse idealuri de perfecţiune şi de sănătate (sportul ca fitness), ocupă un loc important în expoziţie », spun reprezentanţii MARe.

Muzeului de Artă Recentă (MARe) este singurul muzeu privat de artă, după Muzeul Simu, demolat în 1960, dechis în România în ultimii 100 de ani, într-o construcţie dedicată, nu una împrumutată şi transformată peste noapte în muzeu.

«C.S.A. Clubul Sportiv al Artelor este mai mult decât o expoziţie. Echipa curatorială a alcătuit un portofoliu cuprinzător de reprezentări ale celor mai diverse sporturi, de la cele mai populare (fotbal, atletism, gimnastică, tenis, handbal, rugby, schi, şah etc.) la cele mai specializate, care cer echipamente şi tehnici aparte (motociclism, echitaţie, golf, aviaţie etc.).»

Reprezentanţii MARe mai spun că muzeul ca colabora cu COSR (Comitetul Olimpic şi Sportiv Român) cu federaţiile sportive naţionale şi va implica în programele dezvoltate pe parcursul expoziţei unii dintre cei mai faimoşi sportivi români care, împreună cu artişti, se vor reuni într-o serie de mese rotunde bilunare, prin care publicul va fi atras să participe.

«Alături de mesele rotunde, departamentul educaţional MARe va oferi săptămânal cursuri pentru copii în care raporturile dintre artă şi sport vor fi mereu în centrul atenţiei, ca un mijloc de conştientizare a nevoii de mişcare şi de educaţie fizică a contemporanietăţii urbane, concomitentă cu abordarea reflexiv-estetică a sportului. »