Gastronomie

Ginul are o istorie demnă de un roman de aventuri. Strămoşul lui, "Curajul Olandez" este o poţiune de ienupăr considerată medicament

22 mai 2017 1050 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Vinul este băutura zeilor şi are o relaţie apropiată cu religia. Vodca se bea în schimb cu religiozitate în anumite zone ale lumii, pe când whiskey-ul este considerat de mulţi licoarea perfectă. În umbra lor, sau poate doar mai timid, s-au dezvoltat însă şi alte băuturi, cum este cazul ginului, care are în spate o poveste demnă de un roman. De aventuri. Dar nu doar istoria îl recomandă, ci şi gustul aromat care a convins unele dintre cele mai luminate minţi, precum Winston Churchill, Philip Larkin sau F. Scott Fitzgerald. Şi, nu în ultimul rând, pe James Bond.

 

„Ginul este o băutură cu o poveste şi o istorie foarte interesante. Strămoşul lui este o poţiune de ienupăr care se vindea în farmaciile din Olanda, fiind descoperit de soldaţii englezi în timpul Războiului olandez de independenţă“, povesteşte Andreea Turean, brand manager al Whitley Neill Gin, adus pe piaţa locală de compania Halewood Wines & Spirits.

De altfel, numele iniţial al băuturii a fost Der Naturem Bloeme (Dutch courage sau Curajul olandez), tocmai pentru că dădea curaj soldaţilor în luptă.

„Chiar dacă ginul este considerat ca fiind băutura naţională a Angliei, povestea începe în Olanda, în secolul al XIII-lea, unde stră­moşul ginului, pe atunci denumit Der Naturem Bloeme, era considerat un medicament“, spun şi reprezentanţii PPD, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală a băuturilor alcoolice, în portofoliul căruia se găseşte brandul de gin Tanqueray. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, englezii încep să producă gin, prima regiune fiind Plymouth, în sud-vestul Angliei.

„Încă de atunci, ginul a rămas o băutură populară mai ales în Olanda şi în ţările anglo-saxone. În Anglia secolului al XVIII-lea, ginul devenise chiar mai popular decât berea“, adaugă Andreea Turean. În prezent, această băutură se bucură de o foarte mare popularitate în Anglia, Franţa şi Spania, popularitate care este confirmată deja de numeroase gin-baruri dedicate exclusiv acestui produs, la modă în special în sezonul cald. Se simte o revenire a acestei băuturi şi în rândul publicului din România“, adaugă ea.

„La începuturi, fiind un alcool aparent simplu de produs, era fabricat în mai toate gospodăriile. În coloniile tropicale britanice, ginul era utilizat pentru a masca gustul amar al chininei, care se folosea împotriva malariei, dizolvată în apă carbonatată, formând apă tonică“, povesteşte Andreea Turean. Acest amestec a reprezentat, de alt­fel, baza cocktailului Gin&Tonic, foarte popular în zilele noastre. De atunci, ginul a evoluat şi a căpătat noi şi noi arome de ierburi şi condimente reprezentative fie pentru zonele de provenienţă, fie ca semnătură distinctivă a acestuia.

„Ginul este o vodcă aromatizată. Cea mai folosită metodă de producţie este distilarea mirodeniilor şi a condimentelor, cum ar fi ienupărul, coriandrul, lemnul dulce, scorţişoara, migdalele sau alte aromatizante, în funcţie de reţeta producătorului, cu alcool neutru pur obţinut din cereale“, explică reprezentanţii PPD.

Cele mai cunoscute şi consumate ginuri sunt produse industrial, tocmai pentru a face faţă cererii de consum, dar în ultima perioadă apar tot mai multe ginuri artizanale, ele fiind produse în alambice tradiţionale de cupru. Acest lucru este posibil deoarece ginul nu este un produs cu denumire de origine controlată, cum este cazul coniacului sau al tequilei, care se pot produce numai în anumite zone, adaugă ei. „Lucrul acesta îl face deosebit.“

Whitley Neill Gin, adus în România de Halewood Wine & Spirits, spre exemplu, este un produs artizanal superpremium, ce este distilat în loturi mici în cel mai vechi alambic de cupru al Angliei, denumit Constance, după numele mamei Master Distiller-ului.

La baza Whitley Neill Gin se utilizează un triplu distilat din grâu, peste care se completează cu apă purificată, pentru a reduce concentraţia volumului alcoolic. Apoi, sunt adăugate plantele aromatice. „Mai exact, nouă plante aromatice, atent selectate, definesc ginul Whitley Neill: agrişă din Capul Bunei Speranţe (physalis), coajă de portocală şi lămâie, fructe de ienupăr, seminţe de coriandru, rădăcină de angelică, iris florentin, scoarţă de cassia şi fructul de baobab - semnătura distinctivă Whitley Neill Gin.“

Fiecare producător de gin are o reţetă secretă şi un mod de producţie unicat, spun şi reprezentanţii PPD. De exemplu, Tanqueray este un gin cu 180 de ani de tradiţie, care celebrează spiritul curajos al lui Charles Tanqueray, fondatorul brandului. Ginul este acum distilat în Scoţia, deşi este originar din Anglia. Tanqueray Export Strenght a fost lansat pe piaţă în anul 1999. Sortimentul este distilat în alambicuri de cupru vechi de 200 de ani, poreclite „Old Tom“. „Sortimentul este obţinut prin dubla distilare a cerealelor, la final adăugându-se plantele. Reţeta este secretă, însă ştim cu siguranţă că în com­poziţia băuturii se regăsesc ienupăr, coriandru, rădăcină de angelică şi lemn dulce.“ Există însă şi ediţii speciale precum Tan­queray no. 10, lansat în anul 2000. Acesta este inspirat din reţeta clasică, la care se adaugă muşeţel şi grepfrut proaspăt.

„Sortimentul poate fi savurat cu apă tonică, cu gheaţă, într-un Martini sau împreună cu suc de fructe şi o felie de lime“, adaugă reprezentanţii PPD. La rândul său, Andreea Turean spune că ginul tonic este printre cele mai cunoscute băuturi pe bază de gin, dar el este utilizat şi ca ingredient de bază într-o multitudine de cocktailuri, fiind menit să aducă complexitate gustului final datorită aromelor pe care le încorporează.

„Ginul este o băutură atât de versatilă, încât poate fi consumat într-o varietate de moduri, în funcţie de gustul fiecărui consumator. Desigur, reţeta pe care o recomandăm pentru ginul Whitley Neill este cu tonic, într-un pahar balon. În felul acesta, poate fi folosită şi mai multă gheaţă, iar băutura are mai mult spaţiu pentru a-şi deschide aromele. Ţinând paharul de picior şi folosind cuburi mari de gheaţă, aceasta se va topi mai greu şi băutura nu se va dilua atât de uşor.“ Apa tonică este, de asemenea, foarte importantă. O apă prea acidulată sau prea amară va concura cu aromele ginului. Proporţiile joacă şi ele un rol crucial, astfel că în cazul ginului cantitatea nu trebuie să depăşească 50 ml, pe când în cazul apei cantitatea maximă este de 250 ml. Pentru a fi puse în valoare aromele ginului, băutura se poate asezona cu coajă de portocală.

O altă variantă ar fi o combinaţie de gin Whitley Neill (tot 50 ml), cu sirop de zahăr (25 ml), fresh de lămâie (25 ml), şase physalis zdrobite şi un strop (sau mai mulţi) de şampanie sau vin spumant. Paharul de tip coupette se va decora cu physalis.

„Unul dintre cele mai cunoscute şi cele mai consumate cocktailuri este Gin & Tonic, dar totodată ginul este prezent în cele mai multe cocktailuri clasice mai mult decât orice alt distilat, cum ar fi Ne­groni, Ramos Gin Fizz, Martinez, Martini, Tom Collins, White Lady, Singapore Sling, Vesper, French 75, Gimlet, Aviation, Bramble. Iar acestea reprezintă numai vârful aisbergului“, adaugă reprezen­tanţii PPD.

De cele mai multe ori, ginul poate fi mixat cu fructe proaspete, lichioruri amare, băuturi carbogazoase, putând fi consumat în orice perioadă a anului.

„Secretul ginului şi ceea ce îl face deosebit faţă de celelalte distilate este că poate fi denumit un

cocktail gata îmbuteliat, având foarte multe elemente de miros şi gust. Fiind un distilat alb, puternic în arome, acesta se poate consuma preparat de cele mai multe ori rece sau cu gheaţă, tocmai pentru a simţi mult mai bine aroma băuturii.“

Sunt câteva cocktail-uri reprezentative care au şi paharul lor specific, cum ar fi Martini. Fiind un trend în piaţa mondială, Gin & Tonic se prepară în pahare asemănătoare cu paharele de vin roşu, dar mult mai solide, tocmai în ideea de a simţi mult mai intens aroma ginului, mai spun reprezentanţii PPD.

„Versatilitatea ginului îl face o băutură care poate fi consumată în diferite momente ale zilei. Este un excelent aperitiv în zilele călduroase de vară şi nu numai. Poate fi consumat la o cină în oraş, într-o seară de club sau la o ieşire la piscină“, este de părere Andreea Turean. În ceea ce priveşte acompaniamentul cu mâncarea, în egală măsură poate fi consumat lângă o porţie de tapas, snacks sau street food sau alături de o reţetă mai sofisticată de peşte, fructe de mare sau friptură.

„Fiind foarte versatil, ginul poate fi consumat atât înaintea mesei, cât şi după. De exemplu, înaintea mesei recomandăm un Martini Cocktail cu gin şi/ sau un Negroni, acestea având un caracter puternic, care stimulează toţi senzorii şi îţi deschide apetitul“, spun reprezentanţii PPD. Sau după masă, când un Ramon Gin Fizz sau o băutură răcoritoare Tom Collins pot fi „cireaşa de pe tort“. „Dacă este vorba de o masă mai încărcată, bogată în carbohidraţi, băuturile cu gin trebuie să aibă un caracter mai puternic. Când vine vorba de bruschete, salate, mâncăruri mai uşoare, băuturile preparate trebuie să fie mai fresh şi mai slab alcoolizate, cum ar fi un Gin & Tonic, Gin Basil Smash.“ Pe scurt, experimentaţi!