Gastronomie

Cum ajungi de la cinematografie la promovarea unui brand de whiskey în toată lumea: "Când am început, singurul lucru pe care îl ştiam era cum să deschid sticla"

31 ian 2017 588 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Tony Vanaria s-a născut în SUA, iar acum circa 15 ani s-a mutat la Paris după ce s-a îndrăgostit de o franţuzoaică. Aici a urmat iniţial o carieră în cinematografie, pentru ca apoi să devină brand - ambasadorul mărcii de whiskey Hudson. Recunoaşte că nu a fost dragoste la prima vedere sau măcar la prima degustare, dar totuşi relaţia sa cu tăria este acum greu de zdruncinat, ca o căsnicie solidă.

„Acum circa 15 ani m-am mutat la Paris, iar în urmă cu circa un deceniu Ralph (Erenzo, prietenul lui Tony Vanaria - n.red.) punea împreună cu partenerul său de afaceri bazele businessului. Ei găsiseră un distribuitor pentru Statele Unite, însă voiau un partener şi pentru Franţa“, povesteşte el. Tony Vanaria a fost coleg de liceu şi rămăsese prieten foarte bun cu co-fondatorul Hudson Whiskey, Ralph Erenzo.

„La momentul acela eu nu ştiam nimic despre whiskey. Am acceptat însă să îi ajut şi am mers din bar în bar până am ajuns la cei de la Maison de Whisky.“ Au comandat 75 de cutii şi Tony Vanaria a ajuns să reprezinte brandul în Franţa. A început să organizeze degustări şi să înveţe despre whiskey. A fost un proces de lungă durată în contextul în care la momentul acela singurul lucru pe care îl ştia era să deschidă sticla, după cum spune chiar el.

„Gustasem whiskey înainte să lucrez pentru Hudson, dar nu eram un cunoscător. Mi-amintesc prima dată când am gustat whiskey-ul Hudson. Ştiam şi povestea şi toată munca din spate şi am simţit că gust mai mult decât alcool. Deşi avea 46 de grade, mi s-a părut uşor de băut.“ Totuşi, pasiunea a venit cu timpul“, recunoaşte Tony Vanaria.

Ralph Erenzo, cofondatorul businessului, este un căţărător şi a fost mereu pasionat de munţi. De aceea, primul său proiect de business a fost să deschidă un B & B pentru oamenii pasionaţi de căţărări. Era anul 2001. Vecinii terenului pe care l-a cumpărat nu îi dădeau voie să dezvolte proiectul pentru că nu voiau agitaţie în zonă, aşa că a pus bazele unei ferme şi apoi a dezvoltat distileria Tuthilltown Spirits şi brandul Hudson. Brandul de whiskey a apărut acum circa un deceniu, după multă muncă.

„Ralph s-a interesat ce poate dezvolta pe terenul pe care l-a cumpărat fără să mai aibă probleme cu vecinii. I s-a spus că poate face agricultură.“ În perioada aceea se liberalizase şi producţia de alcool şi dacă folosea cereale din zonă, costul licenţei şi impozitele scădeau puternic. A fost prima distilerie din New York de după Prohibiţie.

„În continuare folosim doar cereale din zona New York-ului. A fost un avantaj pentru noi amplasarea în apropiere de New York, care este până la urmă centrul universului. Am beneficiat şi de publicitatea iniţială ca prima distilerie de după Prohibiţie.“

Un alt avantaj al distileriei a fost faptul că fondatorii au început de la zero şi au experimentat.

„La început nu au ştiut ce să facă sau să nu facă. Au ales ca fermentarea şi întregul proces de distilare să se facă intern, manual. Este mult de muncă, însă ne-am dat seama că gustul este mult mai intens.“

Mai mult, procesul de maturare se numeşte maturare sonică pentru că în interiorul distileriei au fost instalate boxe în care răsună noaptea o muzică suficient de ritmată cât basul să agite whiskey-ul şi mai mult.

Câţiva ani mai târziu brandul a fost cumpărat de către William Grant & Sons, însă distileria a rămas în proprietatea fondatorilor. Banii încasaţi au fost folosiţi pentru realizarea de investiţii în distileria care încă produce brandul Hudson Whiskey.

„Anual realizăm 70.000 de galoane (265.000 de litri, n.red.) şi nu vrem să creştem pentru că nu vrem să trecem din zona artizanală în cea de producţie de masă. Acum suntem în echilibru.“

Sub brandul Hudson există trei sortimente de băuturi, Baby Burbon, realizat 100% din porumb, Manhattan Rye, produs 100% din secară şi Four Grain Bourbon realizat din porumb, secară, grâu şi orz.

„De regulă se folosesc doar trei tipuri de cereale, însă noi am fost primii care am ales să utilizăm patru. Le măcinăm împreună, nu separat pentru a le mixa ulterior.“

Tony Vanaria explică faptul că Baby Bourbon-ul este mai dulce, mai puţin complex, dar foarte aromat. „Este o bună introducere în lumea whiskey-ului.“ Pentru Manhattan Rye reţeta este aceeaşi, mai puţin tipul de cereale folosit. „În final ce alegi să bei este doar o chestiune de gust. Când sunt acasă, singur, beau fie burbon fie, rye. Totuşi, pentru mine, cel mai plăcut mod de a bea un pahar de whiskey este alături de prieteni, indiferent unde suntem.“ Poate fi un bar classy din New York sau o barcă în Oceanul Arctic. Cel mai mult îi place să bea whiskey-ul simplu sau cu apă. Merge şi cu gheaţă, dar cu un singur cub.

„Eu nu l-aş asocia cu Coca-Cola sau cu Red Bull spre exemplu pentru că vreau să persiste gustul.“

O combinaţie reuşită este cu ceai, mai exact ceai cu un strop de whiskey, adaugă el.

„Whiskey-ul este o băutură complexă, potrivită să experimentezi cu ea. Cred că whiskey-ul nostru este potrivit pentru cocktailuri, iar mixologii se pot juca cu gustul puternic pe care îl pot asocia cu ceva care să îl pună în evidenţă.“

Tony Vanaria este de cinci ani brand ambasador global pentru Hudson, brand care este prezent deja în circa 14 ţări, precum SUA, Australia şi acum România. Pe piaţa locală este adus de grupul Alexandrion.

„Este prima dată când ajung în România. Ştiu câte ceva despre istoria ţării, despre cutremurul din ’77. Am aflat şi că oamenii produc alcool acasă pentru propriul consum.“

Este pasionat de istoria şi cultura locurilor pe care le vizitează. Îi place să cunoască oameni noi şi să înţeleagă relaţia lor cu alcoolul.

Deşi cinematografia rămâne pasiunea lui Tony Vanaria şi spune că i-ar plăcea să regizeze, admite că este o meserie care necesită mult timp. Mai mult, în jobul său actual învaţă mereu ceva nou, călătoreşte în jurul lumii, cunoaşte oameni deosebiţi. „Sunt şi faţa Hudson Whiskey, dar şi naratorul poveştii businessului. Rolul meu este acela de a merge pe pieţe unde nu se ştie nimic despre brand şi să vorbesc despre el. Înainte de a veni la Bucureşti am fost la Bruxelles şi în Scoţia.“ De aici a plecat în Germania şi la Geneva. Şi călătoria continuă.