Pe 8 septembrie la Murfatlar s-a dat drumul la culesul viei. Ciorchinii grei cu struguri albi şi negri îşi aşteptau rândul, cu bobiţele atât de înghesuite unele în altele încât abia mai respirau de arome. Cât vedeai cu ochii, rânduri după rânduri de viţă-de-vie aşteptau să fie transformate în licoarea zeilor. Printre butucii vechi şi noi, prin aroma de pământ arat şi de struguri pârguiţi, se aflau doi culegători mai puţin obişnuiţi.
„Eu sunt băutor de Murfatlar, dar cumva până acum nu ne-am cunoscut“, i se adresează Mihai Marcu, preşedintele operatorului de servicii medicale private MedLife, lui Cosmin Popescu, directorul general al producătorului de vin Murfatlar.
Este o dimineaţă noroasă, cu un cer greu care apasă strugurii plini de zahăr şi de parfum.
„Tu n-ai ajuns la Murfatlar, eu n-am ajuns la Limanu (Marina Limanu, în prezent LifeHarbour, una dintre cele mai mari marine private din România, deţinută de familia Marcu - n. red.)“, îi spune Cosmin Popescu.
La propunerea După Afaceri Premium această întâlnire fizică a avut loc, într-o zi tare specială pentru orice producător de vinuri: începutul culesului. Mihai Marcu spune din capul locului că nu este un mare băutor de vin, dar că are o slăbiciune.
„Îmi place cel mai mult Chardonnay-ul 3 Hectare din 2012. Voi aveţi un singur fel de vin, iar faptul că pentru acest vin aţi luat medalia de aur la Vinitaly (una dintre cele mai importante competiţii şi expoziţii dedicate producătorilor de vin - n.red.) nu face decât să-mi dea dreptate“, spune zâmbind Marcu, în timp ce Cosmin Popescu îi arată un perete întreg cu „zestrea“ Murfatlar de diplome internaţionale.
În realitate, legătura dintre Murfatlar şi Mihai Marcu are ani grei în spate şi datează din perioada în care Marcu era bancher, iar MedLife nu era nici măcar un plan pe hârtie.
„Acum 15 ani le-am fost bancher. Lumea este într-adevăr foarte mică.“
Trecerea de la statutul de angajat la cel de antreprenor este o decizie care fascinează pe oricine şi la fel şi Cosmin Popescu a fost curios să afle cum a fost pasul de la banking la industria farma, la antreprenoriat. „Dacă bat cuie sau fac altceva, mie mi-e egal. Eu sunt un om de afaceri. Diferenţa majoră este că acum este afacerea mea.“
Acestea fiind spuse, la volanul unei maşini de teren puternice Cosmin Popescu şi-a luat invitaţii într-o călătorie pe drumul vinului, de la bob până la sticlă.
„Mergem la una dintre ferme, să vedem struguraşii.“
Anul 2014 nu a fost cel mai bun pentru producătorii de vin, aşa că după trei toamne dumnezeieşti, anul acesta doar cei care s-au protejat au reuşit să aibă recolte valoroase. Soarele nu a mai fost alături de ei, iar din ploi nu iese niciodată un vin dulce.
„Cum sunt strugurii?“, întreabă Mihai Marcu.
„A fost un an tare greu. A plouat mult de tot. Cine a investit însă, acum poate culege mulţi bani din struguri“, răspunde Cosmin Popescu. „Mana şi făinarea au fost principalele probleme. Am avut trei toamne extraordinare, dar cine nu a făcut tratamente va pierde anul acesta. Noi, ca producţie, ne apropiem de anul trecut cu aproximativ 18.000 de tone. Viţa-de-vie iubeşte seceta. Toate lucrurile s-au întâmplat anul acesta aşa cum trebuia, totul până la ploaie.“
Când a oprit maşina, cât vedeai cu ochii erau rânduri ordonate de viţă-de-vie.
„Noi acum avem 2.400 de hectare de viţă de vie pe rod, iar în total avem 3.100 de hectare. Mai sunt şi terenuri în pregătire. Avem aproximativ 10 soiuri de bază printre care se numără soiurile roşii precum Pinot Noir, Merlot, Cabernet, Fetească Neagră sau Băbeasca Neagră din Crama Atelier şi soiurile albe, Chardonnay, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Muscat Otonel, Fetească Albă, Tămâioasă. Culesul se face manual. Am avut o perioadă când am făcut acest lucru mecanic, dar în ultimii trei ani am ales să-i culegem manual. Ciorchinele nu se mai zdrobeşte“, spune Cosmin Popescu.
Mai este însă un motiv pentru care culesul manual este de preferat culesului mecanizat. Mâna de lucru s-a ieftinit mult în perioada crizei aşa că aproape nu mai are niciun rost economic să bagi utilajele în vie.
Fără a se teme de amprenta pământului, cei doi au intrat printre rândurile de viţă-de-vie, să vadă cum sunt strugurii, să le testeze dulceaţa, să vadă cum se culeg, de unde se taie ciorchinele. Muncă plăcută pe răcoare, ca orice muncă fizică ce-ţi oboseşte muşchii, dar îţi eliberează mintea.
„Pentru un litru de vin ai nevoie de un kilogram şi jumătate de struguri. Randamentul este de circa 0,7 litri de must la un kilogram de struguri. Culoarea unui vin roşu este dată de coaja bobului de strugure. Dacă nu pun coaja, atunci aş avea tot un vin alb“, spune Popescu.
Secretul este următorul. Cu cât storci mai tare boabele de struguri, cu cât le chinui mai aprig, cu atât vinul rezultat va avea o calitate mai slabă. În lumea vinurilor, sunt trei tipuri de produse.
„Vinuri DOC (cu denumire de origine controlată - n.red.), vinurile de indicaţie geografică şi vinurile de masă. Poţi obţine randamente mai mari de 0,75-0,8 dacă apelezi la presa continuă, dar dacă scoţi mai mult vin, îi scazi calitatea.“ Dacă pentru primul sortiment de vin sunt necesare caiete de sarcini, ca pentru un proiect de infrastructură, iar pentru cea de-a doua categorie dacă nu ai soi, nu ai denumire, a treia clasă de vinuri este eliberată de constrângeri.
„Cât reprezintă producţia pentru vinul de masă?“, întreabă Mihai Marcu.
„Noi nu facem vin de masă din producţia noastră. Pentru acest tip de vin facem achiziţii de struguri“, spune Cosmin Popescu.
Dar nu despre vinuri de masă este vorba acum, ci despre vinuri cu caracter, despre vinuri sălbatice, despre vinuri memorabile. Toate aceste vinuri de legendă au ceva în comun.
„Cea mai veche viţă-de-vie este de prin anii ’50. Vinurile mari se fac din viile bătrâne. Acestea sunt viile care dau cele mai concentrate vinuri. Prin acel butuc, pământul îţi dă tot ce are mai bun. Pentru aceste vii bătrâne producţia nu depăşeşte 2-3 tone la hectar“, spune Cosmin Popescu.
Printre aceste bătrâne doamne sunt şi tinerele domnişoare, răspândite pe circa 1.000 de hectare.
Din toată podgoria Murfatlar, 47% din suprafaţă este cultivată cu vie pentru vinuri roşii, iar restul este cultivată pentru vinuri albe.
„În România circa 70% din consum este reprezentat de achiziţiile de vin alb. Restul sunt vinurile roşii şi roze, ultimele având o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani. Acum, circa 40-45% din vinurile consumate sunt demiseci, secul a crescut la circa 15%, iar restul este reprezentat de vinurile dulci şi demidulci. În urmă cu 15 ani segmentul de sec era aproape inexistent. În următorii 15 ani vom asista la o creştere a cererii pentru vinuri seci. Românii preferă vinul fructat, nu esenţele lemnoase.“
În total, culesul durează 40 de zile, prima săptămână fiind, după cum spune şi Cosmin Popescu, o perioadă de igienizare a viei. De la bob la sticlă, procedeul durează cam tot 40 de zile, în cazul vinului alb.
„Strugurele este luat de pe câmp şi adus într-un buncăr de recepţie. Apoi se elimină ciorchinele şi ajunge la zdrobitor. Urmează răcirea cu 9-10 grade pentru a nu pierde aromele. De aici începe practic controlul. Mustuiala se duce către presă unde se separă mustul de pieliţe şi de sâmbure“, continuă Popescu.
Există şi un procedeu de vinificaţie prin care boabele se îngheaţă şi abia apoi sunt zdrobite. Numai 2.000 de sticle sunt făcute în acest fel anual, iar procedura este folosită pentru a obţine o concentraţie mai mare de zaharuri.
În mintea mea, seva rezultată din zdrobirea strugurilor se odihnea în nişte butoaie mari de lemn. Lucrurile se schimbă rapid, aşa că încet-încet butoaiele mari de lemn sunt înlocuite cu nişte rezervoare uriaşe de inox rece, calculat, care nu lasă loc de greşeli. Eram puţin dezamăgită.
„Vinul nu vede aerul. În această cameră avem 85 de rezervoare, fiecare de câte 50.000 de litri. Noi avem o capacitate totală de stocare de 39 milioane de litri. Pentru vinul alb este esenţială menţinerea temperaturii la 17 grade Celsius, altfel se pierde din calitatea vinului“, explică Cosmin Popescu.
Mi-am mai revenit când am aflat că pentru vinurile roşii, butoiul de lemn este în continuare mediul preferat de conservare. Şi ce butoaie de lemn! Butoaie mari din stejar puternic, sculptate doar aşa cum se făcea odată, butoaie pe care dacă le atingeai simţeai viaţa pulsând în ele.
„La vinurile roşii, butoaiele sunt mai mult de lemn, numai stejar, butoaie făcute majoritatea în anii ’70. Lemnul are un rol tehnologic pentru că asigură taninurile (compuşi care dau acea senzaţie tactilă de astringenţă - n.red.) şi microoxigenarea. Vinurile roşii tinere sunt sălbătice, iar în lemn ele se rotunjesc“, spune Cosmin Popescu. Nu ştiu de ce în minte mi-a venit imaginea unor cai sălbatici. Pentru aceste butoaie în care se îmblânzeşte vinul se foloseşte mai ales lemn românesc, care datorită compoziţiei sale, prin ardere capătă un caracter vanilat puternic. În total, la Murfatlar sunt circa 4.000 de rezervoare care adăpostesc vinul.
„Cele mai mari rezervoare au un milion de litri.“
Din toate aceste milioane de litri de vin, mândria Murfatlar sunt Lacrima lui Ovidiu şi Crama Atelier, cu patru colecţii de vinuri, toate făcute din „bestii“ de vin, după cum spune Popescu.
„Primul loc în portofoliul nostru este ocupat de Lacrima lui Ovidiu. Este singurul vin licoros pe care-l avem noi şi acesta vine în două sortimente, de 5 ani şi de 12 ani. Preţul unei sticle este de circa 65 de lei. Circa 1% din via noastră, adică 30 de hectare sunt folosite pentru Crama Atelier. Totul se culege conform tradiţiei, totul este miniatural. Este foarte importantă partea de maturare la lemn.“
În afară de aceste vinuri, Murfatlarul mai mare cinci „mândrii“, cinci vinoteci.
Pentru cine nu ştie, vinoteca este locul în care se ţin vinurile preţioase. La întuneric, nevăzute de nimeni, nemişcate, pline de praf şi de ani, stau aşezate unele peste altele sticle de vin, care mai de care mai veche, care mai de care mai valoroasă. Aici, departe de ochii lumii, timpul plămădeşte miracole.
„Avem 5 vinoteci în care putem stoca 3 milioane de litri. Acum avem stocat circa 1 milion de litri. Cel mai vechi vin pe care-l avem este din 1958. În Vinoteca 1 avem 13.000 de sticle. Stau foarte bine, în condiţii controlate de lumină şi temperatură. De obicei sunt depozitate vinurile cu un rest de zahăr. Unele sunt cu adevărat spectaculoase. Un vin bun creşte circa 25-30 de ani. Este ca o curbă a lui Gauss. Vinul vechi are o componentă de loterie. “
Cosmin Popescu a luat un vin din Vinoteca numărul unu. Un vin din 1959. Ruleta fusese învârtită.
„Din vinotecă vindem patru tipuri de vin din ’75, ’77, ’86, ’94. O sticlă costă între 200 şi 300 de lei. Este într-adevăr o doză de hazard“, spune Cosmin Popescu precizând că totuşi în România nu există o piaţă a vinului vechi şi că nici românii nu sunt tentaţi în general să plătească mult.
„În general, nu se plăteşte pentru vinul românesc foarte mult.“
Vinoteca a fost penultimul lucru prezentat de Cosmin Popescu pe domeniul Murfatlar. Urma degustarea şi era bine-venită după o lecţie de două ore despre vin.
Mihai Marcu spune din nou că nu este un mare băutor de vin, că nu-i plac vinurile aspre.
„Probabil de aceea îţi place vinul Chardonnay pentru că are un caracter onctuos“, îi răspunde Cosmin Popescu.
Au venit câteva soiuri de vin alb, urmate de câteva vinuri roze, iar la final au venit vinurile roşii. Paharele se roteau pentru a da timp vinului să respire, aromele erau inhalate pe îndelete. Lângă pahare stăteau potolite nişte bucăţi de pâine negruţă şi nişte cuburi de caşcaval.
„La Pinot Noir trebuie să-ţi poţi vedea prin vin degetul pe cealaltă parte a paharului. Este un vin moale“, ne dezvăluie un secret Cosmin Popescu.
Printre toate soiurile de vin, unul îi captează atenţia lui Mihai Marcu. Un Leat 6500 roze din Crama Atelier.
„Am mai găsit unul“, spune omul de afaceri, bucuros că a mai identificat un soi care să-i placă pe lângă Chardonnay-ul iubit.
La final a fost deschisă şi bătrâna sticlă, cea din 1959, după ce se odihnise 55 de ani. Vin alb cu aspect de miere de tei. Aur lichid.
L-am turnat în pahare. Umplea camera de aromă. Mie îmi era imposibil să fiu obiectivă când în pahar se odihnea un vin apropiat de vârsta părinţilor.
Am luat cu toţii o gură. Era parfumată şi dulce şi-ţi invada simţurile fără ruşine. Vinul de 55 de ani era mai sălbatic decât unul tânăr, era un armăsar de vin care sigur te lua de cap dacă-l scăpai din căpăstru, care concentrase timp de jumătate de secol, într-un beci întunecat, toată bogăţia pământului din care-şi trăgea seva. Loteria fusese câştigată. Vinul era grozav. Spectacolul senzorial începuse. La fel şi culesul…
