Toscana - inima Italiei - şi Provence - această regiune a Franţei proslăvită, nu fără motiv, de marii artişti ai lumii - au dus la rang de artă agroturismul, care are definiţii variate şi adaptate în funcţie de ţară şi de zona lumii. Cert e că aceste proiecte pilot, care au pus pe hartă o serie de pensiuni menite să ofere confortul prezentului, fără a pierde aromele rustice ale trecutului, proiecte ce au deja zeci de ani de istorie, i-au inspirat pe o serie de antreprenori locali (şi nu numai) să investească în România în turism.
Mai exact, i-au inspirat să pună pe piaţă o serie de case tradiţionale, cabane şi pensiuni menite să valorifice zona rurală a ţării, indiferent că ea se numeşte Transilvania, Maramureş sau oricum altfel. Ceea ce marile publicaţii ale lumii au numit ultimul Paradis nedescoperit al Europei, România rurală, se conturează acum, şi datorită acestor iniţiative antreprenoriale relativ noi, ca o destinaţie autentică, ce îşi aşteaptă turiştii de pretutindeni să o descopere.
Toscana şi Provence au o frumuseţe ce nu poate fi negată, însă a venit rândul ca şi România să îşi facă loc pe harta turistică a Europei, mai ales pentru cei aflaţi în căutare de destinaţii noi, aflate dincolo de “drumurile deja bătătorite”.
Care e legătura dintre turismul sustenabil din România, o fundaţie din Londra, mai multe case cu istorie din Transilvania (dar nu numai) şi câteva zeci de meşteri şi artizani locali? La prima vedere, poate nu există o conexiune imediată, dar ele toate sunt ingredientele unei poveşti ce poartă numele de Experience Transylvania. Ce poveste? Una ale cărei începuturi datează de la 1985, la Londra, şi care ajunge în zilele noastre să facă înconjurul României. Dar să începem cu începutul.
Fundaţia Mihai Eminescu Trust a luat naştere la Londra în 1985 şi face parte dintr-un grup de fundaţii create în Marea Britanie pentru a susţine intelectuali, profesori şi jurnalişti oprimaţi de către regimurile comuniste din Europa de Est. „Acesta este şi motivul pentru care fundaţia poartă numele unui om de cultură proeminent din România“, spune Cristian Radu, general manager al proiectului Experience Transylvania.
Tot înainte de căderea comunismului, fundaţia Mihai Eminescu Trust s-a alăturat initativei Operation Villages Roumains care urmărea împiedicarea planului de sistematizare al lui Nicolae Ceauşescu, prin care urma să fie distruse sute de sate pentru ca terenul să fie folosit pentru agricultură.
După căderea Cortinei de Fier, fundaţia şi-a început activitatea propriu-zisă în România şi iniţial şi-a propus să readucă la viaţă satele din Transilvania părăsite de minoritatea săsească la începutul anilor ’90.
„Am înţeles că pentru asta este important să generăm un sentiment de mândrie şi ataşament al comunităţilor noi care se formau în aceste sate. Astfel, prin primele proiecte au fost restaurate sute de faţade de case.“
Pentru ca proiectele să poată continua, fundaţia a adus specialişti în tehnici tradiţionale de restaurare şi a organizat cursuri cu ajutorul cărora au fost formaţi meşteri locali. Aceşti meşteri au fost apoi încurajaţi să-şi deschidă firme şi pfa-uri şi au primit contracte pentru a face lucrările de restaurare, după cum spune executivul român.
„În acest fel, oamenii au învăţat meserii uitate, au fost create locuri de muncă, sumele investite în proiecte de restaurare au rămas în comunitate şi totul a dus la dezvoltarea economiei locale.“
Totodată, de-a lungul anilor, fundaţia Mihai Eminescu Trust a şi cumpărat câte 2-3 case vechi în fiecare dintre satele în care a lucrat. Obiectivul a fost de a transforma aceste case în exemple de bune practici în restaurare şi conservare a patrimoniului şi de a demonstra oamenilor că prin păstrarea caselor vechi ei pot trăi mai bine, spune Cristian Radu.
După încheierea lucrărilor de restaurare, casele au fost amenajate folosind piesele de mobilier originale şi ele arată şi astăzi aşa cum au arătat acum sute de ani, când erau locuite de saşi. Afumătorile au devenit băi, iar în unele anexe au fost amenajate bucătării şi săli de mese. Iar locuinţele au fost astfel convertite în case de oaspeţi.
„Ele sunt administrate împreună cu familii din sate, după principiile unui business social: cea mai mare parte a veniturilor făcute de aceste case merg către administratorii lor şi către colaboratorii noştri locali. Încercăm, pe cât posibil, ca pornind de la aceste case de oaspeţi să oferim oportunităţi cât mai multor oameni din sate.“
Reparaţiile sunt realizate de meşteri locali. Obiectele sunt cumpărate de la meşteşugari. Vizitatorilor - români sau străini - le sunt promovate servicii şi produse locale cum sunt plimbările cu căruţa, traseele de drumeţie sau produsele alimentare ale fermierilor din sat.
„Experience Transylvania este platforma care face toate astea posibile. Pentru a gestiona toate operaţiunile şi toate rezervările într-un mod mai eficient, acum 7 ani am creat propriul nostru site de rezervări online.“ În ultimii ani, pe acest site au fost înregistrate şi alte case de oaspeţi care aderă la aceleaşi principii privind conservarea patrimoniului şi implicarea în comunitate.
„Astăzi, Experience Transylvania a devenit, aşa cum îi spune numele, un centralizator de experienţe autentice pentru cei care ne vizitează. Este totodată un vector de dezvoltare a economiei locale prin turism cultural pentru satele în care lucrăm.“
Pe platformă există acum 25 de proprietăţi împărţite în 38 de unităţi de cazare. Dintre acestea doar 17 proprietăţi aparţin Mihai Eminescu Trust, iar restul sunt ale altor parteneri. „Suntem în curs de a ne extinde portofoliul şi anul acesta. Promovăm şi susţinem orice casă de oaspeţi care şi-a păstrat autenticitatea şi a fost amenajată conform cu nişte principii de conservare a patrimoniului şi contribuie astfel la dezvoltarea comunităţii din care face parte.“
Proiectul a început în Transilvania, însă între timp au fost preluate şi case din Maramureş şi Câmpulung, unde este administrată Vila Golescu. Cele mai multe dintre casele de oaspeţi ale fundaţiei au aparţinut unor familii de saşi gospodari, dar există şi câteva proprietăţi mai speciale, care au aparţinut unor familii mai înstărite sau unor nobili, cum este cazul Conacului Apafi.
„Pentru că ne dorim să oferim experienţe, cele mai multe proprietăţi ale noastre se închiriază ca un întreg, iar preţurile sunt calculate în funcţie de numărul de persoane. În acest fel, chiar şi o singură persoană poate închiria o casă întreagă, plătind doar pentru o persoană. Conacul Apafi se poate închiria în întregime de minimum două persoane.“
În toate casele de pe platforma Experience Transylvania se cazează peste 1.000 de persoane în fiecare an, dintre care mai mult de jumătate sunt străini care vin din toată lumea. „Am avut oaspeţi şi din Noua Zeelandă, dar cei mai mulţi vin din Germania, Franţa şi Marea Britanie.“ Totuşi, procentul de români este în creştere de la an la an.
Cristian Radu spune că acesta este numărul de turişti care se cazează, însă dacă sunt luaţi în calcul vizitatorii care ajung la Experience Transylvania şi sunt transferaţi către meşteşugari, căruţaşi sau către alţi colaboratori din sate care oferă experienţe pentru vizitatori, numărul e mult mai mare.
Astfel, pe lângă vizitele la biserici fortificate, cei care vin în Transilvania au acces la activităţi prin care să descopere viaţa la ţară şi să se apropie de natură. Există numeroase trasee care traversează dealurile şi pădurile ce împrejmuiesc fiecare sat şi care pot fi parcurse pe jos, cu bicicleta, cu căruţa sau călăre. Se pot organiza vizite la stâne, unde oaspeţii pot afla cum se face brânză, vizite la ateliere meşteşugăreşti şi demonstraţii prin care turiştii văd cum se ţese un covor, cum se face o potcoavă, o cărămidă, un coş de nuiele sau chiar cum se coace pâinea la cuptor.
„Oamenii care mai ştiu să folosească tehnici şi materiale tradiţionale sunt foarte puţini şi foarte căutaţi. Mai există doar două sau trei cuptoare care ard ţiglă şi cărămidă făcute manual.“
Casele fundaţiei Mihai Eminescu Trust au fost restaurate folosind doar materiale tradiţionale - var, nisip sau lut. Interioarele au fost amenajate aşa cum ar fi fost atunci când erau locuite, acum sute de ani. Mare parte din mobilier este vechi, restaurat, şi are o istorie proprie.
„Ne dorim să recreăm atmosfera vieţii din trecut, dar nu ne propunem să păstrăm tot ce e vechi doar de dragul trecutului. Ne dorim însă să identificăm din experienţa generaţiilor trecute ce anume este valoros şi util şi în prezent şi chiar merită să fie păstrat.“ Într-una dintre case, spre exemplu, a fost găsită o grindă inscripţionată cu anul 1689. „Faptul că aceste case stau în picioare chiar şi după 300 de ani ne spune că modul în care au fost ele construite este durabil şi are sens să îl ducem mai departe.“
Totodată, tot mobilierul este făcut sau restaurat de către tâmplari din zonă. Chiar şi coşurile de gunoi sunt împletite din nuiele. Covoarele, perdelele, feţele de masă sunt ţesute şi brodate de femei din sate. „Încă mai există meşteşugari, dar sunt puţini şi trebuie susţinuţi. Obiectele create de ei necesită foarte multă muncă şi timp, iar piaţa de desfacere este foarte mică. Şi din acest motiv tinerii nu mai sunt interesaţi să înveţe aceste meserii.“
Încă de la început, principalul obiectiv al fundaţiei a fost, potrivit lui Cristian Radu, să folosească patrimoniul cultural într-un mod care să fie benefic pentru oamenii care l-au moştenit. Oamenii aleg să viziteze un loc pentru că acolo găsesc ceva special, ceva ce s-a pierdut în cele mai multe locuri, dar este considerat de valoare. Iar turismul este o industrie în care un patrimoniu bine păstrat şi autenticitatea sunt apreciate, crede executivul Experience Transylvania.
„Faptul că atât de mulţi oameni aleg să viziteze satele în care lucrăm şi să plătească pentru experienţele pe care le pot avea aici reprezintă o dovadă clară că avem ceva ce merită păstrat şi folosit cu grijă.“ Turismul îi ajută pe localnici să redescopere lucruri cu care au trăit toată viaţa. De ce? Pentru că le privesc prin ochii unor oameni care le văd pentru prima dată.
În acelaşi timp, turismul funcţionează după trenduri de popularitate şi, lăsat de capul lui, poate consuma o destinaţie. Făcut bine, turismul are aşadar o componentă implicită de sustenabilitate, adaugă el.
„Sunt atâtea cazuri în lume în care turismul a scăpat de sub control, iar comunitatea a dispărut din cauza asta.“ Cel mai cunoscut exemplu este Veneţia, care este astăzi un oraş-muzeu în care nu mai locuieşte aproape nimeni.
„Iar turiştii nu vin să vadă clădiri sau locuri, vin să afle şi să trăiască poveşti umane care îi fac să rezoneze şi să simtă emoţii. Un loc în care nu mai trăieşte nimeni poate trezi emoţii doar prin poveştile trecutului. Iar asta e ceva ce faci o dată, nu ai de ce să revii într-un loc fără poveşti noi.“
