Parcursul profesional a purtat-o în mai multe companii până acum, iar de patru ani Adriana Cioca este administrator al activităţii imobiliare a grupului elveţian Artemis în România, proprietar al mai multor proiecte industriale în judeţul Timiş. Este absolventă a Universităţii din Bucureşti, unde a studiat economia, şi a urmat un program MBA în administrarea afacerilor la Universitatea de Economie şi Afaceri din Viena. A lucrat timp de patru ani (2007-2011) la Ţiriac Holding, apoi alţi trei ani în cadrul companiei austriece de dezvoltare imobiliară Immofinanz, unde a deţinut funcţiile de manager comercial şi manager de dezvoltare de proiect. Din 2015, Adriana Cioca lucrează pentru Artemis, care, din 2008 încoace, a investit peste 30 de milioane de euro pe plan local.
Un weekend perfect începe cu un trezit destul de târziu şi cu miros de cafea proaspăt prăjită. Ador să încep weekendul cu un mic-dejun bogat, de o oră, ceea ce pentru mine este un lux, comparat cu lipsa acestuia sau cu viteza cu care îl iau în timpul săptămânii. Ador întâlnirile cu familia şi cu prietenii, mai ales dacă îi am lângă mine, atunci când decidem să mergem la munte. Dacă într-adevăr decidem să ieşim din Bucureşti, oricât de târziu ar fi, îmi place să părăsesc Bucureştiul vineri seara şi să mă trezesc târziu sâmbătă dimineaţă acolo unde decidem să mergem. În weekend niciodată nu mă abat de la băutul cafelei de dimineaţă. Cred, de altfel, că e şi un automatism.
Îmi place, în weekend, să am musafiri şi ador să organizez meniul, inclusiv să gătesc. În general, ţin cont dacă cineva e vegetarian sau nu mănâncă ceva anume, astfel că fiecare va găsi ceva plăcut în farfurie. Eu, în general, mănânc orice, asociez băuturile în funcţie de ce mănânc, îmi place bucătăria românească, nu am restricţii la niciun fel de mâncare, dar prefer bucătăria libaneză. Îmi place însă la nebunie şi sushi.
Nu obişnuiesc să călătoresc în weekend, nu am făcut un obicei din asta, dar am escapade cu prietenii mei. În general, îmi place să văd mereu un alt loc, deşi Sinaia este un oraş de suflet şi un loc în care îmi petrec mult timp, pentru că este relativ aproape de Bucureşti şi totodată de o frumuseţe şi un romantism aparte, care mă energizează pozitiv şi îmi încarcă bateriile pentru business.
Dacă stau în Bucureşti însă, în weekend merg mult pe jos în parcuri, circa cinci-şase kilometri. Şi la munte îmi place să merg pe jos şi sunt mândră când am o performanţă şi de 12 kilometri. În weekendurile de iarnă, mă duc la înot, pentru a-mi păstra nivelul de mişcare, iar seara îmi place să stau în faţa şemineului acasă, citind o carte. De un an, nu mai am timp să citesc ce obişnuiam să citesc, pentru că am început un doctorat, iar weekendurile, fie de iarnă, fie de vară, sunt dedicate cercetării. E adevărat însă că uneori nu îmi iese şi îmi rămâne doar vinovăţia amară a sustragerii.
Sunt, poate, printre puţinele persoane norocoase care pot să facă în timpul săptămânii ceea ce le place: conducerea unui business, cu toate provocările lui, şi crearea de strategie acolo unde se impune. Dar în timpul liber, de câte ori am şansa, îmi plac echitaţia, schiatul şi mersul la munte cu ATV-ul. De fiecare dată mă rog să nu mă întâlnesc cu ursul.
Există uneori plăceri de weekend pe care mi le refuz strategic, din cauza calendarului de business pentru perioada următoare. Sunt întâlniri importante, în alte ţări, unde oamenii se bazează pe mine şi nu risc, de exemplu, să am un eventual accident la schi.
Deşi nu călătoresc des în weekend, există o amintire pe care o am dintr-o escapadă de sfârşit de săptămână şi aceea este din Papingo. Este ultimul sat dintr-un vârf de munte, din munţii Epir, din Grecia. Dacă raiul există, atunci este acolo. Frumuseţea locului începe de la poalele muntelui, urcând uşor până acolo, trecând prin sate de aromâni de o frumuseţe rară, cu case din piatră, cu acoperiş din piatră, printre simplele şi puţinele taverne existente, cu bătrânii satelor stând într-un toiag, adunaţi seara sub pomi groşi, ale căror rădăcini parcă spun povestea sutelor de ani de existenţă. Toate acestea îţi taie răsuflarea şi te încarcă pozitiv.
În luna august, în Papingo, în fiecare zi plouă preţ de o oră, nici mai mult, nici mai puţin, de la 17 la 18, timp în care, de la o terasă din piatră, acoperită cu viţă-de-vie, puteam să admir natura verde umedă, să respir aerul curat şi să degust un iaurt cu miere şi nuci.
Pe lângă simplitatea şi frumuseţea locului, oamenii sunt calzi, iar mâncarea e fantastică. Discutând cu oamenii locului, am aflat că, acum mai bine de o sută de ani, din Papingo au plecat comercianţi, profesori care s-au stabilit mai apoi în Turnu Severin, contribuind la dezvoltarea societăţii româneşti. La întoarcerea în ţară, am citit mai multe despre acest subiect.
Unul dintre cele mai recente weekenduri memorabile a fost la sfârşit de septembrie, la Eforie Sud, când am participat la petrecerea unui cuplu de buni prieteni, care au ales să ne transfere pe toţi într-un cadru de vis, cu marea alături, doar pentru noi. Închiderea sezonului estival a făcut diferenţa, vremea a fost foarte bună, iar mâncarea a fost de inspiraţie turcească şi tătărească. Cea mai recentă experienţă de weekend este însă cea din Gibraltar.
