Ceasuri & Bijuterii

Un ceas oximoronic

01 feb 2018 272 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Colecţia Project Z de la Harry Winston a ajuns la cea de-a 11-a ediţie, iar noul model se remarcă printr-o combinaţie ideală de elemente tehnice de ultimă generaţie şi un design arhitectural menit să îţi atragă atenţia.

Realizat din Zalium, un aliaj special al casei Harry Winston, Project Z11 este la prima vedere un ceas cu un cadran încărcat, complex. Şi totuşi, la o privire atentă, acesta se remarcă prin faptul că este o aglomeraţie odonată şi simplu de citit.

Data, amplasată în partea de jos a cadranului, este uşor de remarcat, în timp ce în emisfera de nord ora este amplasată într-un cadran special. De fapt, designerii Harry Winston s-au jucat cu formele circulare şi cu unghiurile ascuţite atunci când au creat acest ceas aflat la graniţa dintre sport şi elegant. Project Z11 are un diametru de 32 de milimetri, finisaje din aur şi brăţară din piele cu aspect de denim. Colecţia cuprinde doar 300 de piese.

 

Harry Winston este disponibil prin intermediul Galt, orologerie elveţiană.