Ceasuri & Bijuterii

Povestea românului devenit legendă vie a ceasornicarilor din New York, scrisă de New York Times

17 ian 2012 6188 afişări de Alexandru Matei
Din aceeaşi categorie
Povestea lui Dimitrie Vicovanu, legenda vie a ceasornicarilor din New York, scrisă de The New York Times

A purta ceas la mână poate fi un anacronism în ziua de azi. Ai nevoie să ştii cât este ceasul? Te uiţi la telefon.

Dar încă mai sunt destul de mulţi oameni care preferă să privească limbile care arată către cifrele înscrise pe un cadran sub care un mecanism extrem de complicat bate delicat precum inima unei mici păsări colibri.

Pentru ei, şi în special pentru cei care trebuie să îşi repare bijuteriile precum Rolex sau Patek Philippe, există atelierul meticulos aranjat al lui Dimitrie Vicovanu din cartierul diamantelor din Manhattan.

Aşa îşi începe cotidianul The New York Times povestea despre ceasornicarul român în vârstă de 73 de ani care a învăţat secretele reparării ceasurilor de epocă în Elveţia. Vicovanu, continuă cotidianul american, este un gentleman din Lumea Veche care a intrat în breasla ceasornicarilor târziu, dar care nu doar repară ceasuri, ci le şi restaurează.

El se asigură că geamul de cristal, cadranul, carcasa, rotiţele, arcurile şi pinioanele din interior sunt înlocuite cu piese originale, iar dacă nu mai pot fi găsite sunt făcute de mână, lipite sau construite astfel încât să arate identic cu originalul. Un ceas de marcă poate avea până la 400 de piese, iar repararea acestora este foarte dificilă. "Mecanismul unui ceas are 12 dimensiuni şi dacă una este pusă greşit atunci nu se va potrivi", spune românul Vicovanu.

Itzhak Perlman şi Bill Cosby şi-au dus ceasurile de epocă la Vicovanu, putem spune un adevărat chirurg. Când văduva uneia dintre cele 27 de persoane ucise într-un accident de avion din 1992 ce a avut loc în Flushing Bay, lângă aeroportul La Guardia, i-a dat ceasul din aur plin de apă Omega al soţului decedat, Vicovanu a reuşit să îl facă din nou să funcţioneze.

Chiar şi alţi ceasornicari îl consultă căutând fie piese greu de găsit sau un simplu sfat. Iar atunci când Sotheby's a vrut să repare un ceas de aur Patek Philippe din anii '30 ce nu a mai funcţionat de zeci de ani, l-au sunat pe Vicovanu.

"Unii ceasornicari sunt măcelari", spune John Reardon, directorul diviziei de ceasuri de la Sotheby's. "Fac ceasurile să valoreze mai puţini bani".

Sotheby's scoate la licitaţie peste 600 de ceasuri pe an, unele costând milioane de dolari. "Dacă avem un ceas cu probleme", spune Reardon, "Dimitrie este prima persoană pe care o luăm în calcul. Există o mică dar entuziastă subcultură a colecţionarilor şi clienţilor care cumpără şi vând ceasuri din pasiune şi care apreciază operele de artă ale micromecanicii. Ei au nevoie de ceasornicari talentaţi pentru a-şi conserva colecţiile".

New Yorkul are nenumăraţi ceasornicari, dar numai câţiva pot face un ceas vechi să arate şi să funcţioneze ca şi cum ar fi nou. Printre secretele lui Vicovanu se numără o carte cu 14.000 de funcţii ale pieselor pe care a cumpărat-o acum un deceniu de la un bijutier ai cărui clienţi din timpul Marii Recesiuni dezasamblau ceasurile pentru a scoate aurul din el şi a-l vinde pentru a face rost de bani. Un alt bun de preţ: ochiul ager. "Nimeni nu poate lucra toată ziua folosind lupa", spune Vicovanu. "Te doare capul".

Reprararea ceasurilor a devenit un hobby al lui Vicovanu încă din anii adolescenţei, atunci când era încă în România. El era curios cum funcţiona ceasul de masă al bunicului său şi se întreba dacă îl poate desface. Deşi mulţi tineri au aceeaşi tendinţă, Vicovanu a reuşit să îl monteze la loc. Mai târziu a reparat ceasuri pentru colegii şi profesorii de la facultate, hobby-ul ajutându-l să îşi plătească studiile.

Cariera şi-a început-o în arheologie ca restaurator, orice de la vase de lut de acum 2.000 de ani la decoraţiuni antice, la un complex muzeal din Iaşi. El a învăţat să restaureze ceasuri de epocă din ordinul guvernului comunist al lui Nicolae Ceauşescu, care l-a trimis la Lausanne, Elveţia, la studii. Nu s-a mai întors în România, plecând în 1977 şi reuşind să îşi ia şi fiica Daniela.Ei au imigrat în SUA în 1979, fiind urmaţi de soţia sa la doi ani după. Soţia a murit anul trecut.

Vicovanu poate schimba şi o baterie a unui ceas Longines de serie. Dar majoritatea oamenilor îl caută pentru că reparaţiile făcute de producătorul ceasului sunt scumpe şi pot dura luni întregi. Vicovanu cere 175 de dolari pentru o simplă curăţare, în timp ce reparaţiile complicate ce necesită desfacerea mecanismului costă până la 2.000 de dolari.

Atelierul său de pe strada 47, aflat printre magazine de coliere, brăţări şi cercei de diamante, vinde şi ceasuri vechi, o afacere numită Master of Time de care se ocupă Daniela. Vicovanu repară ceasuri cel mai des în atelierul din Queens. Acolo, 20.000 de piese sunt organizate şi etichetate în dulapuri cu multe sertare.

Atât la magazin, cât şi la atelier el are un set de instrumente de lucru fine - pile acoperite cu praf de diamant, şurubelniţe cu capete extrem de mici, un mic ferăstrău de diamant - şi uleiuri şi vaseline diferite pe care le aplică cu un ac. Pentru a confirma că ceasul funcţionează corect, o maşinărie face echivalentul unei electrocardiograme, înscriind pe hârtie bătăile mecanismului.

"Orice ceas trebuie să fie curăţat şi uns după câţiva ani pentru că altfel nu va mai funcţiona bine", spune Vicovanu. Cauza: uleiul devine ca un lipici.

Este ceva special pentru Vicovanu când este rugat să meargă la Sotheby's pentru a analiza, să spunem un ceas de aur Cartier din 1885 pe care nu l-a mai deschis nimeni (el a descoperit cheia, un şurub aflat sub un ornament de aur). Dar el are şi motive de nemulţumire. Ceasurile din ziua de azi, se plânge el, sunt magnetizate şi uneori sunt stricate de aparatele cu raze X din aeroporturi.

Ceasul său este un Bulova Accutron din 1969, în valoare de 400 de dolari, cu care se laudă pentru că nu este afectat de gravitaţie. "Trebuie să pun ora exactă atunci când dau înapoi un ceas", spune el.

Vitrina magazinului său are câteva ceasuri speciale, precum un Patek Philippe din 1917 făcut special pentru şoferi şi care are ora 12 în poziţia orei 3 pe un ceas obişnuit, fiind mai uşor de văzut atunci când mâinile sunt pe volan. Mai este şi un ceas de buzunar Tiffany din 1934 din aur de 18 karate ce poate fi folosit pe întuneric pentru că semnalizează orele şi minutele cu ajutorul unui gong. Cel mai scump ceas este un Patek Philippe din platină din 1966 ce valorează 19.000 de dolari.

"Este o investiţie", spune el. "Valoarea îi va creşte în timp".

Iar pentru afacerea sa, bineînţeles, timpul este esenţial.