Auto

În urmă cu 10, 20 sau chiar 30 de ani, cele mai noi tehnologii din domeniul auto erau prezentate pentru prima dată pe limuzina de lux a constructorului. Acum a venit rândul SUV-urilor să preia conducerea

18 sep 2018 419 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

În urmă cu 10, 20 sau chiar 30 de ani, cele mai noi tehnologii din domeniul auto erau prezentate pentru prima dată pe limuzina de lux a constructorului, fie acesta BMW, Audi sau Mercedes-Benz. În anii care urmau, pe măsură ce restul modelelor de reînnoiau, şi acestea primeau cel puţin o parte din tehnologiile prezentate iniţial pe „nava-amiral“. Acum a venit rândul SUV-urilor să preia conducerea.

Bavarezii de la BMW vor să se impună cu orice preţ pe segmentul SUV-urilor mari, motiv pentru care au „sărit“ un facelift şi la cinci ani de la cea de-a treia generaţie a lui X5 au venit direct cu cea de-a patra generaţie. Mai mult, X5 vine acum cu cele mai noi tehnologii prezente vreodată pe un automobil BMW. În acest context, întrebarea-cheie este - ce vor mai putea aduce anul viitor noul X7 şi Seria 7 facelift?

Fără nicio îndoială 2018 a fost anul X-ului la BMW, bavarezii fiind concentraţi pe SUV-uri. După lansarea pe piaţă a primului BMW X2 şi a noului BMW X4, a venit a patra generaţie BMW X5 care impresionează prin gama largă de inovaţii şi reprezintă cea mai convingătoare întruchipare de până acum a amprentei Sports Activity Vehicle (SAV) - BMW evitând de la prima generaţie a lui X5 utilizarea termenului de „SUV“. Asemenea predecesorilor săi, BMW X5 va fi construit la uzina BMW din Spartanburg, în SUA. Lansarea pe piaţă la nivel global va avea loc în luna noiembrie 2018, inclusiv în România.

O serie de sisteme de şasiu care îşi fac debutul la un model BMW X - precum suspensia pneumatică pe ambele punţi, direcţia activă integral şi pachetul Off-Road - îmbunătăţesc versatilitatea, calităţile dinamice şi nivelul de confort ale automobilului. Lansarea noului BMW X5 marchează şi prezentarea celei mai bogate game de sisteme de asistenţă şi siguranţă activă cu Driving Assistant Professional şi Parking Assistant Plus. Sunt prezentate o serie de premiere mondiale aşa cum este Reversing Assistant, sistem ce asigură deplasarea cu spatele în spaţii înguste complet independent, Emergency Stop Assistant, care opreşte automobilul în condiţii de siguranţă dacă intervine o urgenţă medicală sau BMW Digital Key, care permite accesul automobilului prin intermediul unui smartphone.

În plus, noul BMW X5 marchează debutul BMW Live Cockpit Professional şi vine cu cea de-a 7-a generaţie a sistemului de infotainment iDrive.

În ceea ce priveşte interiorul, noul X5 vine cu un ampatament mai lung, cu o creştere a lungimii automobilului, un plus în lăţime şi o creştere în înălţime ce oferă noului BMW X5 atât o apariţie impunătoare, cât şi un spaţiu interior mai generos.

Cea mai atractivă particularitate a părţii frontale este grila BMW dublă, acum semnificativ mai mare şi cu contur dintr-o singură bucată. Noul BMW X5 este echipat standard cu faruri LED, în timp ce BMW Laserlight cu faruri LED adaptive poate fi comandat ca opţiune pentru optimizarea funcţiei de fază lungă cu o rază de acţiune crescută de la 300 m (pentru un sistem LED convenţional) la 500 m.

Noul BMW X5 marchează şi o nouă direcţie de design la interior pentru modelele mărcii, care pune accent pe zonele de control şi comandă grupate funcţional pentru a asigura un plus de claritate şi ergonomie, permiţând utilizatorului să se orienteze şi să acceseze rapid funcţiile automobilului.

Structura clară a panoului de instrumente şi a consolei centrale radiază un sentiment de spaţiu. Poziţia ridicată a scaunului, designul nou al bordului şi al display-ului central iDrive, precum şi conceptul de afişare şi control de ultimă oră, asigură un plus de ergonomie şi ajută şoferul să se concentreze la condus. Pasagerii din faţă şi din spate beneficiază de un spaţiu generos în mijlocul unei ambianţe exclusiviste. Materialele alese cu grijă în interior includ noua variantă Vernasca pentru tapiţeria cu piele standard. Alte particularităţi noi concepute să maximizeze starea de confort de la bordul BMW X5 includ scaune multifuncţionale, suporturi de pahare răcite/încălzite, acoperiş panoramic din sticlă Sky Lounge, lumini ambientale dinamice, sistem de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond Surround (va fi disponibil din decembrie 2018), sistem de entertainment pentru scaunele spate Professional cu monitor touchscreen de 10,2 ţoli (25,91 cm) şi aplicaţii din sticlă pentru anumite butoane la interior.

Un al treilea rând de scaune pentru doi pasageri suplimentari poate fi comandat opţional, acest „element“ se aşteaptă să fie disponibil din decembrie 2018. De asemenea, noul BMW X5 are hayon în două secţiuni pentru uşurinţă la încărcare. Dacă este comandată opţiunea Comfort Access, ambele secţiuni pot fi deschise/închise automat şi hands-free. Suspensia pneumatică pe două punţi, de asemenea opţională, permite coborârea pragului cu 40mm. O altă permieră absolută - husa despărţitoare a port-bagajului se pliază şi apoi coboară electric în podeaua portbagajului (disponibilă din decembrie 2018).

În ceea ce priveşte motorizările, noul X5 va fi disponibil de la lansare cu o varietate de motorizări care cuprinde un propulsor V8 şi trei motoare cu şase cilindri dispuşi în linie. Toate vor fi combinate cu transmisie Steptronic cu opt trepte, care oferă eficienţă şi dinamică a schimbării optimizate şi îndeplinesc standardul de emisii EU6d-TEMP.