Auto

Maşinile nu mai sunt doar despre design şi sportivitate, despre hergheliile de cai de sub capotă şi despre interior. Sunt din ce în ce mai mult şi despre tehnologie şi ce poate ea să facă pentru un condus mai sigur şi mai plăcut

15 ian 2019 883 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

Crossoverele şi SUV-urile domină clasamentul celor mai mari creşteri ale industriei auto de la nivel mondial, într-o perioadă în care clienţii doresc un automobil confortabil şi cu un design care să inspire putere. În tot acest timp, dincolo de pariul pe SUV-uri, BMW continuă să dezvolte şi linia „tradiţională“, pentru a promova cele mai noi tehnologii.

Dincolo de imagine şi sportivitate, acum orice nouă generaţie de maşini trebuie să vină cu tehnologie, iar mai nou, dincolo de condus autonom şi sisteme de siguranţă, electrificarea reprezintă prioritatea celor mai mulţi constructori auto. Din acest motiv, cei de la BMW au venit cu noua generaţie a Seriei 3, modelul de clasă medie al bavarezilor, în versiunea 330e Sedan.

Pe acest model, cea mai recentă ge­neraţie a tehnologiei BMW eDrive este combinată cu un motor pe benzină, cu patru cilindri, pentru a oferi o creştere semnificativă a calităţilor sportive, precum şi o experienţă mai intensă a condusului electric.

Primul XtraBoost disponibil standard ce este integrat într-un model BMW măreşte temporar puterea sistemului plug-in hybrid de 252 CP cu până la 41 CP. Pe lângă spontaneitatea răspunsului, noul model are o autonomie electrică cu 50% mai mare faţă de modelul anterior. Acum este posibilă parcurgerea unei distanţe de până la 60 de kilometri în mod pur electric şi fără a polua. Consumul de combustibil şi emisiile sunt reduse cu peste 10% comparativ cu cele ale modelului precedent - la 1,7 l/100 km şi respectiv la 39 g/km.

Electrificarea trenului de rulare contribuie nu numai la eficienţa crescută, dar şi la creşterea plăcerii de a conduce. Sistemul plug-in hybrid cuprinde un motor pe benzină de 2,0 litri, cu patru cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi o putere de 184 CP, alături de un motor electric care generează o putere continuă 68 CP şi o putere maximă de 113 CP. Împreună, cele două propulsoare dezvoltă o putere a sistemului de 252 CP şi un cuplu maxim al sistemului de 420 Nm. Aceste performanţe susţin o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 6,0 secunde.

Experienţa condusului este acompaniată de un design acustic specific modelului, care include o acustică plină de emoţie a motorului şi în interiorul automobilului. Prin urmare, BMW 330e Sedan combină o orientare sportivă şi dinamică cu o atenţie deosebită la detalii. Spre exemplu, printre echipamentele opţionale specifice unui hibrid şi care se găsesc pe noul BMW 330e se numără o funcţie acustică de protecţie a pietonilor.

Până la lansarea pe piaţă a noului BMW 330e Sedan - în vara anului 2019 - noi servicii digitale vor fi prezentate, ceea ce va face ca încărcarea bateriei să fie mai atractivă şi mai convenabilă când se călătoreşte. Mai mult, când este selectată o staţie publică de încărcare, sistemul de navigaţie oferă conducătorului şi o listă de hoteluri, restaurante, cafenele, atracţii turistice şi instituţii culturale recomandare în apropiere. Dis­ponibilitatea staţiilor de încărcare poate fi verificată şi cu ajutorul sistemului de afişare şi operare al automobilului.

Conducătorul primeşte informaţia împreună cu o prognoză a gradului de ocupare a staţiei publice de încărcare la momentul sosirii. În plus, anumite staţii de încărcare pot fi rezervate pentru o perioadă limitată în viitor.