Arts & Design

Primul bancher care a condus operaţiunile locale ale ING s-a îndrăgostit de arta românească acum două decenii şi a adunat câteva sute de lucrări pe care acum le vinde. "Cu anumite excepţii, pe cei mai mulţi dintre artişti i-am şi cunoscut personal“. GALERIE FOTO

08 apr 2019 1560 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Bancherii sunt, în mod tradiţional, pasionaţi de cifre. Arta e, în mod tradiţional, despre frumuseţe. Doar că, dincolo de tradiţie, arta e şi despre cifre. Iar bancherii, dincolo de numere, sunt, uneori, şi iubitori de frumos. Aşa că legătura de suflet dintre un bancher şi artă nu mai pare atât de improbabilă. Iar Anthony van der Heijden este dovada vie.

Numele lui Anthony van der Heijden este sonor pe piaţa bancară din România (şi nu numai), fiind primul executiv adus de grupul olandez ING să conducă operaţiunile locale la mijlocul anilor ’90. Relaţia sa cu România se întrerupe pentru câteva luni în 1999, când acceptă un job la Budapesta pentru aceeaşi bancă, pentru a reveni apoi rapid pe piaţa locală la conducerea Băncii Ţiriac (actualmente UniCredit). Deşi cei mai mulţi îl cunosc pe Anthony van der Heijden ca bancher, el este totodată un iubitor şi colecţionar de artă, şi nu orice fel de artă, ci artă românească. A adunat de-a lungul anilor circa 250 de lucrări ale unora dintre cei mai importanţi artişti români, precum Grigorescu, Câlţia, Bernea, Baba sau Băncilă.

Recent însă, el a vândut o parte dintre acestea şi vrea să mai vândă o serie, dar recunoaşte că sunt şi unele de care nu se va despărţi pentru că au o valoare sentimentală. Operele adunate de-a lungul a mai bine de două decenii îi amintesc de România şi de anii petrecuţi aici. Deşi au trecut mai bine de 15 ani de când a plecat acasă în Olanda, Anthony van der Heijden a păstrat constant relaţia cu „ţara sa adoptivă“, revenind an de an în România, cel mai recent acum câteva săptămâni pentru licitaţia unei părţi a colecţiei sale de artă.

„Citesc zilnic ce se întâmplă în România“, spune fostul bancher, actualmente consultant financiar, într-un interviu acordat După Afaceri Premium după ani de pauză. „An de an vin în România, dar locuiesc acum în Olanda, unde lucrez la o carte pe care urmează să o lansez.“ Mai mult, este preşedintele unei fundaţii care sprijină opera din Olanda şi care organizează o serie de concerte de profil. Pentru că, dincolo de cifre şi artă, el este iubitor de muzică clasică şi operă.

„Mi-am construit cariera în sectorul bancar, lucrând pe pieţe precum Thailanda şi Taiwan. Apoi m-am alăturat ING în România, care era atunci o bancă pentru pieţe emergente.“ A fost numit să conducă operaţiunile locale ale băncii, motiv pentru care s-a mutat la Bucureşti de unde urma să coordoneze ambele pieţe.

„Învăţasem de România la şcoală şi ştiam că fusese o ţară comunistă, pe când eu veneam

dintr-un mediu non-comunist. Până să vin nu aveam prea multe informaţii.“ Iniţial a venit aici singur şi a locuit la hotelul Conti­nental de pe Calea Victoriei (înainte de renovare) şi a avut norocul să stea la etajul 1, în camera în care stătuse şi Regele Mihai când se întorsese din exil, după cum spune chiar el.

„Îmi amintesc că de la aeroport m-a luat un taximetrist care mi-a spus că locuia într-un apartament mic şi totuşi vorbea de bine de România şi-mi spunea ce ţară frumoasă e. M-a plimbat atunci prin zona Unirii.“ Uitându-se în urmă, crede că acela a fost momentul când şi-a dat seama ce idei preconcepute avea privind ţara unde avea să locuiască în următorii circa 10 ani. „Credeam că vin pe altă planetă, dar m-am înşelat. Şi aşa a început relaţia mea de dragoste cu Ro­mânia. Mi-am deschis cu adevărat ochii.“

Îşi aminteşte că la momentul în care a venit el erau multe chioşcuri prin zona Gării de Nord şi erau mulţi oameni care trăiau pe străzi. Şi şi-a dorit să îi ajute. A făcut atunci un program pentru ei pentru a le asigura hrana şi pentru a-i ajuta să aibă unde să se spele. A construit trei duşuri şi le-a oferit şansa să le cumpere alimente de sărbători din magazinele La Fourmi - aşa se numeau atunci - şi doar de acolo. „De la început mi-am dorit să ajut tinerii şi să contribui la dezvoltarea unor oameni.“ A venit în România la finalul lui 1993, când ţara abia învăţa să facă primii paşi în capitalism şi când investitorii străini puteau fi număraţi pe degete. A plecat şase ani mai târziu la Budapesta. „M-am întors la finalul aceluiaşi an, 1999, pentru a conduce Banca Ţiriac. Am plecat apoi din nou în 2004, la vânzarea băncii. De-a lungul anilor m-am întors în România periodic, însă niciodată definitiv. Când ai avut o viaţă atât de intensă ca a mea, vrei o perioadă de linişte.“ Astfel, după ce a plecat din România Anthony van der Heijden şi-a concentrat atenţia pe zona de consultanţă în domeniul financiar. Face asta în continuare, atât în România, cât şi în Asia.

„Cum s-a schimbat România faţă de când am venit prima dată? O să încep cu aeroportul, primul meu contact cu România de fiecare dată când revin în ţară. Este un terminal nou şi modern la sosiri, deşi prea mic. Văd tot mai mulţi oameni care călătoresc.“ Taxiurile - cele galbene - sunt în continuare foarte ieftine, prea ieftine, crede el. În ceea ce priveşte oraşul, vede foarte multe magazine noi şi clădiri de birouri de tip zgârie-nori. Toate acestea indică faptul că economia românească merge în direcţia bună. De partea cealaltă sunt toate tensiunile de pe plan politic. „Cred însă că trebuie admirat ce s-a făcut deja în România şi trebuie descoperit ce mai e de dezvoltat. Citesc zilnic ce se întâmplă în România şi pot spune că, deşi nu există consistenţă în multe aspecte, există multe oportunităţi de dezvoltare.“

Loc de creştere e în multe domenii, printre care şi piaţa de artă, pe care fostul bancher a ajuns să o cunoască bine de-a lungul anilor.

„Când am venit în România la mijlocul anilor ’90, în paralel cu jobul de bancher am început să descopăr muzica şi arta românească. Iniţial l-am cunoscut pe artistul Vasile Grigore şi am mers la el în studio. Apoi am mai făcut astfel de vizite şi am ajuns să văd cum trăiesc ei, artiştii locali.“

Era pasionat de artă încă dinainte de a veni în România. Avea deja o colecţie de circa 100 de hărţi vechi. „Odată cu venirea în Româ­nia mi-am dezvoltat pasiunile în mai multe direcţii. Organizam con­certe - la bancă, acasă, finan­ţam proiecte în domeniu - am avut un proiect cu Mariana Nicolesco, dar şi cu Corul Madrigal.“

Treptat, pas cu pas, colecţia de artă a devenit prioritară. La momentul când el a început să cumpere opere, nu exista o piaţă de artă în România, nu se putea vorbi de un interes financiar, spune Anthony van der Heijden.

De-a lungul anilor a adunat circa 250 de creaţii. „Am cumpărat mereu ce mi-a plăcut. Soţia are un feeling chiar mai bun ca mine, ea având experienţă în industrie. A lucrat în domeniu. În toţi aceşti ani însă, am învăţat şi eu, i-am fost un student bun.“

După mai bine de două decenii de când a început să cumpere, fostul bancher a început şi să vândă din colecţie, recent fiind organizată la Bucureşti o licitaţie de către Artmark. „Cu o rată de adjudecare de aproximativ 80%, licitaţia colecţiei de artă românească a bancherului olandez Anthony van der Heijden a înregistrat o valoare totală de aproape 330.000 de euro. Licitaţia a implicat numeroşi paşi de licitare la lucrările de referinţă din colecţie, înregistrând un record de autor în cazul artistului Marin Gherasim (Drumul Poartă) - 6.000 de euro)“, spun oficialii Artmark. Vedetele licitaţiei au fost operele: Care cu provizii (23.000 de euro) şi Ţărăncuţă (22.000 de euro) de Nicolae Grigorescu, Coloană (22.000 de euro) şi Poiana Mărului (12.000 de euro) de Horia Bernea, dar şi seria de 5 lucrări de Ştefan Câlţia care au însumat 60.500 de euro.

„Procesul de vânzare a fost îndelungat, a durat circa un an. M-am gândit iniţial să fac un muzeu de artă în România, dar nu am găsit interes din partea unor investitori“, spune el. A organizat însă în Olanda, la Domburg (unde a trăit prinţesa Carmen Silva), o expoziţie cu vânzare care a adunat 600 de oameni. „Atunci am văzut că există oameni pasionaţi. E nevoie de efort însă ca să creezi interes.“

A mers ulterior către  Artmark, iar pregătirea licitaţiei a durat câteva luni. „Nu ştiam iniţial dacă să asociez numele meu cu licitaţia, însă mi s-a spus că va da valoare colecţiei şi aşa a fost. Am fost acolo când a avut loc licitaţia, de-asta pot spune că a funcţionat. Am vândut aproape tot.“

Reprezentanţii casei de licitaţii Artmark spun că sunt rare ocaziile când un număr atât de mare de picturi româneşti din perioada anilor 1880 - 2000 sunt aduse împreună spre vânzare.

„Am vândut o parte din lucrări, urmează să mai vând şi altele. Vor exista însă şi o serie de opere pe care le voi păstra, cum ar fi unele lucrări ale Laurei Covaci, spre exemplu.“ Dar şi Tonitza. Printre artiştii săi de suflet el mai menţionează şi cuplul Iacob-Rodica Lazăr, care de-a lungul vieţii au pictat o serie de biserici la sat, Wanda Sachelarie-Vladimirescu sau Sorin Adam.

„Cu anumite excepţii, pe cei mai mulţi dintre artişti i-am şi cunoscut personal. Probabil, în final voi rămâne cu 20-40 de lucrări, nu ştiu încă exact câte. O să păstrez unele de care sunt ataşat sufleteşte chiar dacă nu au o valoare financiară mare.“

Pentru că adunase atât de multe lucrări de artă românească, Anthony van de Heijden spune că deveniseră greu de depozitat. Acesta este unul dintre motivele pentru care a vândut acum. Pe de altă parte, există interes pentru artiştii români, aşa că acesta este un moment bun să vinzi. Prin comparaţie cu Occidentul însă, România e încă departe. Potrivit lui, unele estimări pentru artişti români deja consacraţi sunt încă la o rată pentru care cu greu ai putea cumpăra în altă parte lucrări de început sau chiar afişe.

„Piaţa e încă mică, subdezvoltată, dar prezenţa unor artişti români peste hotare (precum Adrian Ghenie - n. red.) ajută.“

Pe viitor nu ştie dacă îşi va îndrepta atenţia către o altă piaţă pentru a dezvolta o nouă colecţie. Ca să poţi face asta, trebuie să cunoşti şi să înţelegi piaţa respectivă, iar în cazul său, el a descoperit şi învăţat despre România de-a lungul mai multor ani. „O să studiez ce e nou şi vom vedea ce ne rezervă viitorul. Eu sunt olandez şi pasionat spre exemplu şi de artă veche olandeză, însă este greu de colecţionat deoarece este foarte scumpă.“ Are câteva tablouri, dar sunt primite moştenire. Colecţia de artă românească pe de altă parte a dezvoltat-o el.

„Dacă aş putea colecţiona orice artist din lume, aş alege un impresionist, poate pe Renoir.“ Olanda a dat şi ea o serie de artişti de seamă, precum Rubens sau Rembrandt, dar fostul bancher preferă impresioniştii. La final de ianuarie a mers la Berlin pentru o colecţie impresionantă de opere ale lui Rembrandt. Rubens e şi el spectaculos, însă e ca un fotograf înainte de a apărea aparatele foto. „Im­presioniştii pe de altă parte sunt mai artistici.“

Iar în final, arta este despre asta. Şi despre bani, dar mai întâi de toate e despre frumos.

 

Anthony van der Heijden - „Cu anumite excepţii, pe cei mai mulţi dintre artişti i-am şi cunoscut personal. Probabil, în final voi rămâne cu 20-40 de lucrări, nu ştiu încă exact câte. O să păstrez unele de care sunt ataşat sufleteşte chiar dacă nu au o valoare financiară mare“.