Arts & Design

Florica Zaharia, o româncă ce a lucrat 30 de ani pentru MET, unul dintre cele mai importante muzee ale lumii, s-a întors acasă şi a deschis un muzeu al textilelor într-un sat din Hunedoara

21 sep 2019 1635 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Există puţine muzee în lume care să aibă o sonoritate mai bună ca Met-ul american. Comparabile sunt - poate - doar Louvre în Paris, British Museum la Londra şi Ermitajul din Sankt Petersburg. Este cel mai important muzeu de artă din Statele Unite, amplasat în inima cartierului Manhattan din New York, care este la rândul său inima ţării, chiar dacă nu din punct de vedere geografic, ci spiritual şi din perspectiva businessului. Aproape 7 milioane de oameni din toată lumea au trecut anul trecut pragul muzeului care are în colecţia permanentă 2 milioane de lucrări împărţite între 17 departamente curatoriale. Unul dintre acestea este cel de conservare a textilelor, departament la dezvoltarea căruia a contribuit masiv, timp de aproape trei decenii, românca Florica Zaharia. În urmă cu mai puţin de trei ani ea s-a întors în România unde îşi continuă munca în domeniu, dar cu un proiect de familie. Este vorba de Muzeul Textilelor, înfiinţat în localitatea sa natală, Băiţa, din judeţul Hunedoara.

„Florica Zaharia s-a alăturat departamentului (de conservare a textilelor – n.red.) în 1988 şi l-a condus începând cu 2003, perioadă în care a lucrat cu o serie de conservatori textili renumiţi la nivel mondial. Ea a făcut cercetare, a publicat o serie de lucrări, a ţinut prelegeri, a curatoriat expoziţii şi a predat elevilor pe teme diverse precum materiale textile şi tehnologie, textile din Europa de Est sau conservarea textilelor.“ Aşa sună descrierea româncei pe site-ul Muzeului Metropolitan Museum of Art din New York. Ea a absolvit un program de masterat cu specializarea tapiţerie, structura textilelor şi design, pentru a-şi continua apoi studiile cu un doctorat în arte vizuale (pictură, sculptură, film sau fotografie), concentrându-şi atenţia pe textile şi tehnologii, conform aceleiaşi surse. Doctoratul l-a obţinut de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

„Viaţa mea profesională a început ca artist plastic, creator în arta tapiseriei şi a contexturilor textile“, povesteşte chiar Florica Zaharia. Apoi, în momentul emigrării în Statele Unite ale Americii, cariera sa a luat o altă turnură. Era finalul anilor ’80.

„Fiind nevoită să-mi caut un loc de muncă, întâmplarea m-a dus spre bine cunoscutul The Metropolitan Museum of Art (The Met). În 1988 mi-am început cariera de conservator textil în departamentul de conservare a textilelor (Department of Textile Conservation) al Metropolitanului.“ Rămasă în acelaşi departament, dar avansând în ierarhie, în cincisprezece ani ea a trecut prin toate titlurile existente în nomenclatura profesiei din acea perioadă, şapte la număr, de la titlul de restaurator (restorer) la cel de şef al departamentului (conservator in charge).

Responsabilităţile sale în cadrul The Met s-au schimbat odată cu avansarea profesională - de la zilele de muncă petrecute restaurând tapiseria flamandă numită „Christ is Born as Man’s Redeemer“ (Burgos tapestry) pentru care a fost iniţial angajată, la coordonarea activităţii departamentului de conservare a textilelor care implica o complexă comunicare cu personalul din departament, dar şi cu multiplele alte departamente ale muzeului şi în special cu personalul din conducerea instituţiei.

„M-am bucurat de experienţa conducerii departamentului format din profesionişti de renume mondial până la pensionarea de la Metropolitan din 2016. În acel moment am adăugat listei titlurilor profesionale pe cel onorific de Conservator Emerit al The Metropolitan Museum of Art.“

Călătoria ei profesională nu s-a încheiat însă aici, odată cu plecarea de la muzeul Metropolitan Museum of Art, ci a continuat cu un nou proiect, de această dată antreprenorial.

„Cred că, dimpotrivă, cariera a evoluat prin proiectul la care m-am îmbarcat în România alături de soţul meu Romulus şi de fiica noastra Ana. Este vorba de proiectul Muzeului Textilelor, înfiinţat în localitatea Băiţa din judeţul Hunedoara, proiect prin care dorim să participăm la prezervarea patrimoniului textil universal, la crearea unui context global în care textilele româneşti să se regăsească şi la promovarea textilelor ca artă.“

Pasiunea colecţionarului este, după cum spune chiar Florica Zaharia, strâns legată de dorinţa de cunoaştere, care pentru ea şi soţul său a început încă din perioada studenţiei, din anii ’70.

„Pentru mine s-a adăugat dorinţa de a te recunoaşte printre ceilalţi semeni, de a-ţi defini identitatea pe înţelesul tuturor. Sigur, educaţia de acasă, primită în special de la mama, Victoria Tripon, a pus bazele înţelegerii materialului textil şi a carierei mele în acest domeniu.“

Această iniţiere, continuată cu educaţia academică şi mai târziu cu experienţa acumulată lucrând cu excepţionala colecţie şi activitate muzeistică a muzeului Metro­politan, a conturat ideea instituţiei cultural-educative care s-a materializat în proiectul Muzeul Textilelor.

„A fost un proces acumulativ, început simplu prin pasiunea pentru textile, care a devenit un plan sistematic dezvoltat în ultimii cincisprezece ani.“

Ideea întoarcerii în locul de unde a plecat s-a îmbinat cu ideea creării unei instituţii cultural-educative în România şi în special plasarea ei în mediul rural al minunaţilor Munţi Apuseni. Muzeul Textilelor are trei spaţii, două în Băiţa şi unul în Hărţăgani, în judeţul Hunedoara. În prezent, unitatea principală din Băiţa este în restaurare.

„Acest lucru nu ne împiedică să continuăm programele ambiţioase pe care le avem legate de îmbogăţirea colecţiei, prezervare, expoziţii, cercetare, educaţie şi colaborare cu alte instituţii.“ Acestea se desfăşoară în spaţiul Corpului B al Muzeului din Băiţa şi în gospodăria tradiţională din Hărţăgani, Corpul C al Muzeului.

„Lucrăm cu o colecţie de aproximativ 12.000 de piese care include textile bidimensionale, costume şi instrumentar textil. Acestea aparţin patrimoniului universal în proporţie de aproximativ 60%, iar restul sunt piese româneşti.“

Muzeul are şi o bibliotecă de specialitate şi o colecţie de referinţe pentru fibre, contexturi şi coloranţi textili sistematic formată, „care continuă să se îmbogaţească prin studiile şi cercetările curente şi de vi-itor“.  

Florica Zaharia s-a întors în România alături de familie în 2016 după mai bine de trei decenii. Mai exact, în 1984 soţul său era trimis să lucreze la o societate româno-mauritaneză. A plecat împreună cu familia în Mauritania, un stat din vestul Africii.

„Am plecat pe fundalul unei situaţii tensionate pe care o trăiam din cauza publicării romanului „Ademenirea“ de către socrul meu, Romulus Zaharia, român neagreat de către autorităţile comuniste. Doi ani mai târziu eram printre emigranţii politici care încercau să-şi găsească un loc, undeva în afara îngrădirilor sistemului comunist.“

A ajuns apoi în Statele Unite, o ţară supranumită de mulţi „tărâmul tuturor posibilităţilor“ şi astfel a început „aventura“ The Met. După căderea sistemului comunist a revenit des în România, era – după cum spune chiar ea - un fel de a-şi reîncărca bateriile şi de a pregăti reîntoarcerea acasă.

„Ne-am restabilit în România în 2016. Am spus-o des, dacă aş fi avut două vieţi, una mi-ar fi plăcut să o trăiesc pe de-a-ntregul în Stalele Unite ale Americii, care este un loc fascinant, fără de care nu eram ce sunt astăzi. Dar, deoarece avem o singură viaţă, am ales să ne întoarcem în ţara de origine, unde rădăcinile ne sunt foarte puternice.“

Le-au lipsit familia, locurile natale şi înţelepciunea vieţii tradiţionale. La polul opus, nu au dus dorul complicaţiilor unui sistem birocratic, lipsit de pragmatism. Eliminarea ambiguităţilor din legislaţie, respectarea legislaţiei şi extinderea sprijinului şi atenţiei date culturii şi educaţiei sunt cele trei lucruri despre care Florica Zaharia vorbeşte că sunt necesare pentru dezvoltarea României.

Acum, odată întoarsă în ţară, îi lipseşte New York-ul care i-a fost acasă timp de aproape 30 de ani. „Evident, cel mai dor îmi e de Muzeul Metropolitan, de prietenii şi colegii din acea instituţie. Ei îmi lipsesc cel mai mult.“De fiecare dată când revine în oraşul care nu doarme niciodată, supranumit în fel şi chip, de la Marele Măr (Big Apple), capitala lumii, Gotham sau Metropolis la „Centrul universului“ (The Center of the Universe), vizitează din nou The Met.

„Dacă ar fi să aleg locurile mele preferate din New York, pe primul loc este departamentul de conservare al textilelor în care mă simt ca acasă şi bineînţeles întregul The Met. Muzeele, galeriile de artă şi de antichităţi, flea market-urile şi Central Park sunt alte destinaţii favorite.“

Când vine vorba de o comparaţie între cele două ţări pe care le consideră într-un fel sau altul acasă, Florica Zaharia spune că traficul este problematic peste tot, dar cel din România iese în dezavantaj din cauza maşinilor mai puţin performante decât cele ale newyorkezilor, dar şi din cauza nerespectării legislaţiei, un fenomen „cu care ne întâlnim, din păcate, mult prea des în România“.

Totuşi, în România se găseşte cafea dintre cele mai bune. „Art Café-ul Muzeului Textilelor este apreciat şi pentru cafeaua pe care o serveşte zilnic. Este adevărat că ne lipsesc anumite produse din gastronomia internaţională de la New York, dar în România avem deosebita plăcere de a avea produsele din grădina proprie şi de la producătorii locali, bunătăţi sănătoase pe care în New York nu le găseam nici măcar la faimoasa piaţă din 14th Street.“ 

Pe scurt, nicăieri nu e mai bine ca acasă, oriunde e acest acasă.