Arts & Design

Decoraţiuni efemere

10 mai 2017 755 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

O plantă de apartament sau un animal de companie? Ce-aţi oferi mai degrabă unui prieten? Specialiştii în arta aranjării florilor cred că nu e mare diferenţă între cele două, ţinând cont că ambele au nevoie de aceeaşi pasiune, de aceeaşi dedicare şi acelaşi altruism generator de bună-dispoziţie. Nu-i nevoie de tehnici sofisticate ca Ikebana, însă un strop de creativitate în alegerea florilor din cămin poate schimba simţitor atmosfera de acasă.

„Putem alege flori cu inflorescenţe bogate pentru a le aşeza pe o masă în living sau pe o servantă. Putem avea o singură floare de sezon într-o vază mică lângă chiuveta din bucătărie, iar în baie un aranjament cu bambuşi, în timp ce pe pervazul din dormitor putem aşeza o orhidee într-un vas deosebit“, spune Alina Muşat, manager de marketing la Florăria cu Poveşti, o florărie online la fel de cochetă cum o arată şi numele, care livrează buchete şi aranjamente prin mesageri îmbrăcaţi elegant la costum. Din respect pentru destinatari, dar şi pentru flori.

Practic, niciun loc din casă n-ar trebui vitregit de prezenţa unei flori, cheia este însă ce fel de plantă alegem. Nu orice ghiveci ori glastră poate sta confortabil într-o anumită zonă a casei. Folosirea unor ghivece cu plante mici într-un loc va avea un efect total diferit de un ghiveci de dimensiuni mari, cu o plantă mai înaltă, mai voluminoasă, în acelaşi spaţiu.

„Printre cele mai populare opţiuni se numără violetele africane, care înfloresc tot timpul anului şi au o diversitate coloristică destul de mare. În plus, sunt foarte uşor de întreţinut şi se înmulţesc rapid. Foarte populare în ultima vreme sunt şi orhideele Phalaenopsis, de asemenea uşor de întreţinut şi cu perioade multiple de înflorire. Alte plante recomandate sunt suculentele, bambusul, Stephanotis, Ka­lanche, begoniile, Oxalisul“, spune Alina Muşat.

Plantele de interior sunt specii care au nevoie de temperaturi mai ridicate şi constante, dar şi de un mediu controlat pentru a supravieţui. Apa şi lumina sunt regulile care dictează îngrijirea lor.

„Dacă vorbim despre flori tăiate, criteriul esenţial este preferinţa fiecăruia în ceea ce priveşte cromatica, aspectul florii şi al frunzelor, prezenţa sau absenţa parfumului. Florile la fir şi implicit buchetele şi aranjamentele florale au în primul rând rol estetic, aşa că este extrem de important să alegem variantele care ne încântă din punct de vedere vizual“, explică Andreea Uceanu, general manager al reţelei Floria, specializată în comercializarea de buchete de flori şi aranjamente florale.

O influenţă semnificativă are şi modul în care este mobilată locuinţa şi cât de mult se doreşte integrarea florilor şi a buchetelor în decor.

„Pentru o casă mobilată într-un stil nordic - minimalist, se pot alege buchete bogate într-o singură culoare. Buchete de trandafiri albi, trandafiri David Austin, buchete de cale, buchete de bujori sau buchete cu multe lalele“, spune Andreea Uceanu. Floria operează o platformă online, Floria.ro, dar şi reţeaua de florării - Floria în Stradă, divizia de evenimente speciale - Floria La Evenimente, divizia de vânzare engros de flori, plante şi accesorii florale, precum şi Floria Amenajări Peisagere.

Plantele pot deveni chiar şi elemente de decor în casă, salvând anumite zone prea aglomerate sau dimpotrivă, prea aerisite, ori aducând culoare într-un colţ tern al unei încăperi, este de părere directorul artistic Anda Roman.

„Zonele pline de aglomerări de obiecte dezorganizate, zonele în care mobila nu s-a mutat din loc de multă vreme, zonele care nu sunt aerisite zilnic creează energie stagnantă în acel spaţiu şi ar fi de dorit să le eliberăm. Uneori însă, ataşamentul emoţional pe care îl avem faţă de aceste blocaje este foarte mare, aşa că, oricât ne-am dori, nu putem scăpa de ele. De aceea, este important să ştim care sunt elementele care ne pot ajuta să echilibrăm energetic casa“, spune Anda Roman, care se descrie pe site-ul personal ca fiind „creator de ambianţă“.

Plantele ne pot scăpa de aceste blocaje, crede directorul artistic, dacă alegem unele cu care să rezonăm. Totuşi, planta nu e totul, mai ales în materie de design. Suportul în care este aşezată nu poate trece neobservat într-un spaţiu închis.

„Eu recomand ghivecele din materiale naturale - lut, ceramică, praf de piatră, piatră - din raţiuni estetice, dar şi practice. Cele din plastic sunt şi foarte urâte, dar şi foarte nesănătoase pentru plante. Este foarte important ca ghiveciul să fie cu găuri, aşa încât vasul să nu reţină prea multă apă, caz în care rădăcina poate putrezi“, spune Anda Roman.

Decalogul plantelor

Chiar dacă ar putea părea că totul este permis în aşezarea plantelor în casă, există câteva contraindicaţii clare pe care ar trebui să le respectăm ad-litteram. Florile parfumate nu-şi au locul în dormitor, pentru că pot provoca alergii sau senzaţii de migrenă. Crinul, de pildă, conţine uleiuri volatile şi substanţe saponine (în contact cu apa, formează o spumă), care pot provoca astfel de simptome dacă este aşezat în camera de dormit. De altfel, florile parfumate, precum crinul sau zambilele, nu sunt folosite în dormitoare sau, dacă acolo sunt aşezate, trebuie scoase din încăpere cu câteva ore înainte de culcare. Plantele fără parfum însă sunt recomandate pentru purificarea aerului din încăpere, iar aşezate în dormitor, contribuie la oxigenarea creierului şi asigură un somn liniştit.

„Lista plantelor care nu sunt indicate pentru a fi ţinute în casă este deschisă de leandru, care, deşi are flori minunate, este una dintre cele mai otrăvitoare plante. Nu veţi fi însă tentaţi să ţineţi leandrul în casă, deoarece creşte foarte repede în înălţime. Alte plante toxice sau otrăvitoare sunt ricinul, cucuta, laurul, dieffenbachia şi datura. În general, toate plantele verzi sunt toxice dacă sunt ingerate, aşa că aveţi mare grijă dacă aveţi în casă copii mici sau animale de companie, acestea din urmă fiind deseori tentate să miroasă sau să mănânce frunze sau tulpini şi se pot îmbolnăvi grav“, spune Alina Muşat.

Contraindicaţiile variază de la o persoană la alta, astfel că şi factorii alergeni sunt un criteriu important, de care anumiţi oameni trebuie să ţină cont. Atât pentru ei, cât şi pentru animalele lor de companie.

„Se ştie că există plante care sunt toxice pentru animale sau pentru copiii care au un fond alergic. De exemplu, o specie de crin - Lilium Longiflorum -  este toxică pentru pisici, poate fi chiar fatală dacă pisica mănâncă din plantă. Şi bulbul de narcisă este toxic dacă este mâncat de animale. Altă plantă care tinde să fie folosită des în interioare şi care poate da reacţii alergice copiilor sau persoanelor cu un fond alergic dacă este atinsă mult sau ingerată este iedera (Hedera Helix). O plantă cu frunze lungi, ascuţite, cred că este agresivă în spaţiu, «împunge»“, spune Anda Roman.

Atât florile tăiate, cât şi plantele în ghiveci au nevoie de hidratare, de un loc cu lumină adecvată şi lipsit de curenţi puternici de aer. Astfel, în cazul florilor tăiate este bine ca apa să fie schimbată o dată la două zile, codiţele să fie tăiate câte un centimetru, iar frunzele să fie totdeauna deasupra nivelului apei. În general, apa folosită pentru udare trebuie să aibă temperatura camerei. Excepţie face orhideea Phalaenopsis, la rădăcina căreia se recomandă punerea a unu-două cuburi de gheaţă, în loc de udarea directă.

Florile tăiate trebuie aşezate în locuri răcoroase, departe de surse de căldură sau câmpuri electromagnetice - televizor sau calculator.

„Dacă discutăm despre plante originare din zone cu climă temperată sau temperat excesivă (sezoane cu temperaturi şi condiţii meteo extrem de diferite), este indicat ca acestea să fie păstrate în exterior, pentru a beneficia de ciclul natural pe care îl au în zonele de provenienţă“, spune managerul Floria.

Vânzătorii din florăriile sub acest nume le dau clienţilor chiar şi mici manuale de îngrijire pentru plantele pe care le achiziţionează, pentru ca aceştia să ştie ce trebuie şi ce nu trebuie să le ofere plantelor.

Deşi se crede că plantele de interior sunt sezoniere, Andreea Uceanu, general manager Floria, afirmă că acestea nu se schimbă în funcţie de sezon.

Dacă planta este îngrijită corespunzător, aceasta va avea un aspect bun pe parcursul întregului an, iar între perioadele de înflorire îşi va păstra aspectul verde şi frumos al frunzelor. Doar plantele de exterior au sezonalitate. Contează astfel modul în care sunt ţinute şi îngrijite.

„Vasul în care sunt aşezate florile este un element foarte important pentru a le pune în evidenţă - trebuie să fie potrivit atât cu forma şi cu mărimea florilor, cât şi cu restul decorului camerei“, spune şi Alina Muşat, de la Florăria cu Poveşti.

Designerii şi specialiştii florari cad de acord asupra faptului că florile „trădează“ o personalitate sensibilă, creativă, optimistă, deschisă, calmă şi cu simţ artistic.

„Plantele au un rol important în reducerea stresului, în creşterea productivităţii şi a capacităţii de concentrare, dar şi a nivelului de toleranţă la durere. Folosirea plantelor în spaţiile interioare ne impactează starea de bine“, consideră Anda Roman.

Nu în ultimul rând, spune Alina Muşat, florile pot, prin mirosul lor, să trezească amintiri. Ce altă călătorie în timp mai frumoasă cunoaşteţi?