Arts & Design

Cum s-au transformat 400 de clopoţei şi 5.000 de euro în atelierul De Ceramică: M-am împrumutat, mi-am cumpărat cuptor şi m-am apucat de treabă. Ceramica are ceva terapeutic

26 mar 2020 1128 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Ceramica trece în prezent printr-o revenire spectaculoasă la nivel global, nevoia de deconectare prin reconectarea cu natura, filosofia de slow living, dar şi explorările artistice cu fel şi fel de materiale, reinventând un domeniu vechi de când lumea. Iar pentru a simţi toată această prospeţime, cel mai bine este să intri într-un atelier de ceramică, aşa cum este cel al Mădălinei Teler, undeva pe lângă Gara de Nord. Zis şi făcut.

„Am ajuns la şapte ani de când am lansat De Ceramică. Mă gândesc să sărbătoresc. Fac ceramică din liceu, sunt tehnician ceramist cu patalama“, spune Mădălina. 

De sub bretonul stufos, îi lucesc doi ochi curioşi, iar deasupra puloverului de lână stă un şorţ pastelat. În atelier se munceşte, este o pulbere fină peste tot şi miroase a ceai şi a lut, a gips, a cuptor încins. Este de fapt un miros specific unui atelier de ceramică.

„Cred că mama mi-a insuflat această pasiune, pentru că mă ducea la fel şi fel de cursuri. Apoi am avut norocul unei profesoare care a văzut ceva în mine şi datorită căreia am ajuns să dau la Tonitza (secţia de ceramică a Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza - n. red.). Apoi a urmat Facultatea de Arte, unde am continuat partea de ceramică, deşi la începuturi mă imaginam mai mult în zona de grafică.“

Nu s-a temut niciodată că nu-şi va găsi un loc de muncă, deşi făcea parte dintr-o generaţie în care mai toţi dădeau la Academia de Studii Economice sau la Politehnică pentru a avea un job sigur, aşa cum au avut şi părinţii lor. 

După facultate, a urmat un master de Design Interior. A făcut acest pas după ce lucrarea cu care a terminat studiile, un proiect de 2 metri pe 2 metri din plăci ceramice, i-a atras atenţia unui profesor care a îndrumat-o spre partea de design.

Primul job a fost chiar în zona de design, lucrând la decorurile din interiorul magazinului de mobilier Kika. A durat doar şase luni, apoi a mai venit un proiect cu un investitor belgian, iar apoi a urmat ceramica.

„În iarna în care am terminat facultatea, alături de un prieten ceramist, am decis să facem ceva şi să participăm la un târg de Crăciun. Am realizat 400 de clopoţei şi, surprinzător, i-am vândut pe toţi!... Şi aşa a început lucrul cu ceramica. Îmi place mult să lucrez cu mâinile. Cred că dacă nu aş fi fost ceramist, aş fi fost mecanic auto.“

Coacerea celor 400 de clopoţei s-a făcut în cuptorul amicului ceramist, dar Mădălina a realizat atunci că şi-ar dori şi ea o astfel de „jucărie“. S-a împrumutat cu 5.000 de euro şi cam aşa a început totul, în casa părinţilor. 

„M-am împrumutat de bani, mi-am cumpărat cuptor şi m-am apucat de treabă! Am cooptat-o şi pe sora mea şi am făcut o mică echipă, echipa Surorile Teler ;)."

Atelierul s-a numit simplu, De Ceramică. De ce? De ce nu? 

„Asta făceam. Aşa sunt eu şi ca om, foarte directă. Am început cu obiectele precum pahare, boluri, farfurii pentru că am convingerea că produsul trebuie să fie util. Au urmat târgurile, iar apoi am intrat în magazinele de design.“

Coincidenţă sau nu, lansarea proiectului De Ceramică s-a suprapus cu începuturile mişcării de promovare a designerilor locali. 

În 2013 are loc prima ediţie a Romanian Design Week, care s-a transformat în cel mai mare eveniment dedicat designerilor locali, din toate breslele. Apoi au apărut magazinele de profil, care au început să promoveze produsele realizate local, Dizainăr fiind un astfel de concept store. 

Odată cu mişcarea creativă care a împrospătat Bucureştiul, la nivel global ceramica a intrat într-o formă de reinventare.

„Lucrul cu ceramica are ceva terapeutic, ca de altfel orice tip de lucru manual. În anii ’60, ceramica a fost foarte în tendinţe, dar o revedem acum din nou populară datorită conceputului de slow living, dar şi pentru că materialul a devenit foarte folosit în zona de artă. Vedem instalaţii, bibelouri, fel şi fel de piese produse din acest material.“

Fără să îşi propună, Mădălina Teler şi De Ceramică s-au înscris în tot acest curent, fineţea liniilor făcând din piesele atelierului produse de design. 

„Îmi place minimalismul. Am o plăcere pentru linii. Mă inspiră tot ce văd în jurul meu. Îmi plac gardurile, iar uneori pornind de la combinaţia de linii care le formează găsesc inspiraţie pentru obiectele mele. Mă joc cu texturi şi culori. Îmi place enorm Bucureştiul, este un mozaic, o bijuterie.“ 

Odată mişcat bulgărele, şi atelierul De Ceramică s-a mutat din casa părinţilor, într-o casă mai mare, veche, dar frumoasă, din zona Gării de Nord.

„În urmă cu cinci ani ne-am mutat în actualul atelier, cu acelaşi cuptor. Aici avem şi un mic showroom, primim mai multe vizite şi spaţiul este potrivit pentru cursurile de ceramică şi alte evenimente.“

Era anul 2014 când Mădălina lansa cursurile. Fiecare durează circa o lună, fiind format din patru sesiuni, de câte 2-3 ore. Este o activitate secundară, care se desfăşoară doar atunci când ea are timpul necesar.

„Nu vreau să mă aglomerez pentru că în primul rând mie-mi place să lucrez aici, aşa că am nevoie de timp şi de spaţiul acesta.“ 

Nevoia de timp a venit odată cu dezvoltarea atelierului, care acum a ajuns şi la colaborări cu zona de HoReCa, unde livrează veselă personalizată. Origo, de exemplu, una dintre cele mai cunoscute cafenele din Bucureşti, sau Muzeul de Artă Recentă (MARe) sunt colaboratori ai De Ceramică. Iar lista se va completa în curând, astfel că acel cuptor iniţial ar putea fi înlocuit de unul mai mare.

Toate pe rând şi la timpul lor, aşa cum este de fapt şi lucrul cu ceramica, porţelanul, în cazul Mădălinei.

Iniţial, porţelanul este un praf, care se combină cu apă şi cu alte substanţe, de unde rezultă un material care se numeşte barbotină. 

„Totul porneşte de la o idee, o schiţă. Apoi ideea aceea se transformă într-un prototip după care se realizează matriţa de turnare. Torn apoi barbotina în matriţa de ipsos, o las 15 minute până formează perete în limbaj tehnic sau obiectul propriu-zis. El iese din matriţă în cât timp vrea, apoi rămâne la uscat.“

Nu poţi să grăbeşti această despărţire, aşa cum nu ar trebui să grăbeşti coacerea unui fruct.

„Urmează apoi prima ardere, arderea de biscuit, la 800-900 de grade. Durează totul o zi. Iei apoi obiectul şi îl finisezi, cu şmirghel, în apă. Dacă totul este în regulă, aplici glazura.“

Apoi mai urmează o ardere, de 48 de ore, la 1.250 de grade. Nici aici nu poţi grăbi lucrurile. 

„Nu arde continuu, dar nici nu ai cum să deschizi cuptorul la sute de grade. Aştepţi să se răcească şi să scadă temperatura. Nu scoţi obiectele mai devreme, pentru că se pot întâmpla accidente. Se pot crăpa de la şocul termic.“

Această aşteptare a perfecţiunii, răbdare faţă de un proces natural, este de fapt partea interesantă a ceramicii. De aici derivă puterea sa terapeutică. Când în lumea asta totul trebuie să fie acum, pe loc, potenţat, aditivat, pe steroizi, pe repede-înainte, obiectul de ceramică te forţează să te opreşti, pentru că altfel strici totul. Ceramica te scoate din ritmul tău şi te introduce în ritmul său, de aici venindu-i întreaga putere. 

„Totul durează, totul are ritmul său, dar de aceea ceramica este specială.“

Fragilitatea este doar aparentă.