Arts & Design

Cum introducem la interior culoarea anului 2019 fără investiţii foarte mari? Patru designeri vin cu idei. „Culoarea acestui an schimbă total atmosfera" Galerie FOTO

27 feb 2019 1628 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Schimbarea pe care a făcut-o anul acesta Institutul Pantone, poate cea mai importantă autoritate la nivel global în materie de culori, este aproape dramatică. De la ultra-violetul anului trecut, complex şi contemplativ, care parcă te forţa să ieşi din zona de confort pentru a accede noi lumi, anul acesta Pantone a trecut la Living Coral, o culoare jucăuşă, socială, dar mai ales protectoare. Coincidenţă sau nu, într-un 2019 pe care toţi îl văd cu ochi mai puţin buni, opţiunea Pantone ar putea fi exact raza de soare de care aveam nevoie. Cum o aducem însă în casele noastre?

„Culoarea acestui an schimbă total atmosfera. De la Ultra Violetul anului 2018, ce oferea dramatism şi mister, Living Coral este o culoare puternică, pozitivă şi caldă, cu un subton auriu ce o energizează. La interior, această culoare sugerează întoarcerea la un spirit mai ludic, familiar, confortabil şi optimist“, spun reprezentanţii Intro Design, unul dintre cele mai cunoscute showroom-uri de mobilă din Bucureşti.

Ideea de confort şi de familiaritate devine tot mai importantă, exact acest impuls de apropiere stând la baza deciziei celor de la Pantone de a face din Living Coral culoarea anului 2019.

„Ca reacţie la asaltul tehnologiei şi al intruziunii social media în vieţile noastre, suntem în căutarea unor experienţe autentice care ne protejează intimitatea şi ne facilitează conexiunile“, se arată pe site-ul Pantone.

Practic, aşa cum un coral protejează lumi în jurul său, tot aşa inserţia acestei culori în habitatul propriu poate proteja căldura unui cămin.

„În etalarea sa glorioasă, dar mai degrabă ascunsă în adâncurile marine, această culoare efervescentă ne fascinează ochii şi mintea. Stând la baza unui ecosistem natural, plin de viaţă, Living Coral aminteşte de felul în care un recif adăposteşte la rândul său un întreg caleidoscop de culori“, mai spun reprezentanţii Pantone.

Alegerea culorii nu este deloc întâmplătoare, Pantone ducând acest proces la rangul de ştiinţă.

„Faţă de 2018, care a fost anul ultra-violetului rece, 2019 vine cu Living Coral, o nuanţă plăcută de portocaliu-piersică, optimistă, caldă, care imprimă bună-dispoziţie. Este o culoare ce îndulceşte un interior, indiferent de contextul în care o utilizăm“, spun şi reprezentanţii locali ai brandului de mobilier de lux Ethan Allen care deţine un showroom în zona de nord a Bucureştiului.

De 20 de ani culoarea anului stabilită de Pantone influenţează dezvoltarea de produse, opţiunile de cumpărare din mai multe industrii, pornind de la modă, la obiecte de design interior sau chiar industrial, ambalaje sau design grafic.

„Pentru a determina culoarea anului, experţii Pantone străbat întreaga lume în căutarea de noi influenţe cromatice. Asta implică analiza industriei de divertisment şi a producţiei cinematografice, vizionarea colecţiilor de artă şi a lucrărilor noilor artişti, modă, toate ramurile designului, evoluţia condiţiilor socio-economice. Influenţele pot veni din zona tehnologiei, materiale, texturi, platformele social media sau evenimente sportive care captează atenţia unei lumi întregi“, mai completează reprezentanţii Pantone.

După un proces atât de complicat, de obicei nici culorile alese nu sunt facile. De altfel, Living Coral nu este nici roşu, nici galben, nici portiocaliu, nici roz, nici auriu. Atunci cum îl introducem în casele noastre, cum îl asortăm?

„Putem introduce câteva accente de culoare folosind fie o lampă sau un fotoliu, mici obiecte de mobilier sau poate accesorii mai mici“, spune Anda Roman, proprietara showroom-ului cu acelaşi nume.

La fel crede şi Ca­ro­lin Ivănescu, marketing & communication executive manager în cadrul Mobexpert, decoraţiunile şi obiectele de accent având puterea de a schimba atmosfera oricărui ambient.

„Pernuţele decorative, vazele, veiozele, pledurile sunt doar câteva accesorii cu ajutorul cărora putem fi în tendinţe anul acesta, fără a trebui să dăm casa cu susul în jos. Acestea sunt obiecte ce pot fi înlocuite cu uşurinţă, fără a implica mari costuri“, spun şi reprezentanţii Ethan Allen, pe a căror listă intră şi husele făcute la comandă în această nuanţă.

„Pentru interioarele minimaliste, unde piesele de mobilier reprezintă elemente centrale, accentele de culoare se pot regăsi în culoarea pereţilor (tapet), a draperiilor sau a pardoselii (covor). O variantă simplă de a introduce această culoare în ambient ar fi aranjamentele florale în nuanţe derivate din Living Coral“, completează Carolin Ivănescu.

Mai departe însă, înainte de a introduce aceste elemente, trebuie să ţineţi cont şi de „atmosfera“ generală a locului vizat.

„Living Coral se poate asocia cu nuanţe pastelate deschise (beige, crem, olive), cu auriu sau alb, pentru încăperi care sunt private de lumina naturală. Această asociere are rolul de a lumina ambientul şi de a-i oferi o perspectivă caldă, armonioasă, elegantă, primitoare şi boemă“, explică reprezentantul Mobexpert.

Sunt soluţii şi pentru cei care preferă... drama (doar în designul interior).

„Asocierea cu alte culori de tip solid pastel cum ar fi bluemarin, verde închis, turquoise (vibraţii derivate ale lumii submarine) sau fragmente de gri, culori reci, reprezintă definiţia interioarelor cu aspect dramatic, dar care în acelaşi timp transmit autenticitate, personalitate puternică şi conectare la realitatea înconjurătoare mereu în proces de schimbare“, mai spune Ivănescu.

Anda Roman propune o altă asociere, cea cu lemnul, pentru Living Coral, în timp ce experţii Ethan Allen atrag atenţia că această culoare trebuie folosită totuşi cu moderaţie, „pentru că altfel există riscul obţinerii unei amenajări stridente, foarte încărcate.“

Carolin Ivănescu mai vine cu un sfat.

„Trebuie evitată asocierea nuanţelor care fac parte din aceeaşi paletă cromatică (Living Coral) în combinaţii de genul: canapea-covor, deco perete - culoare perete, draperii-perdele. Coordonarea culorilor într-un ambient trebuie să reprezintă o susţinere reciprocă între mobilier şi decoraţiuni, de aceea este nevoie de sfatul unui expert pentru a suprapune şi balansa cromatic, într-un mod corect, elementele în procesul de decorare“, mai spune Ivănescu.

Odată înţelese aceste reguli, joaca poate să înceapă.

Pernuţe, pleduri, vaze, lumânări, tablouri cu tematică marină, tăviţe, cutii, covoare, tabureţi, poliţe, comode, toate abia aşteaptă să înveselească interioarele caselor.

Aşa că nu trebuie decât să reveniţi cu picioarele pe pământ, să uitaţi de visarea ultra-violet, să vă analizaţi până în adâncuri şi să vedeţi cui îi uraţi bun-venit în ecosistemul vostru.