„Stilul minimalist este foarte contemporan cu noi şi este bine că societatea îşi doreste o simplificare. Pe fondul unui zgomot urban şi social, când ajungi acasă vrei un spaţiu epurat de orice lucru inutil“, spune Bogdan Babici, cel care deţine biroul de arhitectură Tecon. Mă uit în jurul meu, pe zidurile casei de aproape 100 de ani în care stă unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi din România şi nu mă pot gândi decât la un singur lucru. De ce alege Bogdan Babici să trăiască într-o casă care ar putea fi cu uşurinţă muzeu şi nu se înconjoară de geometriile chirurgicale pe care le desenează zilnic cu creionul?
„Ca orice adolescent, am fost foarte dezorientat. Ai mei erau amândoi ingineri şi asta cred că-şi doreau şi pentru mine, dar eu aveam o relaţie specială cu un văr mai mare, arhitect. Aşa am început să mă gândesc la un lucru care mi-ar face plăcere să-l practic tot timpul. Am dat la Arhitectură şi am avut şi norocul de a intra. Aveam o oarecare inclinaţie spre desen, dar nu m-am pregătit mai mult de şase luni. Viaţa m-a ajutat mereu şi am realizat că de multe ori mi-a scos în drum omul potrivit la momentul potrivit.“
Are şansa de a intra într-un mediu profesional care îl capacitează şi care-i dă de foarte devreme sentimentul că este util, „ceea ce pentru un tânăr contează foarte mult.“
„Am plecat în SUA unde am avut o experienţă de neuitat, iar apoi m-am întors şi alături de câţiva colegi ne-am apucat cu hărnicie de un birou de arhitectură, în 2001. Făceam tot felul de proiecte fără să devenim nişaţi pe un anumit domeniu. Ne-am aruncat într-o multitudine de proiecte, am făcut fabrici şi bazine, case şi blocuri, clădiri de birouri şi amenajări interioare. Nu am reuşit să avem o rutină. Am învăţat mereu.“
Legătura dintre toate aceste proiecte este obsesia pentru curăţenia liniilor. Nu sunt elemente în plus în proiectele care poartă semnătura lui Babici.
„Încercăm să fim sinceri în lucrările noastre, să fim transparenţi. Fiecare element trebuie să fie determinant, nu trebuie să ai elemente parazitare. Puţine gesturi. Structura trebuie să fie decoraţia casei, poate să fie un element de identitate. Este o nevoie acută de sinceritate în societate. Să faci lucrurile simplu, nu simplist. Asta este chintesenţa.“
Dacă aceasta este logica, atunci cum se explică locuirea într-o casă care trădează prin fiecare por crezul, o casă care ocroteşte o colecţie absolut remarcabilă de obiecte de artă, o casă cu o personalitate atât de complexă încât poate să îngenuncheze orice ansamblu de linii perfecte, sticlă şi oţel?
„Un element care are o istorie în spate îţi asigură continuitatea. Aparţii de ceva, ai un context în spate. Mi s-a părut o provocare să preiau personalitatea acestei case, să o recuperez şi să o pun în valoare. În plus, toţii prietenii noştri erau aici. Apoi prietenii au devenit naşi sau fini, ne facem vacanţele împreună. Aici avem multe amintiri. Casa aceasta nu este doar un adăpost, este un cămin.“
Imobilul situat în cartierul Cotroceni, unul dintre cel mai frumos conturate cartiere bucureştene, ţine pe coloanele sale o istorie de aproape 100 de ani, de-a lungul timpului ocrotind chiar şi şase familii simultan.
„Este o casă care a aparţinut unui fost general din armata lui Carol. A fost concepută ca o casă cămin pentru familia lui, iar în 1926 a fost terminată. După Al Doilea Război Mondial familia s-a spart. Când a venit comunismul a fost naţionalizată. A fost secţie de poliţie, grădiniţă, a fost puternic avariată. Când au început lucrările la metrou, toată zona a avut de suferit. Subsolul de aici a fost tot inundat. Noi ne-am mutat aici în anii ’80. După ’89 casa a fost revendicată de foştii proprietari, dar ulterior timp de 15 ani ne-am chinuit să o cumpărăm bucată cu bucată. Atât ne-a luat s-o reîntregim. Cum luam o bucată din ea, cum o reparam.“
Tot ce s-a făcut în această casă a fost pentru a o aduce cât mai aproape de forma sa originală mai ales că imoblul avea o schemă funcţională perfectă.
„Noi am vrut să păstrăm autenticitatea clădirii, spiritul ei neoromânesc. Am desfăcut compartimentele care fuseseră construite în ea şi am adus-o la varianta iniţială. Am consolidat-o, am trecut-o printr-un amplu şantier, iar tot timpul ăsta noi am locuit în ea. Eu am vrut să-i păstrez vechimea, feroneria, ferestrele, toate sunt originale. Am vorbit cu foştii proprietari şi am avut noroc pentru că ei încă-şi mai aminteau cum arăta casa aceasta iniţial. Parchetul este original, scara am reuşit s-o recuperăm în proporţie de 80% cu ajutorul unui atelier din Viena, am recuperat vechile coloane de marmură.“
Odată cu reîntregirea casei, Bogdan Babici a mai demarat un proiect. „M-am apucat să colecţionez artă pentru generaţiile mai tinere. Noi, ca părinţi, nu avem timpul necesar, aşa că m-am gândit să creez acest mediu. Apoi automat vin întrebările, iar acum copiii mei fac muzică şi pictură.“
Demersul a început după ce nepoata Ottiliei Oteteleşanu, pictoriţă şi specialistă în arta emailării, i-a dat în grijă câteva obiecte. Nepoata dorea ca piesele respective să ajungă la cineva care să aibă grijă de ele, dar încet această grijă s-a transformat în pasiune.
„Arta se ia pentru că-ţi place, pentru că ai convingerea că odată adus un obiect în preajma ta, acel obiect se va transforma într-o bucurie. Acum toate aceste piese sunt din familie. Simpla trecere pe lângă ele îmi trezeşte o amintire. Am punţi permanente către perioada aceea care a fost cea mai bună a noastră, arta de calitate de acolo îşi trage sevele. În casă este acum o adunătură de obiecte vechi, unele fără valoare care stau alături de piese tare valoroase. Sunt lucruri adunate de ai mei şi de pasiunea mea pentru arta românească ante şi interbelică.“
Colecţia care înveleşte zidurile parterului este împărţită în trei sectoare. Unul este dedicat vieţii la ţară, unul este dedicat doamnelor, iar cel de-al treilea gravitează în jurul florilor şi al peisajelor.
„Pasiunea mea mi-a eliberat prietenii de un mare stres, cadourile. Este un mare stres să ştii ce să-i faci omului cadou.“
Dacă parterul casei ocroteşte istorii cumulate de sute de ani, podul imobilului spune o cu totul altă poveste. Spaţiul devine deodată luminos, abundenţa de obiecte care să-ţi capteze atenţia se diluează, structura de rezistenţă fiind poate cea mai vizibilă „operă de artă.“
„În pod, am încercat să nu-i anulez identitatea, am căutat elemente care să nu strice estetica exterioară a casei.“
O casă cu personalitate multiplă, care ocroteşte zeci de punţi cu cele mai bune vremuri ale României, dar care nu uită să fie şi expresia unui stil de viaţă modern.
„Este o casă care spune foarte multe lucruri despre mine. Eu sunt un cumul din multe. Evit să tranşez lucrurile foarte puternic. Fac judecăţi abia după ce iau în calcul multe aspecte. E foarte puternică nevoia de ancorare pentru că nu poţi genera un viitor din neant. Îmi place să am dimensiunea aceasta. Pot spune că am o personalitate multiplă. În orice fac eu încerc să acumulez o cantitate mare de informaţii. Doar aşa îmi fundamentez deciziile“, spune arhitectul. Mai sunt lucruri de făcut. Burlanele trebuie înlocuite, iar în curând parterul va trebui şi el renovat. El a fost primul făcut şi a fost spaţiul în care familia a stat cel mai mult, în timp ce toate celelalte segmente ale casei erau refăcute, reîntregite, vindecate de rănile trecutului. Casa aceasta nu este doar un spaţiu. Casa aceasta este de toate: şi adăpost, şi cămin, şi liant, şi călătorie.
„Eu sunt în contact cu minimalismul oricând, dar componenta de minimalism este pentru profesia mea. Pe plan social mi-a plăcut ideea de a duce un efort mai departe. Acasă este cu ceea ce te obişnuieşti. Locuirea este dincolo de dimensiunea estetică. Expresia locuirii este o complementaritate a timpului petrecut în profesie. Locuirea este legată de sentimentul binelui.“
Bogdan Babici îşi desenează geometriile cu creionul, când în jurul său a încolţit un instrumentar incredibil de precis. A fost primul lucru pe care mi l-a spus. Creionul era un indiciu în sine.
