Arts & Design

Ce legătură există între o oglindă şi o pereche clasică de pantofi negri, fie ei bărbăteşti sau de damă?

12 apr 2017 415 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Ce legătură există între o oglindă şi o pereche clasică de pantofi negri, fie ei bărbăteşti sau de damă? Designerii au „decretat“ că ambele sunt accesorii care vor trăi pentru totdeauna. Nu se vor demoda niciodată pentru că au un avantaj de netăgăduit. Sunt utile. Adevărul e că nu-i nimeni care să nu aibă cel puţin o oglindă acasă sau nişte pantofi închişi la culoare în dressing. De la Albă-ca-Zăpada până astăzi, oglinda şi-a reconfirmat rolul indispensabil în vieţile oamenilor. Paradoxal, deşi poate că uneori adevărul pe care ni-l pune în faţa ochilor nu ne convine, rămâne unul dintre cei mai fideli prieteni ai omului.

 

De buzunar, agăţată în baie sau suficient de mare pentru a îmbrăca un dressing, oglinda şi-a găsit loc în fiecare casă tocmai pentru că este utilă. Totuşi, dincolo de rolul său primordial, acest obiect de decor poate să joace la fel de bine şi un rol secundar şi să fie o piesă-cheie în designul interior dat fiind că oglinzile pot crea impresia de spaţiu şi pot amplifica lumina dintr-o încăpere.

„Recomandările acestui an sunt oglinzile mari şi subţiri, cu linii curate, fără rame. Dacă anul trecut oglinzile hexagonale au luat locul celor clasice, vedetele anului 2017 sunt cele rotunde sau ovale, ce înviorează şi sparg monotonia liniilor drepte“, spune Marcel Luncan, care, împreună cu soţia sa, a fondat Design & After, un proiect prin care comercializează o paletă largă de obiecte de interior

inspirate din stilul nordic. Acesta este cunoscut pentru designul minimalist, liniile curate şi materialele naturale în culori clasice.

Marcel şi Ileana Luncan au colindat în lung şi-n lat Danemarca, ţară de unde îşi aduc şi produsele,  până să îşi deschidă businessul. Astăzi, colecţiile de obiecte de interior de inspiraţie nordică pot fi văzute şi cumpărate din showroom-ul situat pe strada Mihai Eminescu, la nr. 50-54. Design & After are în portofoliu o selecţie de oglinzi care cuprinde exemplare semnate de designerii brandurilor nordice Ib Laursen, House Doctor şi Bloomingville.

„Începând cu anul trecut, oglinda se îndepărtează de calitatea de accesoriu şi se îndreaptă către cea de obiect de design multifuncţional. Deşi a mai jucat acest rol de-a lungul timpului, acum ramele nu mai sunt cele care dau personalitate unui spaţiu. Se renunţă la oglinda clară, iar modelele momentului sunt arămii, gri sau aurii“, explică Marcel Luncan.

Dacă ne gândeam că oglinda nu e decât pentru spaţiul intim de acasă, se pare că şi noi - şi voi - ne-am înşelat. Acest obiect nu suportă discriminare.

„Oglinzile într-un interior pot fie să acopere un perete întreg pentru a mări spaţiul din cameră, fie să aibă rolul de element de decor, dacă vrem să dea o notă de eleganţă şi să reflecte lumina pe pereţii camerei, pentru a crea efecte dramatice de lumini. Este (şi - n. red.) cazul oglinzilor din spaţii publice, baruri, cafenele“, spune arhitectul Hamid Nicola Katrib, de origine libaneză, dar îndrăgostit iremediabil de România.

În mai bine de zece ani, de când s-a mutat în România, arhitectul şi-a pus semnătura pe mai multe proiecte atât rezidenţiale, cât şi comerciale din ţara noastră, fiind un adevărat artizan al bunului-gust la interior.

„Anul acesta, la modă este alama, iar trendul se reflectă şi în oglinzile lansate de brandurile de mobilier. La modă a revenit oglinda rotundă şi cea cu rame cât mai simple“, confirmă şi Hamid Nicola Katrib.

Aşadar, cu rame discrete sau, şi mai simplu, fără rame. În plus, anul acesta mai scoate de la naftalină o modă mai veche, şi anume, dulapul cu uşă-oglindă. Funcţionalul şi esteticul devin astfel un întreg. Şi este incredibil de practic, mai ales pentru spaţiile nu foarte generoase. Regula însă este aceeaşi - totul simplu, cât mai simplu şi, totodată, elegant. În trend sunt şi oglinzile încorporate şi în alte piese de mobilier, combinate uneori cu metale în culori calde, precum auriul sau arămiul.

 

Exces de claritate

Anul 2017 mai aduce o nuanţă în tendinţe, verdele „greenery“, desemnat culoarea anului de Pantone Color Institute, autoritatea care stabileşte în fiecare an vedeta paletei de tonuri. Trucul pentru a aduce un plus de natură la interior este ca oglinda să reflecte natura de afară sau un imprimeu care imită frunzele.

„Oglinzile sunt, spre deosebire de tablouri sau alte decoraţiuni de perete, atât estetice, cât şi funcţionale. Am remarcat creşterea interesului pentru amplasarea acestora în puncte-cheie ale încăperilor, deasupra şemineului, în dressing, deasupra patului din dormitor sau pe hol. Interesante - şi accesibile - sunt oglinzile de dimensiuni mici, care merg cuplate sub forma unui colaj creativ“, spune Marcel Luncan.

Înzestrate cu versatilitate, oglinzile se pot asorta cu restul decoraţiunilor din casă, completându-le sau, dimpotrivă, punându-le în contrast pentru a deveni ele

elementele centrale, care atrag toate privirile. În plus, sunt uşor de mutat, pentru a da o înfăţişare complet nouă cuibului.

Oglinzile au capacitatea de a amplifica ideea de spaţiu, de a camufla mobilierul masiv şi de a ilumina întreaga încăpere. O oglindă mare, înrămată, va da un aer special camerei, iar o oglindă simplă, fără ramă, dar cu sticlă aurie, se va potrivi ca o mănuşă într-un spaţiu minimalist.

„Este important ca, atunci când te decizi să foloseşti oglinzi în locuinţa ta, să ai grijă ce vor reflecta. Cea mai mare greşeală este legată de amplasarea nepotrivită, când oglinda va reflecta lucruri la întâmplare sau decoruri fade“, spune cofondatorul Design & After.

Pentru pasionaţii de feng shui, aşezarea oglinzilor nu trebuie făcută la întâmplare, spun designerii, pentru că poate duce la efecte nedorite. Oglinda, considerată un element de apă, balansează ambianţa şi are efecte pozitive dacă este amplasată deasupra şemineului, însă aşezată în apropierea patului poate produce insomnie şi interferenţe în relaţia de cuplu. Agăţată undeva la intrarea în casă, oglinda poate să dea afară energia din locuinţă, mai spun designerii.

„Nu recomand să abuzăm, montând oglinzi în toate colţurile sau pe toţi pereţii, pentru că poate să devină derutant şi obositor“, explică Hamid Nicola Katrib.

În mod cert însă, cu cât mai multe oglinzi are o persoană în spaţiul ei intim, cu atât mai mult înseamnă că este preocupată de imaginea ei exterioară, este de părere arhitectul. Numărul de oglinzi dintr-o casă poate astfel să dezvăluie câteva dintre secretele proprietarului.

„Totuşi, amplasarea oglinzilor nu trebuie limitată de funcţionalitatea lor doar la băi sau pe holuri. O oglindă stă foarte bine şi în bucătărie, de exemplu, mai ales atunci când pătrunde puţină lumină. Reflexia oricărei raze de soare va căpăta valenţe importante pentru spaţiile înguste şi întunecate“, explică Marcel Luncan.