Mihai Mareş, managing partner al casei de avocatură Mareş/Dănilescu/Mareş, este colecţionar cu un scop, acela de a fi înconjurat de obiecte frumoase. Având un obiectiv bine definit, de 15 ani de când s-a instalat acest microb artistic, avocatul a strâns mai bine de 100 de picturi, unele dintre ele fiind martori tăcuţi la rezolvarea dosarelor chiar în biroul casei de avocatură.
„Colecţionez ca un pasionat în mod categoric. Scopul este să fii înconjurat de obiecte care-ţi fac plăcere. Să te înconjori de frumos. Mi s-ar părea interesant ca peste ani să ajung să am o galerie de artă“, spune Mihai Mareş.
Totul a început însă din anii de studiu pe care avocatul i-a petrecut la München, pasiunea fiind consolidată apoi prin vizite la mai toate muzeele mari de artă din Europa.
„Este o pasiune mai veche care datează din facultate. În anii 98-99 eram student cu o bursă la München şi în acei ani am început să merg în muzeele de artă, să iau cursuri privind opera lui Kandinsky (Wassily Kandinsky - pictor rus creditat cu realizarea primelor lucrări pur-abstracte - n.red.), să mă intereseze artele plastice, pictura şi sculptura. Apoi în toate călătoriile pe care le-am făcut am inserat vizite în muzeele principale.“ Această pasiune însă urmează un profil, colecţia lui Mareş fiind compusă mai ales din operele artiştilor români contemporani. „Din 2007 am început să colecţionez artă, dar am descis să colecţionez doar pictură românească contemporană. Am început să colecţionez Lazăr (Rodica şi Iacob Lazăr - n.red.), Sorin Adam, dar să cumpăr şi opere semnate de Dumitru Ghiaţă (pictor de peisaje - n.red.) sau Alexandru Ciucurencu (pictor postimpresionist - n.red.), care nu sunt contemporani. Am ajuns în ateliere de pictori. Vreau să văd dacă pot descoperi un Ciucurencu al zilelor noastre. Eu sunt ciucurencinst“, îşi expune clar avocatul preferinţele în materie de pictură ca şi cum ar face o pledoarie într-un tribunal.
De ce artă contemporană când acest segment se dovedeşte extrem de riscant şi nu-ţi oferă certitudinea că un tânăr pictor de azi se poate transforma în următorul Ciucurencu, dacă ar fi să continuăm linia estetică descrisă de Mareş? „Colecţionez artă contemporană şi pentru că astfel ai ocazia să mergi în expoziţii ale pictorilor şi poţi avea un contact cu artistul. Arta contemporană poate creşte. De exemplu, de Adrian Ghenie nu auzise nimeni, dar anul acesta a vândut un tablou cu 1,7 mil. euro la Londra.“
Pictorul la care face referire Mareş este reprezentantul noului val al artei vizuale româneşti, iar un tablou semnat de el, Falsul Rothko, a fost vândut în vara acestui an pentru 1,42 de milioane de lire sterline (1,7 milioane de euro) la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s din Londra.
Printre fanii artistului s-ar număra şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci. „Sunt pictori care ar putea sta lângă toţi marii picturii mondiale. Un Pallady (Theodor Pallady - n.red.) nu e cu nimic mai prejos decât un Matisse, dar acesta este destinul unui pictor mare care s-a născut într-o cultură mică.“
Identificarea noilor artişti care au şanse să se desprindă de pluton presupune însă o documentare asiduă. „Colecţionarea de artă este un lucru care ţine de dezvoltarea unui gust estetic. Pe măsură ce simţul meu artistic se antrenează, colecţia capătă la rândul ei o anumită dinamică. Gustul se rafinează, există un antranament al ochiului care mai departe se răsfrânge şi asupra colecţiei. Mai vând unele, cumpăr altele. Este o chestie de cultivare a gustului, merg în anticariate, citesc site-uri de specialitate.“
Azi, colecţia lui Mihai Mareş a ajuns la peste 100 de lucrări, cea mai scumpă dintre acestea având un preţ de 10.000 de euro. „Merg la licitaţii, ajung în atelierele pictorilor, mă duc la expoziţiile de pictură şi astfel îmi îmbogăţesc colecţia. Am peste 100 de lucrări în ulei. Taboul meu preferat poartă semnătura lui Marius Cilievici şi-mi place datorită unei stări pe care mi-o transmite.“
Acum, pasiunea lui Mihai Mareş este canalizată spre o lucrare semnată de Pierre-August Renoir, Femme à la rose, Andree, pictură zărită din pură întâmplare în galeria Stern Picasso din Londra, dar cu un preţ deocamdată prohibitiv.
„Doar visez la ea.“
Încet, încet colecţia lui Mihai Mareş a început să facă loc şi pieselor de sculptură sau ceramicii.
„Este ca şi cum descoperi o lume nouă.“
