Johnny, după cum îi spun prietenii, este de profesie avocat, iar asta îi consumă mare parte din energie. E vorba de energia din timpul săptămânii, pentru că în weekend încearcă, alături de familie, să îşi încarce bateriile, făcând multe drumuri şi călătorii pe două roţi, prin Bucureşti, prin ţară şi nu numai.
Avocatura e un domeniu în care se munceşte mult. E o profesie diversă - motiv pentru care îmi place ce fac -, dar intensă din punct de vedere intelectual, astfel că îţi descarcă bateri-ile. De aceea am căutat ceva să mi le încarce în weekend şi am ajuns la cicloturism. Care e diferit de ciclism. E o activitate ce îţi permite să vizitezi locuri ce nu sunt pe radarul turistic. Spre deosebire de ciclism, aici nu ai un obiectiv exact când vine vorba de număr de kilometri sau kilocalorii.
Mi-am descoperit pasiunea pentru aer liber, natură şi oameni faini în liceu când, la inspiraţia mamei, am devenit cercetaş. Din iunie până în septembrie plecam cu cortul şi rucsacul în spate. Aşa am făcut la pas toţi munţii României. La cercetaşi noi am fost divizia verde (care avea drept destinaţie muntele), o alta era albastră - de la culoarea mării, iar o a treia, a cărei culoare nu mi-o mai amintesc, mergea frecvent în Deltă. A fost o întâmplare această divizare, o întâmplare fericită.
Acum, la maturitate, am revenit la pasiunea pentru aer liber. După o săptămână aglomerată, vreau în weekend să nu stau într-un acvariu de sticlă, să nu am un program fix, să nu îmi pun deadline-uri imposibile, să nu trebuiască să fac lucruri complexe - cum ar fi să salvez omenirea (râde - n.red.) şi să nu fiu nevoit să am grijă de oameni. Şi aşa am ajuns la cicloturism în weekend şi în vacanţe.
Eu şi soţia mea avem trei copii şi am vrut să găsim o serie de activităţi pe care să le facem împreună la final de săptămână. Am descoperit astfel, acum câţiva ani, o asociaţie care organiza plimbări prin Bucureşti şi împrejurimi şi împreună cu care am vizitat o serie de meşteri şi artişti. Spre exemplu, în satul Piscu, am mers la o şcoală privată de olărit. Prin intermediul acestei organizaţii - Art in Bucharest - l-am cunoscut şi pe Mircea Crisbăşanu, fondatorul ei, care se ocupa şi de cicloturism. El organiza de mai mulţi ani de zile tururi pe două roţi prin ţară pentru grupuri de turişti, preponderent străini. Aşa am ajuns şi noi să descoperim acest sport. Bicicleta e un mijloc bun de transport atunci când vrei să vizitezi, pentru că nu te limitează ca senzaţii, vezi totul în 6D. După ce l-am cunoscut pe Mircea acum circa patru ani i-am propus să îl ajut pe zona de branding şi aşa a apărut brandul Outhentic Cycling România.
Acum, încercăm să plecăm cât de des putem la final de săptămână, punem bicicletele în spatele maşinii şi pornim pentru 1-3 zile la drum. Weekendul începe de regulă sâmbăta deşi aş vrea să înceapă vinerea, recunosc. În funcţie de sezon alegem şi activitatea de la final de săptămână. În timpul şcolii, stăm mai mult în Bucureşti, iar când vremea e frumoasă mergem - pe bicicletă - la târgurile din oraş. Pornim pe două roţi din zona Băneasa unde locuim, traversăm Herăstrăul şi ajungem de regulă undeva prin centru. Apoi, când vine ora mesei ne întoarcem de regulă acasă pentru că găteşte bunica. Când alegem să mâncăm în oraş, preferăm locurile mai puţin populare, turistice. În unele weekenduri mergem la meciuri de fotbal pentru a-l susţine pe băiatul nostru cel mare care joacă.
Dacă plecăm din oraş, avem mai multe opţiuni, însă un weekend perfect pentru noi va fi cel de la final de iunie când vom merge la Urlaţi unde s-au dezvoltat câteva cazări faine. Tot aici, eu împreună cu Mircea şi cu un partener francez îndrăgostit de România am cumpărat casa vechiului primar, construită cândva la 1900, peste o şină de tren şi cu o cramă suberană. Când am luat-o era în paragină însă o renovăm şi vrem să o punem în circuitul turistic. Sperăm la toamnă să fie gata, un conac remodelat în stil tradiţional, cu şase camere şi o mansardă. Lucrăm cu meşteri locali pentru acoperiş, pe care îl facem din şipcă, dar şi pentru mobilă. Va purta numele de Conacul Nucu pentru că are un nuc frumos în curte.
Am ales Urlaţiul din mai multe motive. Pe de-o parte Mircea s-a mutat aici cu familia şi în zonă am făcut primul tur împreună. E o regiune perfectă pentru cicloturism, e aproape de Bucureşti, are dealuri domoale, e împădurită şi nu în ultimul rând ai tradiţii în zonă, de la vin la meşteri populari. Sunt şase trasee marcate la Urlaţi pentru biciclete.
În weekendurile pe două roţi mergem atât în grup, cât şi doar noi cinci, facem între 40 şi 60 de kilometri pe zi, nu ne grăbeşte nimic. Sunt şase zone unde facem trasee, în Sighişoara şi împrejurimi, în Maramureş, nordul Buzăului, nordul Dobrogei şi Urlaţi. De fiecare dată interacţionăm cu comunitatea locală, ne cazăm în casele oamenilor - nu la hoteluri sau pensiuni, mâncăm cu ei.
Şi când plecăm din ţară încercăm să avem bicicletele cu noi. Avem o autorulotă, dar nu sunt fan condus aşa că de multe ori petrecem vacanţele în ţară. Un tur deosebit pe care mi-l amintesc este cel între Augsburg şi Veneţia - unde treci Tirolul pe două roţi. Are o lungime de 680 de kilometri, poartă numele de Via Claudia şi este fostul drum de care. Intenţionăm să testăm şi o serie de munţi din afară, dar trebuie să cumpărăm mai întâi biciclete electrice. Am făcut o tură cu soţia acum mai mulţi ani în Dolomiţii italieni şi mi-ar plăcea să repet experienţa. Aş vrea să mă întorc şi în Munţii Trascău de unde provine bunica mea şi unde n-am mai ajuns de mult. Anul acesta o să mergem însă spre Transilvania unde avem rude şi vom trece apoi spre Bucovina să vizităm o serie de prieteni.
