În 2012 descopeream, la capătul unui drum îngust, ascuns în inima dealurilor vălurite, un paradis pierdut: un sat mic şi femecător în care drumurile pline de pietriş ţineau loc de asfalt, în care coşurile împletite din nuiele ţineau locul coşurilor de gunoi, în care casele cu cercevele verzi şi perdele apretate înlocuiseră termopanele, în care vecinii îţi dau „Bună ziua“ fără măcar să te cunoască, un loc în care orele par să curgă cu mult mai multă răbdare. Ajunsesem la Viscri, satul transilvănean de care se îndrăgostise Prinţul Charles şi locul în care Mihai şi Raluca Grigore puseseră pe picioare una dintre cele mai frumoase pensiuni de la noi: Viscri125.