Business Hi-Tech

(P) Sorin Rotariu, din Sibiu, în fruntea unei echipe de 550 de oameni, la Visma Software România

06 nov 2019 2426 afişări de Publicitate
Din aceeaşi categorie

 ”Sunt mândru şi pe deplin mulţumit de ceea ce am făcut până acum şi cred că aş merge din nou pe aceeaşi direcţie. Poate aş porni mai devreme decât am pornit pe calea antreprenorială.” Uneori, cariera ne alege ea pe noi, iar chemarea ei e atât de puternică încât nu am schimba cu nimic parcursul profesional. La fel a fost şi în cazul lui Sorin Rotariu, Managing Director Visma Software România, care în 10 ani a crescut o echipă de la 50 la 550 de oameni.

1.         Ce v-a determinat să alegeţi o carieră în domeniul software? A fost o pasiune?

A fost şi va rămâne o pasiune acest domeniu. Am început programarea în 1986, pe un calculator ATARI 800XL apoi pe WANG-ul Universităţii din Braşov. Cariera în domeniu a fost o întâmplare. În 1998, împreună cu vărul meu din Târgu Mureş care avea o firmă de software, am deschis o firmă la Sibiu. Pe lângă programare, firma avea ca activitate secundară prestarea de servicii de Internet.

2.         Cum au fost primele luni sub umbrela Visma Software România?

Munca la Visma a fost şi va fi întotdeauna o plăcere. Profesionişti adevăraţi, management competent şi libertate de acţiune. Nu cred că există vreo ţară (mă refer la Norvegia) care să pună atâta accent pe oameni şi pe nevoile acestora.

3.         Familia Visma Software creşte în fiecare an. Ce îşi propune compania pentru perioada următoare?

Am crescut organic până acum. În 10 ani am ajuns de la 50 de oameni la 550. Vom creşte organic şi pe viitor, însă dorim să intrăm şi pe piaţa locală, prin achiziţii.

4.         Cum este Sorin Rotariu ca managing director? Cum gestionaţi stresul?

Stres? Care stres? Cât este halatul? Depinde de caracterul fiecăruia. Nu sunt un tip coleric şi foarte rar mă va vedea cineva nervos. Normal că există şi laturi mai stresante ale acestui post,  însă nu în măsura în care să nu le poţi face faţă cu un minimum de antrenament. Consider că birocraţia din România generează cele mai multe dintre situaţiile stresante.

5.         Cum vă petreceţi, de obicei, timpul liber?

Încerc să stau cât mai mult cu soţia, cu Raluca şi Bogdan care s-au întors de curând în Cluj şi ce mai rămâne, împart între vânătoare şi pescuit.

6.         Am citit că sunteţi un mare fan CSU, Visma Software fiind un sponsor al acestei echipe. Cum s-a născut această pasiune pentru baschet?

De prin liceu am mers la meciurile lor, însă a urmat o perioadă în care am fost departe de CSU. I-am redescoperit datorită fiicei mele Raluca, un suporter înfocat al echipei, iar de câţiva ani suntem de nedespărţit.

7.         Dacă ar fi să vă doriţi să faceţi ceva, însă nu aţi apucat, care ar fi acel lucru?

Să mă mut la ţară, să am o livadă, multe animale, poate un mic lac.

8.         Care ar fi cea mai puternică trăsătură de caracter care vă defineşte întru totul?

Empatia probabil şi altruismul.

9.         Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, aţi merge pe acelaşi drum? Aţi schimba ceva?

Sunt mândru şi pe deplin mulţumit de ceea ce am făcut până acum şi cred că aş merge din nou pe aceeaşi direcţie. Poate aş porni mai devreme decât am pornit pe calea antreprenorială.

10.       În final, ce sfaturi sau recomandări aveţi pentru tinerii ce îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul software?

Să dea frâu liber imaginaţiei, să nu neglijeze şcoala, să aibă curaj, să nu se teamă de greşeli şi să înveţe din ele. Nu în ultimul rând, să mai dea o şansă României, pentru că merită.